FLOAREA DE LOTUS

Dincolo de a fi nişte banale întâmplări spectaculoase sau coincidenţe stranii, sincronicităţile  capătă o semnificaţie tot mai importantă odată cu progresele cunoaşterii moderne, confirmându-se poate într-un mod neaşteptat, ceea ce multe aforisme populare spun prin expresii gen „Nimic nu este întâmplător”.   Pentru a avea o imagine mai clară despre ce înseamnă asemenea fenomene, să pornim de la trei situaţii reale, ca exemple de sincronicităţi :

1.  În anul 1829,  goeleta Marmaid  a naufragiat în largul coastelor australiene. Din fericire toţi marinarii şi pasagerii aflaţi la bord au rămas vii şi nevătămaţi pe o mică plajă din apropiere. După numai trei zile, o corabie cu trei catarge, Swiftsure, le-a observat semnalele şi i-a cules pe toţi. Datorită unui curent oceanic necunoscut până atunci, acest velier eşuează şi el la ţărm, cinci zile mai târziu, din nou fără nici o victimă. Toţi marinarii şi pasagerii sunt apoi salvaţi de un alt vas, Gouverneur Ready, care însă naufragiază de asemenea, tot fără victime, apoi situaţia se repetă de încă două ori, spre disperarea tuturor, cu vasele Comet şi apoi Jupiter, după care toţi marinarii şi pasagerii sunt salvaţi din nou, de aceasta data de pachebotul City of Leeds, care venea de la Londra şi se îndrepta spre Australia.  Toţi erau într-o stare perfectă de sănătate. Printr-un joc al circumstanţelor, un pasager de pe primul vas, Marmaid, îşi regăseşte pe acest ultim vas bătrâna sa mamă, de care nu mai ştia nimic de aproape zece ani şi care acum era pe moarte. Datorită acestei reîntâlniri neaşteptate, de bucurie, bătrâna mama se reînsănătoşeşte.

2.  Doi gemeni monozigoţi (proveniţi din acelaşi ovul), născuţi în SUA în anul 1940, au fost despărţiţi la naştere şi adoptaţi de două familii care nu se cunoşteau, nu au ţinut legătura şi care locuiau la mare distanţă una faţă de cealaltă. În anul 1979, cei doi s-au întâlnit „întâmplător” şi au constatat următoarele : Fiecare a fost botezat James şi i se spunea Jim.  Fiecare a studiat avocatura, dar au fost pasionaţi de desenul tehnic şi tâmplărie. Fiecare din ei a fost căsătorit cu câte o femeie pe care o chema Linda şi cu care au avut fiecare câte un fiu, botezat la fel : James Alan. Fiecare din cei doi fraţi divorţaseră de soţiile lor şi s-au recăsătorit cu câte două femei care şi de data aceasta purtau acelaşi nume : Betty. Amândoi aveau acum câte un cățel pe care îl chema Toy şi obişnuiau să meargă în vacanţă la plaja St. Petersburg din Florida, unde deşi ei semănau foarte mult, nu se întâlniseră niciodată până atunci.

3.   Scriitorul Morgan Robertson a scris în 1898 o carte intitulată „Zădărnicie” (“Futility, or the Wreck of the Titan”), în care povesteşte despre un vapor uriaş, construit în Marea Britanie, care porneşte în prima sa călătorie, ca un hotel de lux pe apă, peste Oceanul Atlantic, spre America. La 400 de mile de “Newfoundland”, Titan se loveşte de un iceberg şi se scufundă. Majoritatea pasagerilor mor pentru că uriaşul vas avea prea puţine bărci de salvare, fiind considerat imposibil de scufundat…

După 14 ani, numele puţin cunoscut al lui Robertson şi dramaticele întâmplări din romanul său au apărut pe prima pagină a ziarului “Times“, alături de ştirea despre scufundarea tragică a vasului “Titanic”, la 15 aprilie 1912. Analogia dintre acţiunea romanului şi tragedia care a avut loc în realitate era uimitoare. Dimensiunile “Titanului”, imaginate de scriitor, şi cele ale “Titanicului” real erau aproape identice: ambele aveau câte patru coşuri şi câte trei elice; lungimea “Titanului” era de 260 m, pe când cea a “Titanicului” de 268 m; puterea motoarelor şi viteza ambelor nave erau identice, respectiv de 55.000 CP şi 25 de noduri pe oră. Atât “Titanul”, cât şi “Titanicul” aveau la bord bogătaşi şi reprezentanţi ai protipendadei de pe cele două continente – Europa şi America. Ambele s-au scufundat la 400 de mile de Newfoundland şi au avut doar 24 bărci de salvare. Din cei 2.200 de pasageri ai “Titanului” au pierit majoritatea, iar din cei 2.000 urcaţi pe “Titanic” s-au salvat doar 700. Catastrofa a avut loc în urma ciocnirii, în ceaţă, a vasului cu un iceberg, în ambele cazuri evenimentul având loc în luna aprilie. Analogia era într-adevăr izbitoare şi, la scurt timp după naufragiu, Robertson a început să primească scrisori de ameninţare de la văduvele şi de la rudele celor care pieriseră în catastrofa “Titanicului”, blestemându-l şi numindu-l geniu al răului. Romanul său, “Zădărnicia” nu s-a mai reeditat niciodată, iar numele autorului a fost dat uitării.

Câteva consideraţii despre fenomenele de sincronicitate

Din punct de vedere probabilistic este evident pentru oricine ca şansa ca aceste evenimente să se producă din pură întâmplare este infimă. Aceste situaţii, precum şi multe altele, ne fac să ne gândim dacă de fapt evenimentele nu sunt cumva corelate la un nivel mult mai profund. Ştiinţa actuală, în special pe baza descoperirilor din domeniile fizicii cuantice şi chiar ale psihologiei, indică faptul că  este foarte plauzibil ca asemenea evenimente să nu fie doar simple coincidenţe sau curiozităţi, ci ca ele să fie de fapt legate între ele de anumite semnificaţii profunde, care nu sunt deloc întâmplătoare, aşa cum remarca celebrul psiholog elveţian Jung încă din anul 1930.  Dealtfel una dintre cele mai celebre definiţii ale sincronicităţilor a fost dată chiar de Karl Gustav Jung, care a elaborat o teorie a sincronicităţilor în urma colaborării pe această temă cu nu mai puţin celebrul laureat al Premiului Nobel, Wolgang Pauli. Astfel, cei doi au afirmat că „Sincronicitatea este manifestarea simultană a două evenimente care nu sunt legate între ele printr-un raport de cauzalitate”, prin aceasta sincronicitatea devenind o veritabilă antiteză a legii cauzei şi a efectului.

Fenomenele de sincronicitate au la ora actuala o bază teoretică foarte bine fundamentată şi ele se constituie de fapt ca o expresie fundamentală a realităţii că toate părţile sunt integrate simultan în coerenţa Totului prin procese de rezonanţă. Este semnificativ să ne raportăm şi să luăm în considerare în acest sens principiul non-localității, descris matematic într-un mod riguros încă  din anii 1950 de către savanţii Einstein, Podolski şi Rosen şi pus în evidenţă experimental în anul 1982 de către savantul francez  Alain Aspect, principiu care afirmă că la nivelul cuantic al particulelor elementare întregul Univers se află într-o stare de comuniune şi legătură inseparabilă (entaglement), dincolo de spaţiu şi timp şi că la acest nivel nu se poate vorbi propriu-zis de particule distincte, ci de aspecte multiple ale aceleași realităţi, în interiorul căreia cauzalitatea obişnuită este complet transcensă, toate evenimentele fiind guvernate de mecanisme sincrone.  Savanţi celebri, cum ar fi W. Heisenberg, W. Pauli, D. Bohm şi alţii, au explicat faptul că înainte de Big Bang totul a fost colapsat într-o stare de fuziune unificatoare şi că această stare de coerenţă şi rezonanţă a rămas înscrisă în intimitatea materiei.  Se poate afirma chiar că de fapt totul provine dintr-o hologramă unică, primordială, ce include în mod necesar şi un aspect informaţional, compatibil cu o Conştiinţă fundamentală. Această stare de legătură de fundal (entaglement) ce a rămas înscrisă în „ordinea implicită” se răsfrânge şi în materia vie, în creierele şi conştiinţele noastre. Pentru a înţelege mai uşor această provenienţă a fenomenelor de sincronicitate s-a făcut următoarea  analogie : Considerăm o broască ţestoasă într-un acvariu şi o filmăm cu două camere de luat vederi din unghiuri complet diferite, ceea ce face ca imaginile să nu semene deloc, astfel încât pentru doi observatori care privesc fiecare doar imaginile din unghiul (punctul) lor de vedere şi care nu ştiu despre ce este vorba, se creează impresia că sunt două realităţi fără nici o legătură între ele, deşi este vorba de fapt de aceeaşi realitate indisolubilă !

Dificultăţile de abordare a acestor concepte de către ştiinţa convenţională provin din faptul că metoda de lucru ce a fost folosită predominant a fost aceea de a împărţi şi  dez-asambla tot ceea ce se studia. Dar în realitate absolut totul este unitar, aşa cum afirma şi un aforism străvechi al ştiinţei spirituale orientale : „Toate lucrurile îşi află esenţa în dependenţa mutuală, ele nu sunt nimic prin ele însele.”  Astăzi, pe baza noilor rezultate ale mecanicii cuantice şi ale altor discipline, redescoperim aceste valori străvechi.  Astfel, unul dintre „părinţii” fizicii cuantice, Erwin Schrodinger afirma încă de la începutul secolului trecut că  „Numărul total al conştiinţelor din Univers este 1” arătând prin aceasta că în ansamblul său Conştiinţa este o singularitate, care se manifestă prin toate fiinţele. În  alţi termeni, putem afirma că de fapt Conştiinţa sincronă fundamentală şi unitară se manifestă prin procese de rezonanţă  în desfăşurarea holografică a ordinii implicite, generându-se astfel evenimentele ordinii explicite.

Pe măsură ce ne ridicăm nivelul de conştiinţă, -sau altfel spus, nivelul de rezonanţă, ca nivel de vibraţie psihomentală -, descoperim totodată că percepţiile noastre devin din ce în ce mai corelate şi mai unitare. Observarea şi integrarea acestor fenomene de sincronicitate devine o expresie firească a unui mod mult mai complet şi lucid de a exista.  Ajungem în acest mod să conştientizăm că de fapt absolut nimic nu este întâmplător, ci totul se petrece în Sincronicitate, fiind expresia rezonanţelor ce se desfăşoară permanent în această Conştiinţă unitară ce leagă toate lucrurile, fiinţele şi fenomenele şi care a fost recunoscută şi denumită de toate tradiţiile fundamentale ca fiind inefabila şi atotcuprinzătoarea prezenţă a lui Dumnezeu.

http://armoniacosmica.wordpress.com/2012/09/15/sincronicitatile-elemente-esentiale-ale-jocului-divin-al-vietii-2/?relatedposts_exclude=568