Darul
|
Potrivit legendei, un tânăr rătăcit în deşert şi însetat din cale afară a dat peste un izvor cu o apă delicioasă, limpede ca un cristal. Apa era atât de dulce, încât şi-a umplut cu ea plosca din piele pentru a i-o aduce bătrânului înţelept căruia îi era învăţăcel. După o călătorie de 4 zile, tânărul a ajuns în sfârşit în faţa învăţătorului său şi i-a dăruit apa, lăudându-i din cale afară gustul minunat. Bătrânul a sorbit cu poftă din ploscă, a zâmbit încântat şi i-a mulţumit ucenicului său pentru dar. Apoi tânărul s-a îndreptat fericit către casa lui. Ceva mai târziu, bătrânul înţelept i-a înmânat plosca unui alt învăţăcel, cerându-i să îşi spună părerea. Ucenicul a dat să guste din apă, dar a scuipat-o imediat, dezgustat. Se pare că apa devenise stătută din cauza învelişului de piele al ploscăi. Nedumerit, învăţăcelul şi-a întrebat maestrul: -Învăţătorule, apa asta este groaznică! De ce te-ai prefăcut că îţi place? Bătrânul i-a răspuns cu un surâs pe faţă: -Tu ai gustat numai apa. Eu am gustat darul. |