FLOAREA DE LOTUS

EMET

închin această carte celor ce vor desluşi din ea, că ceea ce vor trăi cândva e mai măreţ decât tot ce au aflat ori vor afla vreodată.

editorul

Precuvântare

închin această carte generaţiei tinere, care va cunoaşte prin ea de unde vine, pentru ce s-a născut şi unde se duce după moartea trupului.

Inchin această carte celui care a fost înţeleptul Khaladan, în a cărui casă din Ierusalim Domnul nostru Isus Christos a luat cea din urmă cină, împreună cu ucenicii Săi, şi care s-a întrupat în neamul nostru, sub numele de Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Inchin această carte Celui care mi-a luminat calea vieţii, Celui care de atâtea ori îmbracă haina de om - Arjuna, Parsifal, Rasik, Melchisedek, Hermes, Moise, Osimandias... şi totuşi este Stăpânul suprem al planetei Pământ.

m-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-1 înconjoară.

Ştiu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-şi întrebarea: „Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?"

întrebarea e firească şi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ1. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi.

Aşadar această lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cereşti.

Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăşi înţelegerea mulţimii. Numai entităţile spirituale evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesaţ, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minţi bolnave. Acestora le recomand cu insistenţă să închidă cartea şi să nu o mai citească, deoarece, într-adevăr, le tulbură mintea şi mersul vieţii.

Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii. Amin

Ce minte redusă avea omul cu mii şi mii de ani în urmă! Ce greu îşi ducea el traiul, prin câte suferinţe a trecut, urcând treaptă cu treaptă, până să ajungă la libertatea de azi, la înţelegerea diferitelor fenomene, la cunoaşterea legilor fizice, chimice şi biologice, care domină şi conduc lumile fizice!

Comparând viaţa omului primitiv cu aceea a omului din ţările civilizate de azi, constatăm o prăpastie imensă. într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neştiutor, încât îşi ducea viaţa aproape ca un animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să-şi astâmpere foamea, când pe marginea mărilor ~ adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin păduri - culegând fructele arborilor, când prin câmpii - smulgând rădăcini şi tulpini suculente.

Azi omul civilizat se răsfaţă în locuinţe comode şi somptuoase, îşi procură hrană peste necesar, se împodobeşte cu haine scumpe, iar mintea i se înalţă de la preocupările animalice de altădată la probleme subtile, invenţii minunate, descoperiri ştiinţifice, subiecte care ajung până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Tatăl -i Creatorul lumilor.

Cu toată această ascensiune infinită a minţii omeneşti, adâncindu-se în studiul materiei şi al forţelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfârşită de mistere.

într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care vieţuim. Azi comunicăm peste mări şi continente, zburăm spre înălţimile cerului şi străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte ştim, de câte am realizat, şi cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea omenească, aşteptându-şi soluţia, încât ne îngrozim de numărul şi profunzimea lor.

Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obţinem o relaţie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui ocean. Cunoaştem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu ştim nimic, faţă de câte suntem chemaţi să aflăm.

1 Scriem Pământ - când ne referim la planeta Pământ în ansamblul ei, constituit din globul terestru înconjurat de Cerul sau sferele sale spirituale; scriem pământ - când ne referim doar la Terra, globul terestru pe care ne întrupăm, coborând din Cer, pentru a ne face şcoala planetară.

Această regulă este valabilă şi pentru Soare, Lună sau planete.

In aceeaşi idee, scriem Cer pentru desemnarea sferelor spirituale, a spaţiului locuit de entităţile spirituale aparţinătoare Pământului sau oricărei alte planete sau corp ceresc; şi scriem cer pentru spaţiul fizic aflat deasupra orizontului - bolta cerească sau firmamentul.

Din tainele vieţii şi ale universului

Cu mii şi mii de ani în urmă, graţie naturii fericite, a pământului fertil, climatului cald şi a unei rase de oameni ce îşi trage originea din noaptea vremurilor, în sudul Asiei şi în nord-estul Africii spiritul uman s-a luminat, a avansat şi a emis idei şi cunoştinţe profunde, juste şi cu o înălţime spirituală umilitoare pentru noi, europenii, care ne credem promotorii civilizaţiei, luminătorii omenirii.

Este adevărat că acele cunoştinţe înalte nu erau posedate de mulţime, de poporul întreg, ci doar de preoţime, şi dintre aceştia numai de ocupanţii treptelor superioare; secretele fiind transmise doar iniţiaţilor destinaţi să urce treptele ierarhice ale preoţimii.

Poporului neştiutor i se făceau servicii şi ceremonii impresionante, li se comunicau precepte morale şi cunoştinţe folositoare, exoterice - omul simplu fiind determinat să vadă lumea şi adevărul sub forme voalate, iar în preot - conducătorul vieţii sale terestre. Cunoştinţele reale, ezoterice, nu se comunicau vulgului, fiind sub ameninţarea pedepsei cu moartea.

, Adu-ţi aminte, fiul meu - spunea preotul brahman noului iniţiat - că nu există decât un singur Dumnezeu, Suveran al lumilor, Principiul tuturor lucrurilor, pe care tu să-L adori în secret. Dar să ştii, de asemenea, că acesta este un mister ce nu trebuie niciodată dezvăluit vulgului stupid. Dacă totuşi o vei face, te vor lovi cele mai mari nenorociri."

Numele secret al Tatălui creator - cunoscut doar de preoţi şi pronunţat numai în serviciile şi rugăciunile lor - era cuvântul AUM'. „Sfânta silabă, compusă din trei litere A-U-M, cuprinde Trinitatea vedică şi trebuie păstrată în secret", spunea marele legislator Mânu2, care a trăit în Epoca Indiană, cu mii de ani înaintea vremurilor noastre.

Ideea de a încredinţa cunoştinţele înalte numai celor iniţiaţi, o întâlnim mai târziu, în Epoca Persană, la vechii perşi. în Zend-Avesta3 citim următorul text: „Curatul, Sfântul, Spiritul primordial al universurilor - ţi-o spun desluşit, înţeleptule Zoroastru*' - exista înainte de cer, de apă, de pământ, de foc, de plante şi animale, înainte de omul sfânt, înainte de toate".

La asemenea cunoştinţe nu aveau acces decât magii, preoţimea înaltă a vechilor perşi. Vulgul nu trebuia să le afle, sub pedeapsa de a fi torturat până la nebunie, ori de a fi supus morţii.

Ideea păstrării în secret a cunoştinţelor înalte o găsim şi la evrei. Iluminaţii lor profeţi sau mediumi îşi iniţiau discipolii în privinţa textelor sacre. Mişna5 cuprinde următorul text: „Este oprit să vorbeşti chiar unei singure persoane din Merkava6. Doar dacă ai în faţă un bătrân inteligent îţi este permis să-i comunici, în secret, şi numai unele din capitolele ei".

„Nu iniţia în această ştiinţă teribilă inteligenţele slabe, pentru că ea poate să le conducă la nebunie", spunea cabalistul elevului său.

1 AUM (OM) - Verbul divin care desemnează Sursa divină, cauza primordială a întregii creaţii, Sfera de unde venim şi în care ne întoarcem. Acest cuvânt se pronunţă din gât către buze, fiind compus din guturala cea mai deschisă A, din labiala cea mai închisă M, legate prin U. în tradiţia mistică este reprezentat prin treimea literelor ebraice tfDN.

2 Mânu (sanscr. - gânditor) - Cel de-al treilea Logos, sau Logos-ul planetar, Guvernatorul unui ciclu evolutiv planetar. El este Creatorul a tot ceea ce apare în Rondul sau Lanţul planetar pe care îl guvernează. Orice Rond presupune doi Mânu: unul produce viaţa şi forma umană !a începutul unui Rond; şi altul sintetizează, ca într-o sămânţă, bilanţul şi rezultatele unui sfârşit de Rond.

3 Zend-Avesta. (zend - lege) - Culegere de texte sacre atribuite lui Zarathustra, ce cuprind invocaţii, imnuri, învăţături şi texte referitoare la ritualuri.

4 Zoroastru sau Zarathustra - Iniţiat persan, fondatorul mazdeismului. El recunoştea ca Divinitate supremă pe Ahura Mazda, învingătorul lui Ahriman - principiul răului.

5 Mişna (ebr. - repetiţie, reiterare) - Culegere de comentarii referitoare la Tora.

6 Prin Merkaba - Car ceresc - iluminatul pătrunde în misterele cele mai intime şi profunde ale esenţei şi calităţilor Divinităţii. Prin ascensiunea extatică a lui neşamah - sufletul superior - misticii Merkava ating Heihalot - Palatele, lăcaşurile celeste. Purificaţi prin asceză, îndeplinind miţvot - comandamente divine şi trăind în Deveikut - ataşament şi comuniune intimă cu Divinitatea, maeştrii misticii Merkava ating momente de extaz prin contemplarea Numelor divine. Pornind de la viziunea Carului celest a lui Ezechiel şi de la descrierea Tronului divin, Maasei Merkava - Creaţiile carului, reprezintă împreună cu aasei Bereişit - Creaţiile dintâi, cele două axe ale tradiţiei misticii evreieşti - Cabala. Născută dintr-o revelaţie divină, Cabala este  primită de om şi transmisă prin cuvânt de la om la om, începând cu Moşe (Moise), care a primit-o de la Puterea divină.

învăţătura fundamentală a misticii evreieşti este cuprinsă în Sefer Ieţira - Cartea creaţiei şi Sefer HaZohar - Cartea splendorii. Constituit într-un text cabalistic cosmogonic, într-o ştiinţă a limbii sacre, Sefer Ieţira dă o interpretare mistică alfabetului ebraic. Sefer Ieţira este atribuită patriarhului Abraham, care, prin contemplarea literelor ebraice, a pătruns sensul revelaţiei divine.

Literele ebraice sunt considerate vehicole ale potentelor creatoare, forţe revelatoare ale Creatorilor - D,n^X Elohim, valoarea lor numerică având o funcţie esenţială în creaţie. Angajat în căutarea Absolutului, misticul este călăuzit de puterea Cuvântului, a Verbului. Universul verbal, comparat cu un instrument muzical, reprezintă scara ascensiunii mistice, limbajul manifestat de Gândirea divină în momentul creaţiei. Creaţia este limbajul exprimat de Gândirea divină, manifestându-se ca putere creatoare a universurilor. După cum creaţia constituie un proces lingvistic şi numerologic, omul este chemat să fie atent la sentimentele şi gândurile sale, la cuvintele rostite, la privirele, gesturile şi faptele sale.

Rezumând esenţa divină şi modurile Sale de manifestare, Sefer HaZohar - scrisă în aramaică şi având adaosuri în ebraică - este un midraş, un comentariu al celor cinci Cărţi ale lui Moise, al Cântării Cântărilor şi Cărţii lui Ruth.

7 Cabaliştii, înţelepţii Adevărului, cei care doresc să cunoască Adevărul, comunică prin grai viu învăţătura lor. Cabala -transmiterea tradiţiei mistice - se face printr-un mecubal, un cabalist care a primit Cabala, către un mecabel. Cabaliştii îşi transmit învăţătura doar discipolilor trecuţi de patruzeci de ani, când sufletul uman - neşamah —- a atins maturitatea necesară primirii Adevărului. Literele ebraice care formează cuvântul neşamah - suflet - alcătuiesc şi cuvintele mem şana - patruzeci de ani.

Din această mică expunere, pe care nu o mai lungim, se vede preocuparea constantă a marilor savanţi de altădată, de a nu spune adevăruri subtile unor oameni nepregătiţi în pătrunderea înţelesului adânc al lucrurilor şi faptelor.

Iată trei exemple - la trei epoci şi neamuri deosebite - din care se poate vedea că lumea de jos avea cultul ei special şi cunoştinţe exoterice despre Dumnezeu şi fenomenele din natură, iar preoţimea superioară, stăpâna absolută a tuturor bunurilor - şi chiar a vieţilor celor de jos — deţinea înaltele cunoştinţe ale Adevărului, ale tuturor ştiinţelor. O condiţie se cerea acestor epoci şi neamuri: cei care primeau cunoştinţe din lumea spirituală să fie inteligenţi, morali şi bătrâni.

Din cele enumerate, se pare că atât în India primitivă, atât la vechii perşi, egipteni şi chaldeeni, cât şi la evreii din cele mai vechi timpuri, capitolul constituirii universului, al existenţei lumii invizibile, al forţelor din natură şi al comunicării cu entităţile spirituale ce au trăit pe pământ constituia o ştiinţă secretă, plină de mister şi pericole, la care avea acces doar un număr redus de iniţiaţi.

Existau lucrări scrise, opere religioase sau filosofice ale epocilor respective: Vedele1, Zend-Avesta ori Tora2, pe care toată lumea le putea citi, dar ştiinţa ocultă - cu filosofia şi practicile ei deosebite, învăluite în cel mai adânc mister - se transmitea numai oral, celor aleşi.

Din noaptea veacurilor, centrul Asiei este locul de origine al tuturor civilizaţiilor lumii vechi, al credinţelor şi practicilor profesate de-a lungul timpului, rând pe rând, de toate popoarele, cu alternări, cu suprimări, dar găsindu-le pe toate, sub diferite forme, până în ziua de azi.

Aceste cunoştinţe erau ascunse deoarece se refereau la domeniul înalt al materiilor subtile, al forţelor superioare şi legilor guvernatoare ale altor lumi; cunoştinţe neînţelese de mintea nepregătită a omenirii, mai ales a celei de pe atunci.

Azi omenirea a făcut un pas pe treapta evoluţiei, motiv pentru care nu mai este nevoie ca aceste cunoştinţe şă fie atât de ascunse. Nu se mai şoptesc la ureche, nu se mai propovăduiesc prin păduri, temple ori munţi izolaţi, ca în alte vremuri, ci se scriu şi se pun la îndemâna tuturora; dar chiar şi în zilele noastre încă nu pot fi înţelese decât de foarte puţini.

Omul a ajuns azi la un alt nivel moral şi intelectual, şi pentru a se înălţa, i se oferă asemenea cunoştinţe, asimilate cu nesaţ de cei chemaţi, de cei pregătiţi spiritual. Aceste cunoştinţe vor contribui la schimbarea conduitei omului, la lărgirea orizontului concepţiei sale despre viaţă şi natură, pregătindu-1 pentru o viaţă mai bună şi mai iubitoare.

Cititorule, citeşte cu răbdare şi atenţie această carte de ştiinţă şi filosofie cerească, pentru că îţi va lumina şi înălţa sufletul.

1 Veda (sanscr. - cunoaştere, ştiinţă) - O culegere de patru cărţi sacre ale hinduşilor (Rig Veda, Yajur Veda, Sama Veda şi Atharva Veda) cuprinzând imnuri, incantaţii şi formule magice recitate în timpul ritualurilor de sacrificiu, cântece religioase, formule magice pentru exorcisme şi descântece.

2 Tora (ebr. - învăţătură, Arătare) - Este revelaţia divină ce stă la obârşia iudaismului. Tora reprezintă intenţia Creatorului exprimată printr-un ansamblu de texte sacre, fiind constituită din Pentateuh, cele cinci Cărţi revelate ale lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul.

Tora scrisă este precedată şi urmată de o Tora orală. Prin literele şi cuvintele sale, Tora exprimă Numele divin. Prin Tora, Divinitatea a creat lumea şi prin Tora ne dezvăluie scopul Său în momentul creaţiei, Numele, atributele şi intenţiile Sale. Stând la baza oricărei existenţe, Numele divin conţine sensul profund ascuns sub aparenţe. Meditând asupra Numelui divin, misticul ajunge la extaz. Considerând că Limbajul divin este realitatea profundă, cabaliştii afirmă că fiecare lucru există numai proporţional cu participarea sa la Numele divin, manifestat în creaţie, fiind esenţa ascunsă a acesteia.

Tora a fost scrisă prin intermediul celor douăzeci şi două de litere ale alfabetului ebraic. Prin combinarea acestor litere s-a născut creaţia. Legea care a guvernat crearea universurilor stă la baza naşterii limbii ebraice. Prin urmare, meditând asupra literelor ce formează Tora şi socotind valoarea lor, vom descoperi tainele creaţiei - geneza, scopul şi finalitatea ei.

Tora se revelează doar celor care respectă ale sale miţvot, comandamente divine. Există patru căi, canale sau trepte de interpretare ale textelor sacre ebraice, a Sfintei Scripturi:

1. Peşat - sensul literal al textului;

2. Remez - sensul alegoric;

3. Deruş - sensul omiletic, teologic;

4. Sod - sensul mistic.

Cele patru trepte sunt legate între ele şi nu se pot separa. Ca urmare, cele trei canale inferioare vor răspândi focul mistic, lumina căii lui Sod. Doar după ce, urcând cele patru trepte de interpretare, înţeleptul se va înălţa de la sensul literal la cel mistic, va înţelege deplin şi limpede toate cele patru sensuri.

Lui Rabi Şimon bar Yohai, care a trăit în Galileea secolului al II-lea al erei creştine, considerat autorul Cărţii Splendorii -Sefer HaZohar - îi sunt atribuite următoarele cuvinte: „Nefericire celor ce văd în Tora doar poveşti simple şi vorbe obişnuite! Dacă ar fi aşa, am putea să redactăm şi noi o altă Tora, la fel de minunată. Dar adevărul este că fiecare cuvânt din Tora are un sens superior şi un mister sublim, îmbrăcate în veşmintele unor poveşti. Nefericit cel ce ia aceste veşminte drept Tora! Dacă Tora ar fi fost făcută din cuvinte şi poveşti obişnuite, cum ar fi fost ea proclamată Tora Adevărului, Tora perfecţiunii, mărturia autentică oferită de Divinitate?"

Existenta lumilor invizibile

PRIMA CARTE

In timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul. Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate de unde vibratorii, diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.

Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?"

Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentm că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.

Este adevărat că omul are în fiinţa sa - pe lîngă organele de simţ fizice - şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.

Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.

Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este un argument că ele nu există. Dacă printr-o „minune" sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de -acest domeniu necunoscut lui până atunci.

La fel s-ar.întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dai încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.

Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.

Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute".

Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da.

Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua" noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.

în afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune - electricitatea - nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică. Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică - domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.

Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă. Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa. îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia - realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într-o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine - realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.

Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată. Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.

într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide'. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele2 naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.

Tot ce există pe pământ - aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice - influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit - stăpânul trupului - potrivit evoluţiei sale.

Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică - tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre - se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la central văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă.

Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând pruvprismă, şi altor culori, unele înaintea roşului - infraroşu, şi altele dincolo de violet - ultraviolet. într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.

Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.

' Fluidul este o materie formată din particule infinit de mici, de natură electrică sau magnetică. Aceste particule oferă un suport energetic pentru informaţii mentale şi sentimentale organizate în diverşi algoritmi. In funcţie de gradul evolutiv al vibraţiilor şi algoritmilor care animă aceste particule, există o scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele superioare, care intră în constituţia Divinităţii.

2 Arhiva Akaşă (sanscr. - eter, fluid) - Cronica sau memoria spirituală permanentă a tuturor vibraţiilor din univers.

Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.

După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.

De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii - unele transmise prin aer, altele transmise prin eter - de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.

Aşa de exemplu electricitatea - ale cărei unde se transmit prin eter - are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său - un filament de bec electric - numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.

Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.

Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.

Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide.

Cu toţfi primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.

Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar - privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală. Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.

In această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari. Vom descrie aceste materii dispuse în zone diferite, unele deasupra altora, în decursul capitolelor următoare.

In peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-1 înconjoară. în fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească, omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a-şi continua drumul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.

Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele

latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.

Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine - de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate forţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.

Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.

în antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă la om şi natură, în tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.

Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. îi făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. O dată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul forţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când - după ani de zile - îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.

După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor - noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.

Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea-în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.

De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să-şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.

în această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni"1. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând - asemenea unui mic creator - orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!

Un asemenea om era privit - cum ar fi privit şi azi - ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.

1 Anumite fenomene şi activităţi spirituale sunt în mod greşit denumite „minuni" sau „fenomene paranormale", ele fiind cât se poate de normale. Dacă în urmă cu câteva sute de ani i s-ar fi prezentat omului imaginea unui televizor, el ar fi spus că este vorba de ceva paranormal şi cu toate acestea televizorul este azi foarte normal chiar şi pentru cei mai neştiutori copii. Mai paranormal este faptul că deşi suntem creaţi de Tatăl şi vieţuim în creaţia Sa, ne sustragem mereu de a-I fi recunoscători şi de a ne considera adevăraţii Săi copii.

Corpul fizic serveşte spiritului drept instrument prin care observă, învaţă şi se manifestă în lumea fizică. Acest corp este format din materie fizică aflată sub patru stări distincte unele de altele; solidă, lichidă, gazoasă şi eterică sau radiantă. Dintre aceste patru stări ale materiei fizice, trei sunt vizibile, tangibile şi analizabile, iar a patra - cea eterică - este invizibilă, imposibil de captat şi analizat în laboratoarele actuale. Din această cauză suntem nevoiţi să distingem, în corpul nostru fizic, două părţi: trupul' şi corpul eteric.

Trupul

Trupul este partea cea mai dură a corpului nostru fizic, fiind învelitoarea exterioară a fiinţei noastre reale, a entităţii spirituale2. Format dintr-un complex de celule orânduite în organe, reunite în sisteme, grupate la rândul lor în diferite aparate3, trupul desfăşoară diverse funcţii biologice.

Fiecare celulă este alcătuită din molecule şi acestea din atomi. Atomul se comportă în lumea fizică precum o fiinţă vie, fiind capabil să ducă o viaţă independentă. Ca orice fiinţă, atomul are o conştiinţă proprie, extrem de redusă, dar nu mai puţin reală; formă de conştiinţă pe care noi, pământenii, nu o putem aprecia.

Până azi s-au descoperit 92 de categorii de atomi, constituind elementele chimice4 ale lumii fizice. Cum toate organele, toată materia gazoasă, lichidă sau solidă a trupului nostru, sunt formate din asocierea acestor elemente chimice, trupul s-a mai numit şi corp chimic.

1 Pe parcursul întregii lucrări vom folosi termenul de trup în loc de corp carnal sau corp de came.

2 Entitatea spirituală, spiritul sau duhul este format din scânteia divină învelită de perispirit sau învelişurile fluidice prin care scânteia divină evoluează în creaţie.

Cabala împarte omul în trei părţi fundamentale:

1. Nefeş - corpul eteric sau principiul vieţii ce stă Ia baza corpului fizic şi al existenţei concrete. Nefeş este forţa care contribuie la construirea trupului. Cabala ne spune că nefeş se introduce în sămânţa bărbatului când se uneşte cu soţia sa. După ce omul, duhul, a părăsit lumea terestră, nefeş înconjoară mormântul său;

2. Ruah - suflu, viaţă, sufletul format din corpul dorinţelor şi mentalul concret, este un mediator între nefeş şi neşamah. Ruah nu este atât de sensibil la influenţele lumii exterioare ca şi nefeş şi cuprinde personalitatea sau ego-ul. Plutind între activ şi pasiv, între interior şi exterior, ruah reprezintă legătura dintre spirit şi materie, unind în om lumea internă cu cea externă;

3. Neşamah - „arborele vieţii", este spiritul ce cuprinde voinţa, inteligenţa şi memoria. Este în legătură cu Divinitatea, astfel că ruah şi nefeş ajung la Sursa divină prin neşamah. Pătrunzând în neşamah, Divinitatea îi dă viaţă lui ruah şi nefeş.

Nefeş şi neşamah sunt esenţe diferite - ca uleiul şi apa - între care nu poate exista o conexiune directă. Din acest motiv este nevoie de un mediator, de ruah, care le uneşte. Nefeş, ruah şi neşamah nu sunt complet distincte şi separate ci se interferează asemenea culorilor spectrului, care deşi sunt succesive se topesc una în alta. După moartea biologică, nefeş, mah şi neşamah se separă de trup şi se înalţă fiecare în sfera de unde au venit.

în loc să-şi ia energia din Cer, trăind în Divinitate şi primind de la Ea în mod constant spiritualitatea de care are nevoie, omul îşi îndreaptă atenţia mai mult spre pământ, spre lumea terestră, se afundă tot mai mult în dragostea de sine şi în senzualitate, absorbind energie din sufletul pământului. Ca urmare mah s-a îndepărtat de neşamah şi s-a ridicat deasupra acestuia, preluând guvernarea fiinţei umane. Prin involuţie, partea inferioară a lui nefeş, fiind iniţial un corp de lumină, a devenit un tmp îmbrăcat în piele. în acest fel omul a fost descompus în cele trei părţi fundamentale ale alcătuirii sale - spirit, suflet şi tmp.

3 Organismul uman, trupul, cuprinde:

I. Aparatul de susţinere şi mişcare, compus din sistemul osos, articular şi muscular;

II. Aparatul de transport al materiei, cuprinzând sistemul cardiovascular - cu rol de a vehicula oxigenul şi substanţele nutritive spre ţesuturi, luând de acolo produsele de dezasimilaţie, pentru a fi eliminate, şi sistemul nervos periferic - cu rolul de a conduce stimulii nervoşi;

III. Aparatul de import al materiei, asigurând, prin sistemul respirator, introducerea în organism a oxigenului - respiraţia, iar prin sistemul digestiv, introducerea hranei - nutriţia;

IV. Aparatul de eliminare al materiei, format din sistemul urinar şi genital; ;

V.. Aparatul de corelaţie al organismului, cu rolul de a uni într-o entitate individuală componentele sale:

1. sistemul granuolar subdivizat în: a) sistemul hematopoietic, ce reface elementele sanguine şi b) sistemul endocrin, cu rol de a produce hormonii, mesagerii chimici de legătură între componentele organismului;

2. sistemul nervos central, numit sistem cerebrospinal sau nevrax, format din măduva spinării şi encefal, având rolul de a comanda întreaga organizare individuală, întregind-o ca entitate în mediul extern şi intern.

După Cabala, omul reprezintă modelul de alcătuire al cosmosului, prin principiile constitutive identice. Astfel, după cum planetele se gmpează între ele pentru a forma sisteme solare, organele omului se grupează în sisteme, alcătuind aparate, care generează funcţii variate. După cum viaţa universurilor este întreţinută de curenţi vitali, alcătuiţi dintr-un număr infinit de fiinţe ultramicroscopice, ce scaldă astrele şi planetele, răspândind principiul vieţii, viaţa omului este întreţinută de curentul sanguin, format din globule receptoare şi purtătoare de viaţă, care scaldă şi regenerează organele, antrenând elementele inutile. In prezent se cunosc 109 elemente chimice, gmpate în tabelul periodic al elementelor.

Pentru a servi cât mai bine spiritului, suntem chemaţi să procurăm trupului alimente din cele mai apropiate de natură, fără să fie prelucrate printr-o serie nesfârşită de procese fizice şi chimice. Aceste alimente trebuie să formeze, prin absorbţie şi asimilare, un vehicol sensibil, bun reflector în exterior al voinţei spiritului, şi bun receptor al impresiilor lumii fizice şi astrale.

Pentru ca trupul să răspundă la intervenţiile lumii astrale şi să redea fidel şi integral manifestările duhului, trebuie hrănit cu alimente vegetale şi produse lactate în proporţii şi sub forme cât mai asimilabile. Vom evita carnea, dulciurile, băuturile alcoolice, tutunul şi cafeau. Aceste substanţe, introduse în corpul nostru fizic, îl întunecă, făcându-1 nesimţitor la vibraţiile eterice, venite din lumea invizibilă sau de la entitatea spirituală aflată în interiorul său, devenind astfel un rău interpret al voinţei spiritului.

Se impune eliminarea alimentelor de origine animală din viaţa noastră, sau măcar consumarea lor în cantităţi cât mai reduse. Evident că în regiunile reci, unde vegetaţia este foarte săracă, sau în zonele cu un regim climateric variabil, în timpul iernii când vegetaţia doarme, omul va fi nevoit să consume şi alimente de origine animală.

S-ar părea că viaţa este imposibilă fără alimente de origine animală, dar cu toate acestea, sute de milioane de oameni trăiesc în diferite regiuni ale pământului, fiind deplin sănătoşi şi inteligenţi, hrănmdu-se cu vegetale. Este doar o problemă de obişnuinţă.

în fiecare particulă de aliment există viaţă, 'cu atât mai vie, mai puternică, cu cât fiinţa din care provine alimentul respectiv aparţine unui regn mai înalt pe scara evoluţiei. Celulele animale au o individualitate mai puternică decât cele vegetale şi incomparabil mai vibrantă decât particulele minerale. Această facultate de individualizare a celulelor animale face ca alimentul de origine animală să fie greu digerabil şi asimilabil, necesitând o mare cheltuială de energie şi fiind asimilat numai parţial.

Dar ceea ce contribuie la îngreunarea asimilării alimentelor de origine animală sunt fluidele eterice animale ce le însoţesc, purtând în ele toată animalitatea, toate înclinările vieţuitorului din care au provenit, toate tendinţele şi brutalitatea sa.

Poate că, asemenea plantelor, şi omul va avea facultatea de a se hrăni numai cu substanţe minerale, pentru că ele posedă o foarte mică energie vitală, motiv pentru care sunt uşor supuse prefacerilor. Atunci am consuma mai rar şi în cantităţi mai mici decât acum, când având un regim alimentar de origine animală suntem nevoiţi să mâncăm mult şi de multe ori pe zi. Poate că va veni odată vremea când omul se va hrăni cu alimente concentrate, de natură minerală, chimică, sub formă de pastile, care nu vor cere timp atât de îndelungat pentru digestie, absorbţie şi asimilaţie, rămânând organismului un mare spaţiu de timp pentru odihnă sau alte preocupări.

întrebuinţarea unui aliment de origine animală are ca urmare introducerea în trupul nostru a prea multe elemente chimice - fosfaţi, carbonaţi şi sulfaţi - care, purtaţi de sânge în toate celulele, se depun în pereţii vaselor sanguine, şi din elastice le fac rigide. Aceste elemente chimice, ca şi altele, create în trupul nostru prin diferite combinaţii chimice - uraţi şi oxalaţi - năvălesc în ţesuturile organelor şi astfel, încetul cu încetul, organismul întreg îşi pierde plasticitatea, vigoarea de mai înainte, devine rigid, îşi reduce activitatea şi bătrâneţea soseşte mai devreme decât ar fi timpul; ca urmare, părul cade, dinţii se cariază, pielea se zbârceşte, muşchii devin flasci şi activitatea totală a organismului se încetineşte. în modul acesta, trupul nu mai corespunde cerinţelor spiritului, acesta fiind nevoit să-1 părăsească.

Dacă am căuta să introducem în trupul nostru numai alimente cu rol de întreţinere şi reparare al organismului - care se uzează prin însăşi funcţionarea sa - alimente care nu-i fac rău, nu-i distrug ţesuturile şi nu-i întăresc organele, vigoarea s-ar menţine multă vreme, bătrâneţea sosind mai târziu.

Este necesar ca atâta timp cât stăm pe pământ, să fim pe deplin sănătoşi, pentru a culege cât mai multe învăţăminte, prin intermediul cărora spiritul să se lumineze, să evolueze din ce în ce mai mult, iar conştiinţa noastră să se ridice şi să devină cât mai clară.

Deoarece nu există aliment, fie de origine vegetală sau animală, care să nu conţină elemente ce solidifică şi întăresc ţesuturile, se cere - mai ales în a doua jumătate a vieţii - ca măcar apa1 pe care o bem să fie cât mai săracă în săruri minerale, în special carbonaţi de calciu.

Dar regimul ideal este cel al fructelor şi seminţelor. Ele conţin apă curată, substanţe zaharoase uşor asimilabile şi albumine, sub forma cea mai simplă, uşor de descompus şi asimilat de organism.

Fructele şi legumele sunt alimente care conţin proporţiile cele mai ridicate de materii nutritive şi cea mai scăzută proporţie de substanţe solide.

Mierea de albine este încă un aliment excelent pentru organism.

Cei care au luat cunoştinţă de existenţa lumilor invizibile, ştiu că animalele sunt fraţii noştri cei mai tineri şi că spiritul lor va anima, în veacurile viitoare, corpuri umane. Se cade să nu chinuim, ucide şi mânca pe fraţii noştri mai mici, ci, dimpotrivă, să-i ajutăm în existenţa lor terestră, după cum şi noi suntem ajutaţi de fiinţe superioare nouă, ca să ne urmăm mai uşor evoluţia pe pământ. Putem consuma produsele obţinute de la animale - laptele şi preparatele lactate (brânza, smântână, untul) - pentru că acestea sunt alimente ideale, natura punând în ele, într-o formă cât mai asimilabilă, tot ceea ce este necesar micilor urmaşi ai acestor vieţuitoare. Laptele se obţine prin însăşi actul vieţii lor, fără a provoca animalelor suferinţe fizice sau spirituale.

încorporând alimente uşor asimilabile, înlesnim formarea în trupul nostru de celule noi, care le vor înlocui pe cele uzate, generând în decurs de şapte ani organe noi, total schimbate, cu totul noi faţă de cele avute cu şapte ani în urmă. în acest mod, începând cu substanţa moale a sistemului cerebrospinal, şi până la ţesutul osos compact ce alcătuieşte scheletul, toată fiinţa noastră fizică este supusă unei necontenite primeniri1. Aşadar, în timpul vieţii terestre, la intervale de şapte ani, trupul nostru se topeşte şi se reformează de mai multe ori. Cu toate aceste transformări, noi rămânem aceeaşi. Materia cerebrală se reînnoieşte, schimbându-se complet, dar gândirea persistă şi împreună cu ea memoria îşi păstrează amintirile unui trecut ce depăşeşte şapte ani, şi la care actualul nostru trup nu a participat. Tocmai acest fenomen dovedeşte existenţa în noi a unui principiu deosebit de materia fizică, a unei forţe invizibile, care persistă în mijlocul prefacerilor fizice. Prin urmare, facultăţile noastre spirituale n-au nimic comun cu materia fizică. Inteligenţa, judecata şi voinţa sunt însuşiri abstracte, pe care nu le putem confunda sau presupune că se nasc din materia sistemului cerebral sau a substanţei sanguine.

Spiritul persistă, este acelaşi chiar dacă dispare materia fizică pe care o conduce. La terminarea vieţii terestre, când se va dizolva pentru ultima oară această materie fizică, rămâne spiritul nepieritor. Fizica şi chimia ne spun că materia nu se pierde, ci se transformă. Ei bine, la moartea noastră biologică materia fizică se va întoarce în lumea fizică de unde a fost încorporată.

De asemenea, cunoştinţele ştiinţifice de azi ne spun că energia nu piere nici ea, ci se transformă. Spiritul - forţa care a condus corpul fizic - va părăsi la moartea biologică trupul, haina carnală sau instrumentul de care nu se mai poate servi, rămânând însă acelaşi ca înainte şi ducându-şi mai departe, sub o formă eterică, noua sa viaţă.

Pentru cel dornic să facă studii în lumea invizibilă, se recomandă regimul alimentar vegetarian, dar cu observaţia ca trecerea la alimentaţia vegetariană să se facă gradat, pe cât posibil primăvara sau vara. Nu se poate trece dintr-o dată de la un regim alimentar de origine animală - cu care ne-am obişnuit din copilărie şi pe care l-au avut mai multe generaţii - la un regim absolut vegetarian, ci trebuie să păşim treptat, pentru a da răgaz organismului să se obişnuiască cu noul regim, altfel riscăm să ne îmbolnăvim.

Organismul nostru se poate fortifica evitând cu grijă alimentele ce conţin prea multe materii minerale şi consumând apă curată - pe cât posibil de izvor - iar pe de altă parte favorizând cât mai mult eliminarea, prin epidermă, a produselor vătămătoare din organism, făcând băi cât mai dese. Iată motivul pentru care cele mai multe religii prescriu băi cât mai frecvente, pentru că ele purifică trupul şi întreţin sănătatea. Băile făcute cât mai des contribuie la o uşoară transpiraţie, ocazie cu care se elimină mari cantităţi de săruri din organism. Altfel aceste săruri s-ar depune treptat prin ţesuturi, iar, în plus, apa cu care ne îmbăiem conţine o mare cantitate de fluide, ce vor împrospăta fluidele fizice din corpul nostru fizic.

Se recomandă să fricţionăm tot trupul cu apă rece, pentru a produce o năvălire a sângelui către extremităţi şi să provocăm astfel o circulaţie activă în tot trupul, antrenând sărurile către aparatul urinar, pentru a fi eliminate.

Trupul trebuie dezvoltat prin exerciţii moderate pentru a-1 face flexibil şi ager. Către bătrâneţe, aceste exerciţii se pot înlocui cu plimbări uşoare, dar nu prea îndepărtate şi obositoare:

Din când în când este necesar să nu mâncăm câte o zi deloc, ca să dăm răgaz aparatului digestiv să se odihnească, iar organismul să elimine toxinele. însă nu e indicat ca aceste zile de ajunare să fie prea dese sau prelungite, deoarece atunci, în loc să ajutăm organismului, îl ruinăm.

1 Apa absoarbe cu uşurinţă fluidele, păstrând în moleculele ei memoria trecutului; ea poate fi uşor încărcată cu vibraţii sfinte dar şi cu cele contrare. Din acest motiv, nu este indicată folosirea apei de conducte şi din lacuri de acumulare, deoarece ne otrăvim templul trupesc; pe cât posibil să folosim apa de izvor. De asemenea, dacă ne-am pierdut armonia şi pacea interioară, o baie scurtă în apă curată va absorbi fluidele contrare, ajutându-ne să ne restabilim pacea sufletească.

1 Graţie acestui mecanism de regenerare este posibilă vindecarea spontană şi totală a unui organism, dar numai în cazul dispariţiei cauzelor sufleteşti; sau karmice ale bolii respective, sau dacă amprentele eterice ale unor gânduri şi sentimente contrare au fost şterse din memoria celulelor.

O grijă deosebită trebuie să avem ca defecarea să fie cât mai regulată, colonul trebuind golit zilnic şi matinal. Trebuie să acordăm o atenţie deosebită eliminării excreţiilor rezultate în interiorul trupului nostru.

Când mâncăm să fim cu gândul la actul mâncării, căci acest gând activează secreţia glandelor digestive şi astfel digestia va fi completă.

Este bine ca laptele sau cafeaua cu lapte să fie consumate încet, puţin câte puţin, pentru ca pe măsură ce le introducem în stomac, să fie atacate de sucul gastric; altfel, laptele intrat brusc în stomac, se coagulează în masă, formând o bulă mare de brânză, greu de fărâmiţat şi atacat de sucul gastric.

De asemenea să acordăm o atenţie deosebită aerului inspirat, pentru că în aer se găsesc atomi1 purtători de energie vitală. Să evităm, pe cât posibil, incintele aglomerate - teatre, cinematografe, săli de concert, întruniri politice, deoarece acolo se găseşte un aer foarte viciat.

Cât timp nu se cunoştea anatomia trupului omenesc, nu se bănuia sublima sa alcătuirea. Azi se cunoaşte interiorul său, structura sa intimă, până la ultima sa celulă. Studiile histologice, ale diferitelor ţesuturi din trupul uman, au arătat savantului structura complexă a diferitelor organe, dar mai ales a sistemului cerebrospinal, nevraxul fiind un labirint de celule nervoase. Luat în ansamblul său, trupul omenesc se arată ca o operă grandioasă, a cărei complexitate nu o întrece nici o maşinărie terestră. Aşa cum el se arată anatomistului, pare rezultatul unei evoluţii ce se pierde în noaptea adâncă a veacurilor.

Omul nici nu bănuieşte ştiinţa posedată de marile şi glorioasele forţe angelice şi efortul lor depus la construirea trupului în care îşi duce traiul spiritul omenesc. Trupul omului este opera cea mai grandioasă din tot universul. în el se cuprinde, în rezumat, tot ce a creat Tatăl - binecuvântat fie Numele Său - de la scânteia divină, până la mineralul globului nostru. în el găsim o arhitectură desăvârşită, fizica şi chimia pământului realizate sub formele cele mai armonioase.

Dacă ai şti tu, omule, ce alcătuire sublimă ţi s-a încredinţat de Atotputernicul, pentru a te bucura de frumuseţile operei Sale, l-ai îngriji ca pe o nestemată de mare preţ," ca pe un bun de nepreţuit. Aşadar fii atent, păstrează-1, îngrijeşte-1, dar nu uita, totuşi, că trupul este vremelnic, că el a fost făcut din pământ şi în pământ trebuie să se întoarcă.

Tu eşti veşnic. Din Ceruri te-ai coborât în trup şi în Ceruri, patria ta veşnică, te vei întoarce.

Unul va coborî iar celălalt se va sui.

Când vrem să cunoaştem compoziţia minerală a unei plante, o luăm şi-o cântărim, iar după aceea o uscam. Prin căldura aerului, ea pierde toată'apa trupului său. O cântărim din nou şi aflăm câtă apă a pierdut prin evaporare. Luăm acum planta uscată şi o ardem întrrun cuptor închis. Din cauza aerului fierbinte ^se vor degaja toate elementele volatile: bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, amoniacul etc. în cuptor, în vasul de argilă refractară va rămâne, din toată planta, o cenuşă, un praf format din mineralele ce intră în compoziţia plantei. Cântărim acest praf şi diferenţa până la planta uscată arată elementele chimice volatile. Trecem la analiza cenuşei şi constatăm că este alcătuită din aproximativ 12 elemente chimice - O, H, C, Ca, Ph, Mg, K, Na, CI, S, N, Mn -organizate sub formă de diferite săruri - fosfaţi, sulfaţi, carbonaţi, cloruri.

De când s-au creat în diferite puncte ale globului crematorii pentru incinerarea cadavrului omenesc, din care rămâne doar o mână de cenuşă, s-a trecut la analiza acestei cenuşe, constatându-se că trupul omenesc cuprinde aceleaşi elemente chimice întâlnite la plante, şi organizate tot sub formă de diferiţi compuşi - cloruri, sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi, oxalaţi.

Din studiile făcute de agrogeologi asupra scoarţei pământului, s-a găsit că el cuprinde diferite minerale simple sau compuse, dar oricum ar fi, elementele lor chimice sunt Si, C, Ca, Mg, Mn, S, Na, K, O, H, Pb, Fe. Comparând seria de elemente din solul şi subsolul pământului cu seria de elemente chimice ce intră în constituţia trupului uman, se constată o identitate aproape perfectă. Acelaşi material mineral intră în constituţia pământului pe care îl călcăm cu piciorul, ca şi în constituţia trupului nostru. Evident, unul se prezintă aşa cum a fost constituit primordial, iar celălalt se prezintă sub o formă atât de transformată, încât un neştiutor nici n-ar bănui că diferitele organe, substanţa sanguină, sistemul osos sau muscular sunt una cu ţărâna de pe drum.

într-adevăr, mineralele pământului se dezagreghează din cauza căldurii şi a frigului, din cauza dilatării şi a contractării continue şi sfârşesc prin a se sfărâma şi pulveriza. Apa ploilor se infiltrează Prana (sanscr. - suflu, răsuflare) - Viaţa universală, forţa vitală, care se manifestă pe toate planurile creaţiei.

în pământ şi dizolvă particulele lui, transformându-le în diferite soluţii minerale - sulfaţi, carbonaţi, azotaţi. Pe suprafaţa pământului cresc o infinitate de forme vegetale. Oricare ar fi gradul'lor evolutiv, toate absorb aceste soluţii minerale, le introduc în trupul lor şi le prefac, graţie luminii solare, în substanţe organice, cu care alcătuiesc celule vegetale. Acestea prin orânduirea şi diferenţierea lor, vor constitui elemente reproducătoare, cu ajutorul cărora specia se va înmulţi şi răspândi.

Prin rădăcinile, tulpinile, frunzele şi fructele lor plantele servesc drept hrană animalelor. Trupul plantei, introdus în trupul animalului suferă prefaceri, finalizate prin alcătuirea unei serii infinite de compuşi chimici, ce vor constitui trupul celulelor animalului, contribuind astfel la creşterea lui sau la repararea elementelor anatomice distruse prin însăşi actul vieţii lor.

După câţiva ani, animalul va termina actul existenţei sale terestre, va muri. Trupul îi va rămâne pe terenul unde i-a sosit moartea, fiind expus aerului, căldurii, umezelii, uscăciunii şi microbilor ce-1 vor năpădi. Un proces lung se produce sub acţiunea acestor factori, materia lui trecând din etapă în etapă, până nu vor mai rămâne din el decât oasele. Unele materii se prefac în gaze - pierdute în atmosferă, altele se transformă în lichide - strecurate printre particulele pământului. în fine, părţile tari, oasele, se vor pulveriza sub acţiunea bioxidului de carbon, a oxigenului, a căldurii şi a frigului, fiind, încetul cu încetul, risipite de vânt pe întinsul pământului şi cărate la distanţă de apa ploilor, iar apoi dizolvate. Astfel, din bietul animal nu a mai rămas nimic. Materia ce a constituit trupul său s-a reîntors iarăşi în pământul din care a plecat.

Există câteva animale, pe care omul le prinde sau le creşte pe lângă casa lui, pentru a-i servi ca aliment. Materia trupului lor, intrată în uzina trupului uman, suferă o prefacere şi mai adâncă decât prefacerea plantei în trupul animalului. Din elaborările multiple şi complicate se nasc în trupul omului o serie de compuşi chimici, care, în definitiv, alcătuiesc celulele diferitelor ţesuturi.

Când s-a terminat firul existenţei noastre, spiritul se înalţă la Cer, iar trupul îl depunem în pământ, de unde a pornit odată, căci pământ era şi în pământ s-a reîntors. Cine ar bănui că mâna cu care scriem, ochiul cu care admirăm frumuseţile naturii, sistemul cerebral cu care scrutăm lucrurile şi fiinţele din jurul nostru sunt pământ prefăcut! De necrezut, şi totuşi acesta este adevărul.

Piatra a trecut în plantă, transformându-se în substanţă organizată, iar de aici în animal sau om, revenind la sfârşitul existenţei sale de unde a plecat, la mineral.

Roata vieţii împinge materia din prefacere în prefacere, pentru a crea forme noi, instrumente în care să vină alte entităţi spirituale, pentru a învăţa la marea şcoală a universului, a vieţii veşnice.

Corpul vital

Un corp solid poate fi pus în mişcare prin acţiunea unui alt corp solid. Aşa^de exemplu arcul de oţel al unui ceas, strâns în jurul său şi apoi lăsat liber, caută să se desfacă. în mişcarea sa de destindere, învârte o rotiţă şi aceasta, prin angrenaje, mişcă o alta şi din roată în roată se mişcă minutarul şi orarul ceasului.

Dar un corp solid poate fi mişcat şi de un corp lichid. Astfel apa unui iaz, a unei gârle, lovind paletele unei roţi de moară sau ale unei turbine, pune în mişcare o piatră de moară sau un motor.

De asemenea un corp solid poate fi pus în mişcare de un gaz, curenţi de aer ce pun în mişcare o moară de vânt.

Ei bine, există corpuri solide puse în mişcare de curenţi eterici. Astfel trupul plantelor, animalelor şi al omului este străbătut de anumiţi curenţi de natură eterică - invizibili ochilor - care întreţin viaţa, întreaga activitate internă şi externă a trupului.

în acest subcapitol ne vom ocupa de viaţa trupului - principiul şi vehicolul care dă vitalitate şi pune în mişcare trupul uman.

Dacă ochiul nostru vede, dacă inima bate şi muşchii se contractă, dacă gândim, vorbim şi lucrăm, într-un cuvânt întreaga viaţă şi activitate diversă a trupului nostru se datoreşte unui curent de natură eterică, numit curent de viaţă, curent vital.

Am văzut până acum că, în ultimă analiză, trupul nostru nu este decât pământ prefăcut, având aceeaşi compoziţie minerală, sub diferite stări, solidă - sistemul osos, semi-solidă - sistemul muscular şi cerebrospinal, lichidă şi gazoasă - sângele, conţinând atomi de O, N, H, C02 etc.

Acest trup plurimineral are o existenţă parabolică, adică se naşte, creşte, atinge un apogeu şi apoi se stinge treptat, scăzându-i puterile şi sfârşind cu moartea. Cu alte cuvinte, are o naştere, o existenţă şi o moarte. Toată această existenţă - la unii scurtă, la alţii mai lungă - se datoreşte celui de-al doilea corp fizic, numit corp vital, corp eteric.

Dacă umplem un vas cu nisip, acesta va lua forma vasului. Să turnăm acum apă în acest vas, vom vedea că ea va lua forma nisipului. Acelaşi lucru îl putem face cu un burete înmuiat în apă. Apa va ocupa ochiurile libere ale buretelui şi, pentru un moment, va lua forma buretelui.

La fel se întâmplă şi cu vehicolul nostru fizic. Alături de trup şi în interiorul său, pătrunzându-1 din toate părţile, se află corpul vital, având aceaşi formă cu el, dar alcătuit din materie eterică1 sau fiuidică. După cum trupul are diferite organe, orânduite în sisteme şi aparate, corpul vital, umplând interiorul trupului şi pătrunzând organele sale, va reproduce absolut toate aceste organe, până la ultima celulă.

Corpul vital este o copie atât de fidelă a trupului, încât apare, pentru un clarvăzător, ca un al doilea trup, o imagine identică a acestuia, motiv pentru care a fost denumit dublul eteric.

Am afirmat că vehicolul vital este format din materie eterică sau fiuidică. Dar ce este fluidul?

Ştiinţa pozitivă de azi, cea predată în universităţi şi academii, nu cunoaşte decât trei stări ale materiei:'solidă, lichidă şi gazoasă. Ştiinţa ocultă, sau superştiinţa veacurilor trecute, vorbeşte de stări ale materiei fizice, care nu se văd, nu se simt şi deocamdată, nu se pot cerceta şi analiza în laborator; materii fizice numite radiante, eterice sau fluidice.

Fluidul intră în constituţia tuturor corpurilor din natură - de la microb până la astre, de la om până la universuri. Această'materie eterică, şi totuşi fizică, ce nu lipseşte din nici un corp, este formată din particule infinit de mici. Cu toată dimensiunea lor neînchipuit de mică, particulele au volume şi naturi diferite, în funcţie de gradul de evoluţie al vibraţiilor care le animă.

Exijstă o scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele superioare, care intră în constituţia marilor Fiinţe creatoare - Auxiliarele Fiinţei supreme -Creatorii miliardelor de corpuri cereşti risipite în spaţiu şi ale fiinţelor ce le populează.

Din toată această serie nesfârşită de fluide, marile Lumini spirituale ale planetei noastre disting patru categorii de fluide fizice: 1. fluid planetar; 2. fluid solar; 3. fluid universic; 4. fluid cosmic.

Peritru o mai bună înţelegere, este necesară următoarea descriere.

Să ne închipuim în mijlocul spaţiului infinit o sferă uriaşă, ale cărei dimensiuni întrec orice fantezie omenească^ Aceasta este sfera creaţiei sau cosmosul, plin cu un eter, cu un fluid de cea mai fină calitate, din seria fluidelor fizice, numit fluid cosmic, în interiorul sferei cosmice, plutesc patru sfere de dimensiuni inimaginabile, numite sfere-univers. Ele sunt aşezate în cruce, pe o linie spirală, la distanţe deosebite faţă de un punct central al cosmosului. Aceste sfere-univers sunt pline cu un fluid sau eter, de o calitate inferioară celui cosmic, numit fluid universic. In interiorul fiecărei sfere-univers se găsesc zeci de miliarde de stele, sisteme planetare de diferite mărimi, de diferite grade evolutive şi constituţii fizice. Aşezarea lor în sfera-univers este ordonată după o ordine numerică, descriind între ele forme geometrice. De pe pământ, ochiul nostru le vede sub diferite forme - triunghi, greblă, car, ^arpe - dar acest aspect al constelaţiilor nu este decât perspectiva lor văzută de om de pe pământ. In realitate, ele sunt grupate câte două, trei, patru şi aşa mai departe.

Având în vedere evoluţia lor de la nebuloasă până la sori sau planete, sistemele planetare sunt împărţite în 12 grade evolutive, iar numărul lor total trece de cincizeci de miliarde în fiecare univers - după afirmaţiile marilor entităţi spaţiale.

După cum'fluidul din cele patru sfere-univers diferă unul de altul, existând patru feluri de fluide universice, tot aşa şi cele 12 grade de sisteme planetare din fiecare univers au în jurul lor şi în sânul lor un anumit fluid. Aşadar în fiecare univers există 12 categorii de fluide numite fluid solar.

înjurai fiecărui soare sau stele gravitează unul, două, trei sau mai multe corpuri cereşti, numite planete. Toate aceste planete plutesc în marele ocean al fluidului solar respectiv. Fiecare planetă fiind înconjurată de o atmosferă eterică, mai subţire sau mai groasă, numită fluid planetar.

Fluidul fiecărei planete diferă de al surorilor sale din acelaşi sistem, din cauza că fiecare are o vârstă şi ca atare o evoluţie diferită. Prin urmare vor fi tot atâtea feluri de fluide planetare câte planete există în acel sistem solar.

1 Corpul vital uman este alcătuit din patru categorii de eteruri fizice:

1. Eterul chimic - cel mai dens din cele patru eteruri care intră în constituţia corpului vital. Acest eter înzestrează regnul mineral cu proprieteţile sale chimice, produce creşterea regnului vegetal, iar regnului animal şi uman îi conferă facultăţi legate de asimilatie, nutriţie şi creştere.

2. Eterul vital - nu este activ în regnul mineral, iar în regnul vegetal, animal şi uman asigura perpetuarea speciei.

3. Eterul lumină - este în stare latentă, inactivă, la regnul vegetal, urmând a se dezvolta în timp. In regnul animal şi uman produce căldura corpului fizic, animă sistemul nervos şi muscular, şi asigură percepţia senzorială.

4. Eterul reflector - este mai puţin activ la regnul animal. El este foarte dinamic la om, unde conduce vehicolul gândirii şi înmagazinează în memorie experienţele trecutului.

Prin urmare corpul nostru fizic este alcătuit din materie fizică aflată în şapte stări: cele trei stări chimice - solidă, lichidă şi gazoasă - şi patru stări eterice - necunoscute încă de ştiinţa actuală.

După ce am făcut această paranteză revin Ia eterul sau fluidul corpului nostru vital. Totuşi, nu pot trece mai departe fără a enunţa de pe acum că în fiinţa noastră integrală se află toate categoriile de fluide fizice expuse mai sus, a căror totalitate formează ceea ce unii iniţiaţi numesc perispirit - o serie de'corpuri fluidice intermediare între corpul fizic şi scânteia divină numită spirit.

Corpul nostru vital este format din eterurile inferioare conţinute în gama de eteruri ale planetei noastre. Totuşi, particulele lui au o mişcare, o vibraţie, cu mult mai intensă decât mişcarea miceliilor ce compun substanţa protoplasmatică a celulelor trupului nostru. !

Vibraţia particulelor fluidice pune în vibraţie protoplasma şi nucleul celulei, mobilizând astfel întreaga celulă.'Mişcarea, percepţia, asimilaţia, metabolismul, respiraţia, reproducerea şi excreţia celulei se datorează fluidului vital. Dacă fluidul corpului vital s-ar opri'brusc din activitatea sa, din mişcarea sa vibratorie, imediat ar încetini şi mai apoi s-ar opri activitatea celulară. Din această cauză corpul eteric, corpul vital, poate fi considerat motorul trupului, animatorul său, de unde şi numele de corp vital, corp întreţinător de viaţă.

Corpul eteric este intermediar între trup şi un corp mai fin, aflat mai profund şi cu o existenţă mai lungă, numit corp planetar, denumit de unii ocultişti corp astral, considerând Pământul ca fiind una din numeroasele astre ale universului nostru.

Despre trupul nostru am spus că are o existenţă efemeră, adică are un început, o dezvoltare, un declin şi un sfârşit. Din pământul sau lutul părinţilor s-a format, din laptele mamei a crescut, din natură s-a întreţinut şi în pământ se va întoarce. Ca orice în lume, e supus şi el legii existenţei ciclice - se naşte, trăieşte şi piere, asemenea planetelor, stelelor şi a tot ce există în sfera creaţiei, pentru ca din materia lor să se formeze alte corpuri, pe o scară evolutivă mai ridicată. Totul urcă pe o scară ce se pierde în veşnicie şi către o perfecţiune fără de sfârşit.

Pe măsură ce trupul nostru - din microscopic cum era în pântecele mamei - devine din ce în ce mai mare, alături de el şi în interiorul său, se dezvoltă şi corpul său vital. După cum trupul se întreţine prin asimilarea de materii terestre, tot astfel se dezvoltă şi se întreţine şi corpul vital, absorbind din spaţiu substanţa vitală, fluidul, asemănător fluidului din care e format şi eliminând materia uzată care şi-a îndeplinit rolul de motor, de mobilizator al trupului.

Când - dintr-un motiv oarecare: boală, bătrâneţe sau accident - trupul şi-a terminat existenţa, corpul vital părăseşte şi el trupul, nemaiputând primi materia vitală din spaţiu. Când trupul şi corpul său vital sunt prea uzate, spiritul nu le mai poate utiliza în observările şi studiile sale. Atunci spiritul se retrage din aceste învelişuri şi se ridică în spaţiu, trăgând după el perispiritul său.

După moartea biologică, vehicolul vital va rămâne o vreme în trup, stând în preajma lui, înjurai coşciugului, al casei sau al mormântului, dar apoi îl părăseşte. Noaptea, în primele zile după moarte, se poate vedea pe întuneric o masă alburie de formă umană, oscilând, mişcată fiind de curenţii fluidici ai spaţiului. Acesta este corpul vital al trapului părăsit de stăpânul său - spiritul sau scânteia divină. Corpul vital zace în preajma trapului până ce încetul cu încetul materia sa eterică se risipeşte în mediul înconjurător, dispărând cu totul.  .

Cu atât mai sănătos şi viguros va fi trupul, cu cât corpul său vital va fi mai puternic şi cu vibraţii mai înalte şi armonioase. Corpul vital este cu ceva mai mare decât trapul, depăşind periferia acestuia cu câţiva centimetri. Persoanele clarvăzătoare, ori cele adormite prin pase magnetice, văd înjurai omului o ceaţă alburie, un nimb cu o lăţime de 10-20 centimetri - constituind aura eterică. Rar găsim doi oameni care să aibă acelaşi fel de materie eterică. Vehicolul vital este format şi el din materie eterică de diferite calităţi, existând o strânsă relaţie între calitatea trupului şi calitatea corpului vital. Cu cât un trap este format dintr-o materie mai pură, cu atât şi însoţitorul său, corpul vital, va fi alcătuit dintr-o materie de o calitate mai fină. Prin urmare, intervine şi aici legea asocierii şi se potriveşte vorba: „Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti". Corpul vital, ca şi orice corp de materie din lume, are o sensibilitate a sa proprie, o orientare, şi din această cauză am zice o conştiinţă, redusă bineînţeles, dar nu mai puţin existentă. într-adevăr, el se micşorează în faţa agresiunii, şi se măreşte când este înconjurat de iubire.

Aţâţa timp cât spiritul locuieşte în corpul fizic, corpul vital este legat de perispirit şi întreţine funcţiile sănătatea, căldura şi puterea trapului. Corpul vital nu părăseşte complet trapul şi nu se rupe deplin de perispirit, decât în momentul morţii. Noaptea când spiritul - pentru a-şi trăi viaţa de spirit - părăseşte trupul adormit, trage după ei o parte din corpul vital1. Acesta îmbăindu-se în Spiritul, care.părăseşte trupul adormit trage după sine, prin perispirit, nivelul superior al corpului vital, şi anume cel format din eter reflector şi eter lumină. Această evadare âre.loc.fără ruperea legăturii.existente între nivelul superior şi cel inferior al corpului vital. Nivelul inferior, format din eter vital şi eter chimic, rămâne în continuare în trap. în cazul când se produce ruptura mtre aceste două nivele, survine moartea biologică. Oceanul de fluid eteric existent în jurul său, absoarbe o cantitate din acest fluid, pentru a-şi înlocui particulele uzate prin funcţionarea lor.

Prin magnetizare, se produce o separare între trup şi spirit. De o parte rămâne trupul împreună cu nivelul inferior al corpului vital, iar de cealaltă parte, spiritul cu perispiritul său şi cu nivelul superior al corpului vital. în acest caz, spiritul se comportă ca şi cum ar fi liber în spaţiu, deşi el se găseşte tot în trup, sau prea puţin ieşit în afara lui. O asemenea separare şi o evadare parţială a spiritului are loc şi în timpul anesteziei. în acest caz se poate ciopârţi trupul fără ca acesta să sufere, întrucât corpul planetar - sediul sensibilităţii şi senzaţiilor plăcute sau dureroase - a evadat împreună cu spiritul pe care îl înconjoară.

Totul, marele şi micul, imperfectul, ca şi sublimul, sunt formate din materii de grade diferite de vibraţie. Totul provine din acelaşi unic eter, care pe măsură ce s-a îndepărtat de Centrul creaţiei şi-a încetinit vibraţia, iar eterul devenind din ce în ce mai compact, mai dens, mai rece, a trecut în stare gazoasă, lichidă şi a sfârşit prin a se solidifica.

Departe, în adâncul cerului pe care-1 admirăm în nopţile de vară, se află o sferă a cărei mărime întrece pe a oricăreia din cele patru universuri. Aceasta este Sfera-Lab orator a tot ce vedem şi nu vedem, a tot ce ştim şi nu ştim, sfera din care pleacă spiritul - pentru a evolua secole nesfârşite, după care se întoarce la Centrul creator, pentru a porni iarăşi la drum, spre o nouă etapă evolutivă. Din această sferă pornesc - din veşnicie şi în veşnicia care va veni - în fiecare din cele patru universuri, doi curenţi1 cu o viteză deosebit de mare la început, parcurgând o traiectorie spiralată, incomensurabilă. Aceşti curenţi vin şi înfăşoară cele patru universuri, obligându-le la o rotaţie în jurul axei lor, asemenea roţilor unui angrenaj, silite să se învârtească de o curea de transmisie. în acelaşi timp cele patru universuri sunt purtate de cei doi curenţi, într-o mişcare de revoluţie în jurul Sferei-Laborator.

Când aceşti curenţi - unul de natură electrică şi altul de natură magnetică — ajung la sfera universurilor, desprind câte o ramură care pătrunde în fiecare univers. O dată intraţi în cele patru sfere-univers, ocolesc fiecare stea sau sistem planetar, le determină să se învârtească în jurul axei lor şi în acelaşi timp le poartă pe o traiectorie eliptică, de la periferia sferei-univers spre centru şi înapoi. Apoi părăsesc acest sistem periferic pentru a trece rând pe rând la cele intermediare şi, în fine, ajungând la cele mai apropiate de centru. Curentul care a înconjurat un soare se abate rând pe rând la fiecare planetă a acelui sistem solar, imprimându-le şi acestora două mişcări, una de rotaţie în jurul axei lor şi alta de revoluţie în jurul soarelui lor. Pe măsură ce se îndepărtează de Centru, curentul electric şi magnetic îşi încetineşte viteza şi devine din ce în ce mai dens şi mai puţin activ. După ce curentul cosmic - electric şi magnetic - a străbătut toate universurile, toate sistemele solare şi toate planetele, se întoarce pe o altă traiectorie spiralată, în Centrul creaţiei, în Sfera-Laborator, pentru a fi împrospătat cu o nouă materie fluidică, trimisă din nou să întreţină mişcarea şi viaţa întregii creaţii.

Cei doi curenţi - electric şi magnetic - au calităţi infinite, fiind în măsură să producă o infinitate de efecte. Curentul electric, electricitatea, va da naştere la lumină, căldură, mişcare şi sunel. Curentul magnetic, magnetismul, va genera combinaţii chimice, fenomene fizice, vitalitate şi sănătate. Din această cauză magnetismul mai este numit curentul de viaţă, curentul vital, iar ocultiştii indieni l-au denumit curentul afinităţii, al gravitaţiei, al simpatiei între oameni - curentul iubirii.

1 După cum viaţa omului este întreţinută de curentul sanguin, în cosmos sau creaţie viaţa este întreţinută de curenţi de lumină.

Fohat (energie, forţă, viaţă) reprezintă suflul sau lumina Logos-ului, manifestarea vieţii, principiul pozitiv sau masculin al cosmosului, spre deosebire de materia cosmică (prakriti) - principul negativ sau feminin. Fohat este polenul, sperma cosmică, ce fecundează materia virgină (prakriti), zămislind cosmosul, creaţia manifestată. Printr-o emanaţie de iubire, primul Logos fecundează materia virgină, creând un vid, un vortex, o emulsie de bule în materia devenită mamă. Fiecare bulă este un ou, o sferă plină cu viaţă, constituind urzeala cosmosului, universurilor, astrelor, planetelor, atomilor etc.

Materia vizibilă este absenţa materiei cosmice invizibile (Mulaprakriti), o gaură sculptată de energie, de Fohat, în materia invizibilă. Materia vizibilă o putem compara cu bulele de aer aflate în apă, care în acest caz reprezintă materia invizibilă. Aceste bule sunt formate în cele patru universuri de un vortex, vârtej de energie Fohat, care îşi modelează o sferă, formează un vid în materia cosmică invizibilă. Universurile sunt sfere sculptate în materia cosmică (Mulaprakriti), sistemele solare sunt sfere modelate de Fohat în materia universică (prakriti) etc. Prin urmare, sfera-cosmos, sfera-univers, sfera-soare, sfera-planetă, sfera-atom sunt modelate de Fohat în diversele stări ale materiei invizibile.

Unu în esenţa sa, Fohat devine triplu, septuplu, şi urmând legea septenară se divide la infinit, dând naştere, în universul obiectiv, la diferitele energi convertibile între ele: electricitate, lumină, căldură, sunet, 'mişcare etc. Fohat nu este Spiritul, Logos-ul, ci emanaţia Logos-ului care leagă în mod indisolubil spiritul de materie, Puruşa de Prakriti.

Cabala spune despre Fohat că este „calul călărit de gând".

Pe lângă energia transmisă prin sânge, procesele vitale ale organismului uman sunt dominate de energie nervoasă sau magnetism. O formă de manifestare a magnetismului este Prana, întâlnită pe toate planurile creaţiei. Această Voinţă guvernatoare revărsată pretutindeni este denumită de ocultişti magnetism universal, de cabalişti - Aour "118, reprezentând aurul alchimiştilor, cauza atracţiei universale, iubirea astrelor.

Aceste două feluri de materii-forţe^nu se pot transforma una în alta. Ele sunt deosebite şi reprezintă forţele prin care se manifestă însuşi Creatorul, forţele prin care El mişcă şi unifică totul. Prin urmare vitalitatea sau curentul de viaţă întreţine viaţa de pretutindeni, deci şi de pe Pământ. Fără curentul vital, corpurile vieţuitoare de pe planeta noastră, şi din întreaga creaţie, ar rămâne nemişcate, nesimţitoare, fără viaţă. însuşi globul nostru, ca de altfel toate globurile din cosmos, ar pieri, s-ar fărâmiţa, pulveriza şi transforma în fluid, în materia primă, primordială.

Materia vitală este o substanţă născută în infinitatea mileniilor, prin însăşi evoluţia fluidului primordial. Prin urmare, ea este forţa care ordonează materia fizică, determinând mineralele să se cristalizeze în anumite forme, plantele să aibă anumită culoare, înfăţişare şi mărime, animalele să crească şi să îmbrace o varietate de forme. Fără această materie-forţă, fără această viaţă, celulele trupului nostru nu ar mai fi legate unele de altele, pentru a forma ţesuturi, organe, sisteme şi aparate. Toate fiinţele de pe suprafaţa pământului şi de pe suprafaţa infinitelor corpuri cereşti, îşi datoresc viaţa acestei materii-forţă, acestei materii-viaţă, substanţă fluidică radiatoare de viaţă, din Forţa infinit de mare a Creatorului creatorilor.

Tot ce e puţin, nu e de ajuns - este rău. Tot ce e prea mult, este însă şi mai rău. Când, în totalitatea sa, organismul corpului vital funcţionează neregulat sau nearmonic, absorbind din mediul înconjurător prea mult sau prea puţin, se îmbolnăveşte şi trupul, care stă sub dependenţa lui. Astfel, trupul slăbeşte, pierde putere fizică, oboseşte uşor, îi creşte temperatura, până când într-o zi, încetează să mai funcţioneze. Atunci, activitatea lui încetând, se zice că a murit.

Această materie vie, această forţă de viaţă ce intră şi se răspândeşte în trupul nostru, pătrunde până la ultima celulă, se furişează în interiorul ei şi prezidează toată seria de fenomene fizice şi chimice ce au loc în sânul ei, activând prefacerea alimentelor în substanţe asimilabile şi a acestora în substanţă protoplasmatică, iar pe de altă parte contribuind la prefacerea şi eliminarea substanţelor care nu mai folosesc la viaţa celulei.

Curentul de viaţă sosit la Soare, după ce primeşte tonalitatea vibratorie a evoluţiei astrului nostru, se îndreaptă de jur împrejurul împărăţiei Soarelui până la ultimul său slujitor şi copil, până la cea mai îndepărtată planetă născută din el - planeta Pluto.

Pentru noi, oamenii, ca şi pentru toate vieţuitoarele pământului, soarele este corpul dătător de lumină, căldură şi viaţă. Fără el, pământul ar fi cuprins de un frig îngrozitor, fără el, orice viaţă ar înceta. Omenirea nu ştie de existenţa curentului cosmic, ci doar de cel pe care îl vede şi îl simte, cel venit de la Soare, unde tronează marea Lumină - Fiul iubit al Tatălui ceresc, Stăpânul şi iubitorul nostru Mântuitor.

La trecerea sa prin Soare, curentul vital primeşte încă radiaţiile fluidice ale Sfintei Treimi solare, conducătoarea evoluţiei a tot ce este în sistemul nostru. Sosit astfel în preajma Pământului, acestui curent i se mai adaugă razele strălucitoare ale Sfintei Treimi planetare, conducătoarea Pământului, pe care îl înfăşoară şi îl vivifică sau îi dă viaţă.

Prin urmare, curentul vital venit la suprafaţa pământului cuprinde materii fluidice de la Tatăl ceresc, de la Fiul divin şi de la Sfântul Duh.

Materia vitală, risipită în toate părţile trupului, se fixează mai ales înjurai nervilor şi a centrilor nervoşi. Graţie materiei vitale, neuronul transmite impresiile venite din afară, sub formă de vibraţii, care trecând prin perispirit ajung la spirit; de la spirit, prin perispirit, pornesc comenzi la sistemul cerebrospinal şi de aici la organe, muşchi etc. Aşadar, mulţumită materiei vitale, ochii văd, urechile aud, pielea pipăie, nasul miroase şi limba gustă.

Acestei materii-viaţă i se datorează faptul că mineralul, în decursul veacurilor, devine mai subtil, se cristalizează şi, mai târziu, se transformă într-un mineral, cu o compoziţie atomică mai bogată în electroni şi protoni, urcând astfel pe o treaptă evolutivă superioară.

Curentul vital sau magnetic cuprinde o gamă variată de fluide magnetice, necesare tuturor treptelor evolutive ale planetelor, sorilor şi universurilor. Astfel, se înţelege că fluidul magnetic mineral are o calitate şi deci o vibraţie inferioară fluidului magnetic vegatal. De asemenea, fluidul magnetic animal este superior fluidului magnetic vegetal, dar inferior celui uman.

Prin urmare, urcând pe scara evoluţiei, organizarea corpului vital este tot mai perfectată, iar acest corp vital, la rândul său, ajută la crearea şi întreţinerea unui trup cât mai complicat, superior prin percepţiile sale.

După cum trupul are nevoie de hrană - ca să crească şi să-şi înlocuiască părţile uzate - şi corpul vital al omului se hrăneşte, absorbind din mediul înconjurător materie vitală, pentru înlocuirea celei uzate şi eliminate. Această absorbţie se face prin actul respiraţiei, prin porii pielii şi o dată cu ingerarea alimentelor, care, ca orice materie fizică, sunt animate de fluid vital. Insă corpul vital absoarbe cea mai mare cantitate de materie vitală prin organele sale speciale, pe care le vom descrie numaidecât.

Absorbţia - directă sau indirectă - de vitalitate se face în mod diferit, după condiţiile mediului înconjurător. Astfel, când spaţiul este mai luminos, cantitatea de materie vitală fiind mai mare, absorbţia este mai activă, prin urmare, puterile şi funcţiile corpului vital sunt şi ele mai active. Când însă cerul este înnorat, şi în special noaptea, când este întuneric, absorbţia este mai redusă. Ca urmare, trupul primind un impuls mai mic, puterile sale, vitalitatea lui sunt mai reduse. Iată înţelesul dispoziţiei noastre sufleteşti - mai bună vara, când e soare şi lumină, şi tristeţea sau indispoziţia iarna sau când vremea este închisă. Aşadar, sufletul este influenţat de instrumentele avute la dispoziţie - corpul vital şi trupul.

Persoanele cu vederea spirituală văd prin aer o puzderie de particule luminoase aflate într-o continuă mişcare sau vibraţie, fiind mai vizibile în zilele cu soare, cu multă luminozitate. Aceste infinite punctuleţe luminoase sunt aglomerări de particule din fluidul magnetic sau vital.

Cantitatea de materie vitală absorbită ziua, abia face faţă nevoilor trupului, aflat într-o continuă activitate. Din această cauză, către seară ne simţim obosiţi. Noaptea, activitatea trupului se reduce, consumul de materie vitală fiind mai mic. Absorbind în continuare fluid vital, corpul vital acumulează mari cantităţi de materie vitală, motiv pentru care dimineaţa, după odihna nopţii, omul se simte dispus sufleteşte şi capabil să reînceapă activitatea fizică sau intelectuală. Aşadar, ziua consumăm mai mult decât acumulăm, noaptea, însă câştigul este mai mare decât consumul.

încorporarea fluidului vital este mai amplă în prima parte a nopţii şi mai redusă către ziuă. Poporul a concretizat acest adevăr, spunând: „Un somn de o oră înainte de miezul nopţii face cât două către ziuă". în a doua parte a nopţii, când vitalitatea este mai redusă, spiritul muribundului părăseşte trupul său obosit sau bolnav.

Spiritul nostru se simte fericit în lumea materiei fizice, când are la dispoziţie instrumente în plină putere şi activitate. Omul este mai sensibil şi mai înţelegător când se află la o temperatură potrivită, decât în condiţii de căldură ori frig exagerat.

într-adevăr, în regiunile ecuatoriale, electricitatea din atmosferă fiind foarte mare, creşte temperatura şi luminozitatea. Căldura exagerată împiedică vitalizarea trupului; motiv pentru care omul nu poate gândi, simţi şi lucra bine în regiunile cu temperatură prea ridicată. Situaţia este asemănătoare în regiunile polare, unde datorită luminii slabe şi a temperaturii foarte scăzute, absorbţia de materie vitală este dificilă şi insuficientă, sistemul cerebral aflându-se în imposibilitatea de a înregistra cu fidelitate ideile emise de spirit.

Prin urmare, electricitatea moderată favorizează vitalitatea corpului vital şi în mod indirect a trupului. însă o cantitate prea mare sau prea mică de electricitate împiedică activitatea corpului vital.

Centrele de activitate ale corpului vital

Toate părţile trupului nostru sunt importante, toate sunt necesare unei bune vieţuiri, dar unele sunt indispensabile. Astfel, se poate trăi fără un picior, o mână: sau un rinichi, dar nu se poate trăi fără inimă sau ficat. Cu alte cuvinte, există o scară ierarhică a importanţei dintre diferitele părţi componente ale trupului.

La fel se întâmplă şi cu vehicolul vital. Deşi este format din aceeaşi materie, totuşi el este organizat, adică în unele zone materia sa este mai fină, dând naştere unor centre sau organe, aflate într-o vibraţie, într-o activitate ce depăşeşte pe cea a corpului vital în ansamblu.

Clarvăzătorii văd la suprafaţa corpului vital discuri sau rozete de fdtrma unor mici farfurioare, cu mijlocul scobit şi puţin adânciţi, având diametrul între 1-3 centimetri.

Aceste rozete sau discuri sunt centrele de absorbţie ale fluidului vital din mediul înconjurător. Ele sunt în număr de şapte, poziţionate astfel: 1. la baza coloanei vertebrale; 2. în dreptul splinei; 3. deasupra ombilicului; 4. în dreptul inimii; 5. în dreptul furcii gâtului; 6. în dreptul spaţiului dintre sprâncene; 7. în dreptul creştetului capului.

La majoritatea oamenilor, dintre aceste şapte centre numai una este1 într-o activitate intensă, şi anume cea din dreptul splinei, celelalte abia se învârtesc sau la unii chiar stau pe loc.

Privit de persoanele magnetizate şi mai ales. de cele clarvăzătoare, centrul splenic are aspectul unei flori cu şase petale. El se roteşte de la stânga spre dreapta, cu o viteză deosebită. Prin această învârtire se produce un sorb, care atrage din mediul ambiant fluid vital, îndreptat către o mică deschidere din mijlocul său. Procesul este asemănător cu cel petrecut la un aspirator electric, care absoarbe aerul dintr-o încăpere şi-1 elimină în afară. Din cauza rotaţiei şi acumulării de fluid vital, acest disc se arată strălucitor.

Fluidul absorbit este îndreptat în interiorul corpului vital pentru a acţiona, fără oprire, asupra diferitelor organe, ţesuturi şi celule ale trupului. Fluidul vital lucrează asupra fiecărui organ dar cu preponderenţă asupra sistemului cerebrospinal, centrul de comandă al trupului.

Un sistem cerebral bine învăluit şi pătruns de materia vitală se află în deplină funcţiune şi mai ales în stare de a primi ideile-imagini venite de la spirit, şi de a le imprima pe miceliile protoplasmei celulelor nervoase. Sistemul cerebral bine alcătuit şi condus de corpul vital se bucură de o memorie excelentă, fie în stare de veghe, fie de somn.

Orice percepţie vizuală, auditivă, tactilă, olfactică şi gustativă din timpul zilei, se imprimă în perispirit sub formă de imagini reale sau simbolice, de dimensiuni ultramicroscopice, trimise în acelaşi timp de perispirit pe cortex, pentru a se imprima şi depune în miceliile celulelor sale.

In timpul nopţii, spiritul - înconjurat de perispirit sau suflet - retrăgându-se din trup, vede, aude şi simte tot ce există în lumea eterică. Aceste percepţii, ale unor duhuri sau forme eterice, sunt transmise de perispirit sistemului cerebral, prin cordonul fluidic care-1 leagă de corpul vital, imprimându-se în celulele sale nervoase asemenea imaginilor primite, de la lumea materiei fizice, prin organele de simţ.

Cum sistemul cerebral diferă de la om la om, cum puterea de recepţie a spiritului diferă, iarăşi, de la spirit la spirit, după gradul său de evoluţie, se înţelege că şi imprimarea imaginilor, mai ales a celor eterice, se va face la unii foarte puternic, la alţii mai slab, iar la alţii atât de nebulos, încât la deşteptarea din somn, cortexul nu mai poate reda nimic conştiinţei de zi. Iată motivul pentru care unii oameni reţin perfect, sub formă de simboluri, de vise, călătoriile şi experienţele lor din timpul somnului trupului, iar majoritatea nu-şi amintesc decât fragmente. Cauza rezidă evident în calitatea sistemului cerebral, în gradul de evoluţie al spiritului, dar într-o bună măsură şi în calitatea corpului vital, care face legătura dintre perispirit şi sistemul cerebrospinal, dintre suflet şi trup.

Curentul de materie vitală absorbit de centrul splenic se precipită perpendicular pe centrul discului. O parte din el pătrunde în corpul vital, dirijându-se în special către sistemul cerebrospinal, iar o altă parte o porneşte paralel cu suprafaţa corpului vital, adică în sensul celor şase petale ale discului, formând astfel şase curenţi tangenţiali, care se îndreaptă către toate părţile corpului vital, dar mai ales spre celelalte şase centre vitale, pentru a le stimula.

Datorită acestor şase curenţi radiali se naşte prin inducţie un curent circular, care trece o dată pe deasupra unei petale, apoi pe dedesubtul petalei vecine, unduindu-se asemenea nuielelor de răchită, de pe fundul unui coş, ce împletesc beţele aşezate radial, asemenea spiţelor unei roţi.

Discul de la baza coloanei vertebrale are 4 petale, discul splenic 6 petale, discul ombilical 10 petale, discul inimii 14 petale,; discul laringian 16 petale, discul dintre sprâncene 96 de petale, iar cel din creştetul capului 190 de petale.

După cum lumina soarelui pare unică şi de culoare albă, tot astfel curentul vital este alb. Dar ştim că raza de lumină solară trecută printr-un cristal se descompune într-un spectru format dintr-o succesiune de şapte benzi colorate, începând cu roşu şi sfârşind cu violet. De asemenea, curentul vital absorbit de centrul splenic se desface în şapte culori.

Curentul care pătrunde direct şi perpendicular pe disc - animând sistemul nervos central şi periferic - are culoarea roz, asemenea unui trandafir. Ceilalţi şase curenţi, de culori diferite, apucă fiecare pe câte una din cele şase petale ale centrului splenic,' astfel: pe o petală curge curentul vital roşu, pe a doua portocaliu, pe a treia galben, pe a patra verde, pe a cincea albastru şi pe a şasea violet. Ajungând la destinaţia lor, aceşti curenţi se difuzează în tot corpul vital, dar în special în jurul centrelor vitale, pentru a le pune cândva într-o mişcare de rotaţie. La început, când omul este atras de mirajul forţelor şi lucrurilor pământeşti, aceste centre se mişcă foarte încet. Dar, dacă omul va înfăptui cât mai mult bine în jurul său şi va împlini toate cerinţele morale, centrele vitale intră într-o mişcare deosebit de rapidă, absorbind şi ei direct din spaţiu fluidul corespunzător, încărcând astfel cu mari cantităţi de fluid corpul vital.

Corpul vital se uzează îndeplinindu-şi rolul de organizator al vieţii şi activităţii tuturor organelor din trup. Particulele sale venind în contact intim cu materia carnală, suferă o slăbire a calităţilor vitale, motiv pentru care trebuie, treptat, eliminate, prin porii pielii şi extremităţile trupului - cap, mâini şi picioare.

Oamenii se influenţeazăunii pe alţii prin fluidele emanate din fiinţa lor,:cu toate că aceste fluide nu.se,văd, Mergând într-o vizită şi stând lângă o persoană, deşi antrenat într-o: discuţie interesantă, omul simte ceva nedefinit, ceva ce-1 nemulţumeşte. Pleacă indispus din acea vizită, şi bietul om se

întreabă ce o fi cu el. Nu găseşte nici o explicaţie, dar simte un efect negativ asupra sa. Cauza acestei nemulţumiri este fluidul vecinului său. Acea persoană, având o viaţă prea lumească, o conduită echivocă, o concepţie de trai prea legată de bunurile pământului, este plină de fluide de pe treapta celor inferioare. Ea emană, ca şi o sobă, efluvii invizibile, care învăluie şi pătrund corpul vital al celor din preajmă. Aceste efluvii lucrează asupra trupului - şi el prost influenţat - iar spiritul, resimte această influenţă nenorocită. Iată înţelesul depresiunii sufleteşti.

Oamenii se încarcă între ei, în mod direct, cu fluide de calitate inferioară. Atmosfera fluidică a sălilor de spectacol, teatru, conferinţă etc, ne scaldă cu fluidele lor, de cele mai multe ori de calitate joasă. Câţi.oameni au intrat în aceste săli! Câte suflete josnice, pline de vicii de tot felul, au stat pe scaunele acelea! Totul din acea sală - pereţi, podele, fotolii - este păstrător al fluidelor degajate de mulţimea care a frecventat sala respectivă.

Această influenţă nefericită asupra noastră are loc şi când călătorind în alte localităţi suntem nevoiţi să dormim într-un hotel. Camera, mobilierul, saltelele, patul sunt îmbibate cu fluidele diferitelor persoane care au poposit prin ele.

Trecerea prin faţa unui abator, a unei cârciumi, a unui local de toleranţă, şederea prin sălile de jocuri - unde sufletele au fost zbuciumate de dorinţa câştigului ori de tristeţea pierderilor - ne încarcă cu fluide de calitate inferioară şi greu, foarte greu ne purificăm de ele.

După cum stând într-o tăbăcărie, o bucătărie, ori o fabrică de coloranţi, diferite gaze cu un miros neplăcut îmbibă hainele, părul sau pielea noastră şi multă vreme nu scăpăm de ele, tot astfel fluidele aninate de fiinţa noastră se desprind târziu de pe noi şi din noi.

O, şi dacă ar fi numai atât! Dar încărcaţi cu această materie eterică de calitate inferioară, ne transformăm în magneţi ce atrag fiinţe şi duhuri, de la baza scării umanităţii, entităţi inferioare cărora le plac aceste fluide mizerabile. Prezenţa lor, într-un număr mai mare sau mâi mic, contribuie şi mai mult la infectarea noastră. Corpul lor perispiritual fiind de cea mai joasă calitate, ne bombardează cu fluidele lor accentuându-ne otrăvirea.

Totuşi, nevoile vieţii ne târăsc prin aceste localuri, zise de distracţie - teatru, cinematograf, ateneu. în acest caz se recomandă ca cel puţin cât stăm în aceste locuri să ne creăm o învelitoare protectoare la exteriorul corpului fizic. In acest scop, în momentul când păşim pragul acestor localuri, ne oprim şi fără să ne gândim la altceva, adunăm, mental, din atmosferă, din spaţiu, fluide benefice şi le aşezăm în jurul nostru, formând o învelitoare luminoasă, o coajă strălucitoare şi protectoare. Nu este vizibilă, nu o putem pipăi dar ea totuşi există. De acum, graţie acestei învelitoare fluidice superioare, nu vor mai pătrunde în corpul nostru vital fluidele de calitate inferioară. Corpul nostru vital va fi străbătut numai de fluide superioare pe care le aspiră pentru menirea sa, şi de care e însetat prin natura sa. Această învelitoare ne apără nu numai de o proastă influenţă, dar şi de furtul de vitalitate din partea celor săraci în ea ori a celor bolnavi.

Vitalitatea, fluidul magnetic, este la dispoziţia oricărui vieţuitor, în cantităţi infinite, căci un curent uriaş soseşte mereu la suprafaţa pământului din Sfera divină, Laboratorul tuturor creaţiilor. Dar după cum există indivizi care mănâncă din abundenţă, dar asimilează prea puţin, tot astfel există oameni care deşi au la dispoziţie tot ce le trebuie, nu sunt capabili să absoarbă, şi mai ales să reţină, şi să utilizeze fluidul vital absorbit. Corpul lor vital nu poate produce acea vibraţie care să stimuleze celulele trupului lor.

Asemenea oameni, lipsiţi de fluid vital, entităţi spirituale lipsite de puterea de a imprima o anumită vibraţie materiei vitale absorbite, sunt adevărate pompe aspiratoare. Ei caută, în mod inconştient, să absoarbă fluidul altor oameni, fără ca aceştia să-şi dea seama.

Acum seva înţelege şi mai bine de ce, de câte ori intrăm în camera unui bolnav, de câte ori întâlnim un om debil, ori stăm în vecinătatea unei persoane nervoase, avem neapărat nevoie de învelişul protector amintit mai sus. învelişul acesta ne mai apără şi de miliardele de unde-gânduri care străbat văzduhul în lung şi în lat, în sus sau în jos, şi care trecând prin trupul şi mentalul nostru, valuri-valuri, stârnesc idei identice, pomenindu-ne cu gânduri fără sens, fără nici o legătură logică între ele, născute ca din senin în mintea noastră trupească. Ele nu sunt idei născute din spiritul nostru, ca o urmare a activităţii sale proprii, ci sunt o consecinţă a ideilor venite de aiurea, generate de alte entităţi.

Dar, mai trist este că, deşi din fire suntem serioşi, deşi prin educaţie suntem morali, deşi prin instrucţie suntem înţelegători, ne pomenim că gândim la acte reprobabile, la combinaţii josnice, la plăceri animalice. Când ne oprim din cursul fără sfârşit al gândurilor şi analizăm ceea ce am gândit, ne mirăm de unde ne-au venit în cap asemenea gânduri comune.

Graţie învelişului fluidic protector putem fi feriţi de aceste unde-gânduri, ce străbat spaţiile în fiecare moment, căci miliardele de entităţi spirituale întrupate ca şi cele destrupate din jurul pământului generează necontenit gânduri care necurmat bat la poarta sufletului nostru.

Am spus că această pătură eterică protectoare nu se vede, nu se simte şi ea totuşi există. Ca probă a existenţei sale sunt demonstraţiile fachirilor indieni, care prin puterea voinţei şi a imaginaţiei lor, creându-şi această învelitoare protectoare, pot străbate prin flăcări, sau se pot culca pe jăratec, fără ca focul să le producă vreo arsură, fără să simtă vreo durere.

Dacă noi, oamenii, nu suntem pregătiţi decât pentru lumea fizică, terestră, fără să putem înregistra fenomenele eterice, nu înseamnă că ele nu există. Faptele le demonstrează, şi omul, cu o judecată pusă în slujba analizării acestor fenomene, trebuie să se plece. în faţa faptelor.

Există persoane cu un trup sănătos şi un corp vital în deplină activitate - instrumente admirabile ale unui spirit evoluat - având capacitatea să absoarbă cu putere cantităţi mari de fluid vital, astfel încât sunt adevăraţi acumulatori magnetici. Aceste persoane influenţează pe cei cu care vin în contact, producând în ei o intensă atracţie şi simpatie. în acelaşi timp, aceşti oameni au facultatea de a vindeca, prin gândul, privirea sau atingerea lor. Prin voinţă, ei revarsă din belşugul lor de fluid magnetic asupra unui om suferind, producând armonie în corpul său vital, care, la rândul său va însănătoşi trupul debilizat de boală. Astfel se produc vindecări miraculoase, de către mediumi numiţi vindecători.

în această operă sublimă de iubire, de vindecare, în afară de aportul acestor persoane, se adaugă şi fluidul revărsat din spaţiu de anumite mari entităţi spirituale, numite medici spaţiali. Fluidul medicilor spaţiali după ce a fost absorbit de omul vindecător este umanizat şi apoi se scurge prin mâinile şi ochii lui, peste omul suferind.

Plantele şi animalele absorb şi ele vitalitate, dar utilizarea lor este mai redusă decât la om. Dintre toate plantele, bradul şi araucaria au cele mai mari puteri de absorbţie şi eliminare. Iată de ce pădurile de brazi sunt dătătoare de sănătate, de forţă vitală, mai ales bolnavilor de nervi.

La un om sănătos, curenţii vitali ce ies prin porii trupului sunt perpendiculari pe suprafaţa acestuia. Din această cauză ceaţa, sau aura din jurul trupului său, se arată striată. Când .omul este bolnav sau debil, prin nopţi nedormite, prin muncă excesivă sau depresii sufleteşti, liniile de expulzare - strimerii - sunt aplecate, sub un unghi oarecare, faţă de suprafaţa trupului.

Radiaţiile fluidice puternice resping orice microb aflat în atmosfera din jurul corpului fizic, tot aşa cum muştele sunt îndepărtate de un. ventilator. Când însă radiaţiile fluidice sunt slabe, obstacolul fiind mic, microbii pătrund în trup mai ales prin căile respiratorii şi omul cade bolnav.

Persoanele dotate cu darul vederii spirituale văd, de jur împrejurul omului, emanaţii fluidice mai intense prin ochi, prin orificiile nazale, ale urechilor şi prin vârful degetelor de la mână.

Oricât de uzate ar fi aceste radiaţii fluidice, dacă pornesc dintr-Un corp viguros, perfect sănătos, pot contribui la sănătatea şi vigoarea unui corp debil sau slăbit de boală, numai prin apropierea celor două corpuri. Fluidul revărsat de corpul sănătos va fi absorbit de cel debil, simţindu-se astfel mai dispus, sau, bolnav fiind, se va însănătoşi.

Nu e bine ca un om sănătos să doarmă în acelaşi pat cu un bolnav, căci fluidul său vital va fi absorbit cu toată puterea de cel bolnav, sărac în fluid vital. De asemenea., nu e bine ca un copil să doarmă în pat cu o persoană mai în vârstă deoarece corpul vital al celui bătrân va absorbi, inconştient şi insezizabil, sănătate, fluid vital din corpul vital al copilului, a cărui creştere şi dezvoltare va fi lentă şi insuficientă.

Ştim deja că cel mai de jos centru de forţă vitală al corpului eteric este aşezat la baza măduvei spinării. Acest centru al iubirii trupeşti, are patru raze, şi când este în rotaţie, se arată sub o culoare roşie-portocalie sau culoarea focului.

în dreptul ombilicului se află pe suprafaţa corpului vital centrul ombilical, având o culoare roşie cu reflexe verzi, fiind văzut de lucizi în momentul când se află în activitate. El animă partea inferioară a trupului, în special sistemul digestiv, cu glandele sale anexe - ficatul şi pancreasul -şi sistemul urinar sau excretor, format din rinichi şi căile urinare.

Deasupra centrului ombilical se găseşte centrul inimii, arătându-se lucizilor, în momentele de _ activitate, sub o culoare aurie. Pulsaţiile, diastola, sistola, şi repausul inimii se află sub influenţa ' acestui centru. Activitatea intensă a centrului inimii este un indiciu că duhul acelui om este înclinat spre spiritualitate, spre problemele filosofice ale vieţii spirituale.

Mai jos de laringe, aproximativ în dreptul scobiturii pe care o formează gâtul cu sternul şi oasele claviculare se află centrul laringian. El se arată sub o culoare albăstruie cu reflexe albe, argintii, ca acelea ale lunii pline pe luciul apei.

Al şaselea centru se află între sprâncene şi are o culoare albastră-violacee. Maximul său de activitate conferă omului vederea eterică, vederea lumii invizibile a spaţiilor.

Al şaptelea centru, cel deasupra capului, are o mulţime de raze şi se prezintă celor cu vederea spirituală sub o culoare albă strălucitoare, asemenea soarelui. Acest centru conferă fericitului care îl are în activitate capacitatea de a se îndepărta de trupul său, ca spirit, şi de a avea deplina conştiinţă a percepţiilor vizuale şi auditive din lumea spaţiilor, reţinându-le perfect în mintea trupească, după reîntoarcerea în trup.

Toate corpurile, toate învelişurile, sunt sub dependenţa sau influenţa spiritului. Cu voinţă, printr-o viaţă curată şi prin exerciţii regulat repetate, reuşim să punem în activitate centrul din dreptul bazei măduvei spinării. Acest centru, o dată pus în rotaţie, absoarbe fluid vital, pe care îl trimite şerpuitor de-a lungul măduvei, până la sistemul cerebral, până la centrul din creştetul capului, în ascensiunea acestui curent de foc, omul simte o căldură, ca un fir cald ce porneşte de jos în sus, în tot lungul spatelui, până la cap.

Persoanele cu adevărat cunoscătoare ale acestor mistere nu găsesc destule cuvinte să prevină pe cei care vor să facă asemenea exerciţii fără prezenţa şi sfaturile unui iniţiat, căci din binefăcător, acest curent poate provoca o nenorocire, arzând ţesuturile, dezorganizând sistemul cerebrospinal şi aducând, dacă nu chiar moartea, cu siguranţă paralizia ori nebunia.

Cel decis la un astfel de antrenament trebuie să aibă un corp sănătos şi o viaţă perfect morală. Urmarea nepriceperii mai este că acest curent, nefiind hotărât dirijat mental în sus, o poate apuca în jos, spre organele genitale pe care le supraexcită, şi din normal omul devine o brută, un monstru depravat, care nu-şi mai poate înfrâna beţia simţului sexual.

învăţătura trasă din nefericirea celor imprudenţi sau nesocotiţi este să nu forţăm natura. E mai bine să lăsăm curs evoluţiei fireşti, silindu-ne pe calea morală şi prin credinţă să grăbim ridicarea spiritului pe treptele evoluţiei, el producând, în mod direct, perfecţionarea instrumentelor sale. Varietatea şi numărul fenomenelor sufleteşti este foarte mare. Iată încă unul^ Am arătat că în afară de persoanele sărace în fluid vital, există persoane bogate în fluid magnetic, pe care îl cedează cu uşurinţă. în paginile anterioare, am văzut că acest fluid vital poate fi corupt de unii oameni sau de mediul ambiant, ori poate fi absorbit de alţii.

Dar absorbţia fluidului vital, poate fi exercitată şi de către una sau mai multe entităţi spirituale, oameni spaţiali', spirite sau duhuri neîntrupate. Oare cu ce scop fac ele această operaţie?

Prin puterea lor spirituală absorb această materie eterică, învecinată cu materia fizică a Pământului, pentru ca, după ce o concentrează, să producă diferite fenomene de natură terestră. Astfel produc sunete ciocănituri, zgârieturi, deplasări de obiecte sau ridicarea lor în spaţiu.

Dacă entităţile spirituale au o putere mare în mânuirea, combinarea şi concentrarea fluidelor vitale, pot produce vorbire umană ori pot conduce mâna unei persoane numită medium - uneori chiar şi fără voinţa ei - pentru a scrie un text oarecare, cu un conţinut străin de cunoştinţele sale şi uneori, chiar în limbi străine.

Dacă scopulTor se extinde pe o rază mai mare, pe lângă fluid magnetic, entităţile spirituale absorb chiar gaze, lichide şi semisolide din trupul mediumului, pentru ca dematerializându-le să realizeze din ele un.mu eteric, numit fantomă: O asemenea operaţie se numeşte materializare.

Uneori această materializare este doar exterioară, adică entitatea spirituală face numai un înveliş material, cât mai apropiat de materia carnală, înfăţişarea lui exterioară fiind asemănătoare cu trăsăturile, mărimea şi forma omului pe care îl reprezintă. în această materializare entitatea spirituală reproduce chiar veşmintele, podoabele, armura sau armele epocii în care a trăit. Această materializare se poate compara cu un balon de cauciuc, cu chip de om. Cel mai mic zgomot, cea mai mică tulburare adusă mediumului, cea mai mică distracţie a asistenţei sau tendinţa de a pune mâna pe materializare, pot provoca o micşorare, o turtire a: fantomei, ca şi cum s-ar dezumfla un balon. Acest proces precipitat are ca urmare suferinţa mediumului, şi chiar a spiritului operant; iar dacă greşeala asistenţei a fost nesocotită, se poate produce un asemenea dezechilibru în corpul mediumului, încât el să cadă bolnav pentru multă vreme, până în pragul morţii sale.

în asemenea cazuri îşi asumă o mare răspundere entităţile spirituale operante, dar mai ales asistenţii ignoranţi ai marilor taine ale vieţii. De aceea se cere ca, în prealabil, participanţii să cunoască, din literatura parapsihologică, procesul acestor fenomene şi să fie animaţi de un mare calm,; de o sfântă credinţă şi să procedeze cu o desăvârşită metodă şi prudenţă. Se impune o participare liniştită şi conştientă cu toată atenţia şi precauţiile posibile, cel puţin în primele luni de antrenament. După ce procesul materializării a avansat destul de mult şi s-a consolidat prin apariţii repetate, micile perturbări sau imprudenţe nu mai au rezultatele dezastruoase amintite mai sus. Când; sub conducerea forţelor îngereşti participante la creaţie, la apariţia primilor oameni pe pământ, se fac experimente care reproduc acest proces, când o entitate spirituală doreşte să se: arate în trup, aşa cum a fost ea în una din vieţile sale pământeşti, materializarea nu mai este doar exterioară, ci completă; Entitatea spirituală care doreşte să se materializeze reface până la ultima celulă organismul fizic avut odinioară, cu toate organele şi aparatele sale, cu alte cuvinte, un om desăvârşit. O dată operaţia terminată şi mai apoi consolidată prin repetări, un asemenea om, venit din Cer, în mijlocul asistenţei, se poate mişca, poate vorbi, dansa, cânta din voce sau la un instrument, cu alte cuvinte se comportă ca un om născut din pântecele mamei sale pământeşti, având toate facultăţile intelectuale din întruparea sa precedentă.

Aceasta este opera cea mai sublimă pe care şi-o poate imagina un om, este suma tuturor ştiinţelor de acum şi din vecii vecilor; cu această ocazie având loc cele mai înalte fenomene chimice, fizice şi biologice din tot universul.

Materia cu care se fac asemenea opere grandioase este împrumutată'de la medium, de la asistenţi şi din spaţiu. Au fost cazuri când s-a constatat că după materializare, corpul fizic al mediumului a pierdut din înălţime şi greutate. Uneori această operaţie a necesitat dematerializarea membrelor sau chiar a trupului întreg, mediumul dispărând în acest caz din văzul asistenţei, fotoliul său rămânând gol. La finele şedinţei, când entitatea spirituală îşi dezbracă haina materializată şi se retrage, trupul mediumului se reface, reapărând treptat pe fotoliu.

In tot timpul acestor măreţe creaţii, mediumul doarme iar conştiinţa lui e suspendată, deoarece spiritul său, înconjurat de învelişurile sale perispirituale, se află în afară, în spaţiu, în aceeaşi cameră unde are loc această operaţie divină.

Dacă puterile mediumului sunt insuficiente sau când entităţile spirituale doresc să-1 menajeze, ele fac economie de materie şi energie, materializând doar mâna sau capul celui pe care vor să-1 reproducă. O asemenea materializare se numeşte parţială.

S-au văzut cazuri când o mână materializată, ce se pierdea la cot într-o ceaţă fluidică, ridica un scaun sau scria pe o foaie de hârtie cu un creion pus la îndemână. De asemenea s-a văzut cum două mâini cântau la pian sau la o mandolină ce plutea în spaţiul odăii. Au fost materializări fotografiate, văzându-se pe placa fotografică fiinţa materializată alături de mediumul adormit.

Pentru ca cei care au văzut asemenea fenomene ale lumii spaţiale să nu susţină că sunt doar iluzii, aceste mâini şi-au lăsat amprenta în parafină caldă, care fiind apoi umplut cu ipsos, reproduce o mână, cu-toate amprentele pielii şi ale venelor.

Marile entităţi spirituale fac aceste operaţii sublime dintr-un ordin înalt, pentru a arăta omenirii că există un spirit şi că el este nemuritor. Scopul evidenţierii acestui mare adevăr este ca omul să ducă un trai firesc, dar cu ochii şi gândul îndreptaţi mereu spre Cer, pentru a nu greşi şi pentru a iubi tot ce a creat Tatăl ceresc din eternitate.

Mediumul suferă cu ocazia acestor strălucitoare probe ale existenţei şi nemuririi spiritului. El suferă în tot timpul şedinţei, ba chiar două-trei zile după aceea organismul îi este slăbit, mai ales sistemul nervos. Dar şi-a pus corpul fizic la dispoziţia semenilor săi trupeşti şi a luminilor cereşti, din dragoste şi respect pentru Adevăr, pentru dovedirea Adevărului.

Legea sacrificiului are urmările ei strălucitoare. Acest om, cu trupul alcătuit conform spiritului său evoluat, se supune cu liberă voinţă şi dezinteresat, oferind omenirii o probă a nemuririi spiritului şi a menirii sale în veşnicie. El suferă, dar tocmai prin faptul că aduce un serviciu omenirii, în virtutea legii iubirii aproapelui, urcă scara evoluţiei spirituale. Prin sacrificiul său, el atrage jubirea entităţilor spirituale superioare, fiind acoperit cu lumina şi puterea lor, în viaţa sa terestră. înaltele entităţi spirituale vor conlucra pentru ca viaţa lui să se scurgă mai lin, în mijlocul furtunilor vieţii omeneşti terestre, să fie ferit de boli, de influenţa fluidelor vătămătoare; pe scurt, va fi ajutat în toate împrejurările, chiar şi în cele pământeşti, dar mai ales în evoluţia sa spirituală.

Prin dragostea de a pune în evidenţă tainele Cerului, sufletul mediumului dobândeşte o deosebită luminozitate; şi după cum în jurul unei lămpi electrice puternic luminoase se adună o mulţime de fluturi, mulţi aleargă; în jurul său, căutând să-i absoarbă fluidele superioare. Dar price tentativă a celor care vor să profite de trupul inert al mediumului este zădărnicită de o puternică gardă de entităţi spirituale luminoase, aflată în jurul său.

în afară de medium - am spus şi repet - în timpul demonstraţiilor de materializare toţi asistenţii contribuie, mai mult sau mai puţin, cu fluidele lor. Dar mai presus de toţi suferă entitatea spirituală care produce fenomenul de materializare. Suferinţa ei se datorează, în primul rând, faptului că din sferele înalte ale Cerurilor, coboară în masa fluidelor inferioare. Sforţările sale de a produce această creaţie umană, trupească, precum şi adversitatea curenţilor gândurilor josnice şi a fluidelor otrăvite, îi fac şederea în tot timpul operaţiei - aici jos, printre oameni - sufocantă şi istovitoare pentru subtilitatea şi fineţea sa spirituală. Dar după cum mediumul se înalţă prin sacrificiul corpului şi al sufletului său, tot astfel sacrificiul acceptat de acest spirit evoluat îl ridică pe o treaptă de evoluţie superioară. El urcă mereu pe scara ce duce la Lumina infinită a Fiinţei supreme.

Corpul fizic al omului

31