MEDICINA COSMICĂ şi CĂLĂTORII ASTRALE

Cuprins:

01- MEDICINA COSMICĂ sau SACRO – TERAPIA               pag 01

02- INTRODUCERE ÎN CĂLĂTORII ASTRALE ASTRALUL   pag 15

Cea mai simplă metodă pentru a călători în astral este

METODA AMINTIRILOR. METODA FORMEI GÂND. METODA IMAGINAŢIEI. METODA CONCENTRĂRII. METODA CONTEMPLAŢIEI. METODA MEDITAŢIEI. METODA AUTOSUGESTIEI. METODA SUGESTIEI. METODA AUTOHIPNOZEI.

METODA VOINŢEI SAU VOLUNTARISMULUI. METODA IUBIRII.

METODA CONŞTIINŢEI DE SINE. PUTEREA SUBCONŞTIENTULUI SUBCONŞTIENTUL ŞI CONŞTIENTUL

METODE PRACTICE DE FOLOSIRE A SUBCONŞTIENTULUI

- metoda formei gând

- metoda formelor mentale ALTE METODE. AUTOAPĂRAREA MENTALĂ PUTEREA FORMEI GÂND

FORMA GÂND NEGATIVĂ, VRĂJITORIA APĂRAREA MENTALĂ

MEDICINA COSMICĂ, SACRO - TERAPIA

Se scriu în ultimul timp tot felul de cărţi, de relatări care mai de care cu pretenţii şi noutăţi şi miracole. Noi am avea într-adevăr nevoie de miracole. Suntem în situaţia când doar miracolul ne mai salvează din marea cădere... Unde este miracolul şi în ce constă! Viaţa este un miracol, o taină. Viaţa este o dăruire şi stăpânirea asupra vieţii este în altă semnificaţie. Viaţa este o taină ce o primeşti şi în măsura în care te deschizi acestei taine participi la viaţă. Viaţa este sacrul în sine şi cine crede că o poate fura sau batjocuri se înşeală amarnic. Originea vieţii este dăruirea iar trăirea ei este recunoştinţa şi gestul sacru faţă de  ea.  Taina  vieţii  este  sufletul,  după   cum  taina  sufletului  este Dumnezeu. Doar un corp cu sufletul său viu. Şi este o dublă medicină, de suflet şi de corp în supraunitatea sacrului dumnezeiesc.

Boala este un atentat la viaţă. Cine îndrăzneşte să  se atingă  de viaţă? Şi totuşi noi înşine săvârşim oribilul păcat ca omorârea vieţii...

Sacroterapia este revenirea la viaţă, din ghearele morţii. Boala este gheara morţii care nu trebuie tolerată. Jos cu masca oribilă a morţii de pe  chipul  în  sine  al  vieţii.  Să   revenim  la  sacralitatea  vieţii.  Să redescoperim sănătatea şi taina vieţii. Noi am ajuns să  considerăm viaţa un mecanism şi atât, un mecanism în care putem interveni după pofte şi situaţii. Nu este aşa.

Viaţa  este  o  taină   sacră   de  limbaj  cosmic  dincolo  de  orice mecanism. Viaţa nu este monolog ci dialog viu în dăruire şi răspuns totodată. Viaţa este taina dialogului şi comunicării reciproce. Viaţa este taina dialogului transcedental. Originea limbajului este taina dialogului în sine al vieţii. Spiritul este vidul absolut tocmai datorită  faptului că are dialogul limbajului respectiv spiritual. Viaţa, în primul rând, este un limbaj cosmic şi apoi chimism medicamentos energetic. Limbajul vieţii este înaintea celui chimic. Se confirmă  şi ştiinţific că  Informaţia este înaintea masei fizice. Informaţia din materie este ecoul, prelungirea limbajului sufletului - spiritului, care în energii devine ordonatorul chimismului fizic. Viul este dincolo de chimism, de ceea ce nu se vede în reacţiile chimice. Să refuzăm această degradare oribilă în moarte şi boală.

Să reînviem la viaţa veşnică care este esenţa esenţei. Viaţa în sine este străină  de boală  - suferinţă  şi moarte. Prin această  carte facem împletirea  dintre  suflet  şi  corp.  Cu  aceasta  încercăm  o  relatare integrală  a existenţei noastre. Vă  rugăm să  nu vă  grăbiţi în aprecieri superficiale, încercaţi în mod sincer să  vedeţi şi în această  viziune şi dacă într-adevăr se dovedeşte practic - valabilă, FOLOSIŢI-O!!!

Medicina, ca origine, este în ordinea esenţială  a existenţei. În viziunea cosmică  noi suntem dubla realitate, suflet şi corp. Sufletul este după  chipul lui Dumnezeu iar corpul este după  chipul sufletului nostru. Noi avem cele divine în adâncul firii noastre. Firea noastră sănătoasă este în asemănare cu ordinea divină. Noi, prin comparare cu ordinea divină  ne putem vedea în ce măsură  suntem sănătoşi sau bolnavi.  Noi  suntem  sănătoşi  doar  dacă   ne  menţinem  în  ordinea firească ce este întipărită prin ordinea cosmică în noi. Dacă ieşim din această ordine firească cădem în boală.

Boala  ne  strică  odinea  firească.  Trebuie  să  fim  liberi  în  firea noastră   nu  în  ceva  ce  este  împotriva  firii.  Boala  este  libertatea împotriva firii noastre normale. Ce libertate este aceasta când ne face bolnavi?!... alegerea bolii este robie nu libertate. Astfel, originea medicinii este în ordinea - libertatea firească a realităţii noastre, sănătatea însăşi. Adevărata medicină  este sănătatea nu boala.

Boala adaugă medicinii terapia, arta de vindecare a bolilor. Boala este conflictul dintre firea noastră sănătoasă şi alte firi anormale, distrugătoare. Noi fiind dublă  realitate ca suflet şi corp, înseamnă  că boala este dublă, sufletească şi trupească; tulburări de ordine în suflet şi tulburări de ordine în trup - corp. În această viziune putem vorbi de o medicină sacră - cosmică şi de sacro-terapie.

Boala este ieşirea din ordinea divină  - firească, întrucât este urâtă de însăşi divinitatea din noi înşine. Diavolul se face primul bolnav împotrivindu-se ordinii divine. Boala începe odată cu această cădere a creaţiei din firea cerească în firea necerească, adică traducând această metaforă,  boala  începe  odată   cu  devierea  entităţii  din  firea  de divinitate. Începeţi din acest moment sacro-terapia; primul pas fiind a- ţi  proba  în  ce  măsură  eşti  sănătos  sufleteşte  sau  trupeşte.  Nu-ţi ascunde bolile, oricât ar fi de mici şi de neînsemnate.

Boala este un hoţ prietenos ce te prinde necontenit. Vezi mai întâi în suflet ce anormalităţi au apărut. Sufletul nostru (sfera - disc - spirit divină care este în fiecare entitate) este fiinţa noastră propriu - zisă, ce în altă traducere înseamnă iubire - dragoste - dăruire; iubirea fiind conştiinţa în sine, dragostea fiind memoria - mişcarea iubirii şi dăruirea fiind limbajul, vorbirea iubirii. Vezi de câtă  iubire şi dăruire mai eşti capabil. Câtă  doză  de ură  a început să  apară  în tine? Cât egoism a început să te stăpânească? Vezi în ce măsură îţi este corpul în comparaţie cu sufletul.

Corpul este prelungirea mişcărilor de suflet (Spirit); Iubirea de suflet se face în corp voinţă de minte, dragostea de suflet  se face în corp necesităţi organice. Noi, după devierea de la firea de divinitate am uitat de suflet şi înlocuim iubirea conştiinţă  de suflet cu atracţii egoiste şi materiale. Vezi în ce măsură mai ai voinţă în cele bune. Te laşi  robit  doar  de  simţurile  organice?  Organele  tale  funcţionează normal? Sănătatea corpului este în sănătatea minţii - simţirii şi funcţiunilor corpului.

Sănătatea sufletului este în ordinea sacră a iubirii dragostei şi a dăruirii conştiinţei  de suflet. Ura - duşmănia  - răzbunarea  până  la ucidere sunt începutul bolilor de suflet. Pofta - satisfacţia - săvârşirea plăcerilor patimei sunt începutul bolilor corporale. Sufletul este spirit şi duh, bucurie - seninătate - pace, iubire - dragoste - dăruire iar corpul este  plăcere  -  dorinţe  -  satisfacţii,  dureri  -  suferinţe  -  chinuri, vătămări. Acestea sunt cele două  sacro-terapii ale medicinii cosmice, sacro-terapia de suflet şi sacro-terapia de corp.

Începeţi chiar din acest moment ambele terapii. Sacro-terapia înseamnă  terapie - vindecare dublă  prin suflet şi prin corp. Sacro- terapia se apropie de religie aparent, căci în realitate nu are nimic de-a face cu religia, oricare ar fi ea, dimpotrivă, sacro-terapia este chiar împotriva   religiei,   împotriva   tuturor   formelor   lipsite   de  esenţă.

Indiferent  de  convingerile  religioase,  toţi  trebuie  să   fim  sinceri căutători ai adevărului. Sufletul nu este o invenţie - închipuire, ci tot mai mult se dovedeşte o realitate incontestabilă. Deci să  începem cu re-identificarea existenţei noastre.

Trezirea conştiinţei noastre de suflet este primul pas în sacro- terapie.  De vrei o vindecare  a bolilor  sufleteşti  şi trupeşti,  trebuie început odată  pe două  linii, prin conştiinţa de suflet şi prin conştiinţa de corp. Nu te complica cu concepţii şi filosofii de tot felul. Porneşte direct şi clar. Noi suntem suflet şi corp în întrepătrundere. Sufletul este viul nostru adevărat, iar viul corpului se datorează viului sufletesc.

Corpul  şi  sufletul  se  influenţează   reciproc,  boala  unuia afectând pe celălalt. Noi, în general, uităm de suflet, credem doar medicina corpului. Vrem remedii simple, medicamente, metode mecanice...  Trebuie  înţeles  că  noi suntem  un complex  de realitate suflet şi corp. Medicina adevărată este o medicină integrală sufletească şi trupească. Doar o parte este insuficientă şi incompletă. Cei ce vor o alinare  a  bolilor  grele  să   caute  cu  sinceritate  această   medicină integrală, dubla medicină.

Începe deci cu re-identificarea propriei existenţe. Nu uita sufletul. Corpul şi sufletul, în întrepătrunderea  lor, sunt întregul nostru viu. Caută  să-ţi descoperi greşelile de suflet şi de corp, care s-au făcut cauze ale bolilor. Dă-ţi seama ce important este să  deosebeşti binele de rău, sănătatea de boală, normalul de anormal. Ca să  ai voinţa minţii trebuie ca mai întâi să  ai puterea conştiinţei de suflet. Cei ce recapătă  puterea conştiinţei de suflet se împuternicesc real cu voinţă ce  dă  hotărâre  minţii  corpului  să  facă  eforturi  susţinute  împotriva bolilor.

Rezistenţa  la  boli  este  în  această   voinţă   adâncă   a  mentalului nostru   ce  se  traduce,   totodată,   faptic,   ca  sistem   de  apărare imunologic. Când puterea interioară  slăbeşte, boala îşi face apariţia. Voinţa este un medicament psihic de mare valoare ce este luat în consideraţie tot mai mult. Voinţa nu este simplă psihoterapie, este un substrat real al proceselor organice. Astfel redescoperi în tine puterea conştiinţei  de  suflet  ca  să  poţi  avea  apoi  voinţa  necesară  faţă  de atacurile anormale.

Corpul nostru este o triadă energetică în corespondenţă energetică  directă  cu triada  sufletului.  Eu-l, conştiinţa  de suflet  se traduce în energii corp ca mental - astral. Duhul, memoria - mişcarea de suflet se traduce în energie vitală, senzitivă, aşa-zisul corp etheric vital. Spiritul limbajului de suflet se traduce ca energie înglobatoare organică  a corpului fizic cu funcţiile respective. De fapt nu sunt doar trei corpuri ci unul singur în trei deschideri energetice deodată, egale, neamestecate şi întrepătrunse.

Conştientizează  aceasta ca să  poţi deveni o realitate integrală, suflet - spirit - corp. Trebuie înţeles că noi avem o unitate corporală în trei direcţii deodată, ca mental, ca senzaţie şi ca organe fizice. Dizarmonia dintre acestea trei dă tot felul de tulburări atât mentale cât şi senzitive, organice. Eşti în armonie în acestea trei?

Corpul nostru este un mecanism unitar şi orice parte influenţează  integral. Sacro-terapia îţi va aduce ordinea în tot corpul energetic. Să începem să intrăm în complexul bolilor noastre. Să nu ne înfioreze ci să ne trezească la conştiinţa că trebuie să ne vindecăm de bolile noastre urâte şi anormale. Cât este de rău să  avem un suflet orb, neputincios şi mut... şi apoi tot felul de boli datorate acestora... Suntem bântuiţi de false conştiinţe ce ne fac să participăm la păcate ce anormalizează propria fire.

Bolile de conştiinţă ne fac inconştienţi, bolile de duh ne slăbănogesc,  bolile  de  limbaj  ne  animalizează.  Ne  pierdem  propria identitate şi din fiinţe divine devenim nişte epave. Apar în noi limbaje - inversare - negative atât în suflet cât şi în corpul energetic din vorbire şi trăire divină, ne facem vorbire şi trăire bolnavă, urâtă. Hai să  ne trezim cât mai avem încă  o licărire de conştiinţă  şi putere de suflet. Oare nu vrei să te vindeci de bolile care te fac un mizerabil?

Sacro-terapia se începe cu această readaptare de conştiinţă. Trebuie să  revenim la starea noastră  normală  de sănătate. Bolnav şi mizerabil sufleteşte şi trupeşte cum ai vrea o viaţă luminoasă şi bună? Boala vrea să te falsifice total, să te modifice până la denaturare. Este prea mult. Este cazul să te trezeşti. Nu mai admite boala; gata, hotărăşte-te să devii sănătos.

Să   începem  prefacerea  limbajului  negativist  în  cel  sănătos  şi perfect. Trebuie să vezi sănătatea, este ruşinos să te complaci în boală şi degradare.  Pentru noi dragostea  de sănătate şi perfecţiune  este starea divinităţii. Sănătatea şi perfecţiunea nu sunt simple legi, ci sunt ordinea firească, esenţială a fiinţei noastre. Fi liber în ordinea transcedentală nu în degradare şi boală, care sunt o înşelare a libertăţii mai rea decât robia. Diavolul, când inventează  imperfecţiunea nu o face din libertate ci din anti-libertate, din care se naşte robia imperfecţiunii şi a bolii.

Libertatea fiind deschidere tot în libertate şi perfecţiune, nu poate cădea în negativizare, doar dacă  se face mai întâi uciderea libertăţii perfecte ca anti-libertate. Nu există decât o singură libertate, cu deschidere  infinită   în  perfecţiune.  Căderea  în  imperfecţiune  este uciderea  de  libertate  perfectă   sub  pretextul  negativ  al  unei  anti- libertăţi, al unei libertăţi negative. Este o mare dereglare de limbaj să numeşti antilibertatea ca pe libertate. Negativul nu există  ca realitate în  sine    ci  doar  ca  parazit  al  perfectului  de  sine,  negativizând perfecţiunea. Nu da voie acestui parazit fantomă şi duh rău să-ţi denatureze perfecţiunea şi sănătatea.

Nu mai admite sub nici o formă limbajul negativ ce este infectarea şi îmbolnăvirea limbajului adevărat, perfect şi sănătos. Microbii sunt limbaje  de  viu  negativizat.  Boala  în  suflet  apare  prin  minciuna limbajului  negativ.  Minciuna  este  primul  microb  de  suflet  care inversează perfecţiunea şi sănătatea aducând în suflet limbajul rău şi bolnav  aducător  de  boli.  Începe  sacro-terapia  cu  lupta  împotriva acestui microb contagios care este minciuna, autopăcălirea, inversarea adevărului, ascunderea lui.

Minciunile limbajului de suflet se fac prin informaţii negative ale informaţiilor - energiilor din corpul nostru, de unde se generează informaţii  bolnave  în  corpul  nostru,  care  astfel  se  negativează   şi produc  boli  de  tot  felul.  Psihanaliza  a  descoperit  acest  secret  al nocivităţii minciunilor ce se acumulează  în subconştientul nostru, de unde generează  informaţii bolnave în energiile corpului nostru. Dând pe faţă  aceste  minciuni  - ascunzişuri,  puterea  conştiinţei  de suflet revine, puterea acestor boli scade şi noi simţim, real, însănătoşirea.

Boala  începe  de la minciunile  conştiinţei  de suflet  de care  se infectează sufletul. Orice conştiinţă negativă este o minciună negativă, este o minciună - microb de suflet, care dacă nu e descoperită la timp produce boli sufleteşti cu prelungiri în boli trupeşti. Minciuna este originea închipuirii şi apoi a imperfecţiunii răului. De la micile minciuni începe   tot   ce   este   boală    şi   negativ.   Începe   sacro-terapia   cu descoperirea minciunii proprii. Îţi vei face astfel o psihanaliză proprie.

Este  o  realitate   serioasă    această    infecţie   a  minciunilor   de conştiinţă. Nu glumi cu minciunile, nu te juca, sunt nişte microbi cu boală sigură. Să începem primul pas în terapia bolilor de corp. Dacă în terapia de suflet se porneşte de la trezirea conştiinţei de suflet, în terapia de corp se porneşte se la ştiinţa raţiunilor energiilor.

Sufletul este conştiinţă  mai mult decât toate raţiunile şi dincolo de ele; pe când energiile corpului sunt energii raţionale, cu un anumit scop, pe baza unor anumite legi. Să nu confundăm conştiinţa de suflet cu  legile  raţionale  mecanice  ale  energiilor  de  corp.  De  obicei,  se vorbeşte în filosofie de o minte raţională  şi de o materie corporală iraţională. Este o mare deosebire între mintea - conştiinţă  de suflet pură şi mintea mecanică raţională de energii corp.

Filosofia greacă  aristocratică  goleşte clar materia de spirit şi o face o materie moartă. Ştiinţa dovedeşte că  şi materia moartă  are totuşi legi chimice şi fizice, are informaţii atomice, un fel de raţiuni mecanice ce stau la baza elementelor de fond ale materiei. Acestea, însă, sunt raţiuni, legi - fixe şi mecanice inconştiente de ele însele, ca o matematică  înregistrată,  cu un ceas care merge  fix. Filosofic  se spune că spiritul a fixat aceste raţiuni - legi, materia neavând în fond acestea. Ştiinţa vrea să facă din aceste legi raţiuni un fel de conştiinţă inferioară a materiei care, apoi, prin evoluţie ajunge la conştiinţa superioară  de  sine  însuşi.  Noi  nu  facem  aici  dispute,  consemnăm partea adevărată. Totul este viu, nimic nu este mort!

Materia nu este o realitate separată de suflet ci este prelungirea energetică, un fel de strălucire de suflet după  cum energiile cosmice divine   sunt strălucirea spiritului absolut dumnezeiesc. Spiritul nu se manifestă în ceea ce-l contrazice ca materie. Spiritul are deja limbajul, manifestarea sa sufletească spirituală iar materia este ieşirea în afara manifestării a limbajului arhetipal dar este energie şi nu suflet - spirit. Aceste energii au şi ele vederea lor ca raţiuni mecanice, ca legi fizico - chimice, care se cred a fi conştiinţa. Este cazul să  punem la punct aceste energii care se pretind a fi totul. Cu sacroterapia trebuie să deosebim mintea pură de conştiinţa de suflet  faţă de mintea mecanică a legilor - raţiunilor fizico - chimice ale corpului.

Corpul nostru este un complex de legi mecanice pe baza cărora este o configuraţie de organe şi funcţii organice. Dar acest complex de legi mecanice este, ca fond, traducerea - transpunerea complexului de limbaj  sufletesc.  Fără   această   legătură   şi  întrepătrundere  raţiunile mecanice din pretinsa independenţă îşi uită progresiv memoriile arhetipale de spirit şi aşa se anomaliază  până  la dereglări tot mai accentuate ce dau boli corpului.

Ca sacro-terapie trebuie să ştim clar că fără rememorarea arhetipurilor sufleteşti de conştiinţă în sine nu se pot normaliza legile - raţiunile fizico - chimice mecanice ale energiilor din corp. În suflet este transfer spiritual direct, dăruire de conştiinţă  şi iubire totală. În corp este transfer energetic, de dăruiri energetice. Prin boli, în locul dăruirii energetice s-a trecut la furt şi acaparare energetică, de unde ruperile energetice.

Ca stare divină, schimbul - dăruirea de energii este mâncare - împărtăşire  sacră  care s-a desacralizat  în consum şi omorâre.  Sub pretextul necesităţii se disting energiile între ele şi se amplifică  un chimism rezidual de elemente stricate şi denaturate. În mod normal energiile ies din viul sufletului având rostul de a se reîntoarce în viul sufletului ca un perpetuum - mobile de viu permanent şi veşnic. După căderea din perfecţiune energiile refuză reîntoarcerea în viul sufletului şi aşa se consumă  până  la moarte. Să începem concret sacro-terapia prin refacerea legăturii strânse dintre suflet şi corp, ca re-împrietenire şi restabilire a ordinii divine.

Trecerea de la alimentaţia vie la cea moartă schimbă şi funcţiile organice. Sacro-terapia este nostalgia după starea de permanent viu divin. Şi dorim şi noi să ne reîntoarcem la starea de perfecţiune,   ca  sănătate  veşnică    şi  deplină.  După    căderea  din perfecţiune în corpul nostru a apărut o luptă acerbă între energiile vii şi cele moarte. Cele moarte fură continuu din energiile viului şi viul oboseşte de a învia energiile noastre.

Organele noastre au devenit adevărate abatoare de ucidere şi totodată  adevărate laboratoare de prefacere a celor moarte în energii vii fără  de care organele ar dispare. Bietul nostru corp nu mai are odihnă  ziua şi noaptea. Hai să-l ajutăm câte puţin, să-i împuţinăm mâncările moarte pentru a-i uşura munca prefacerii organice. Noi care suntem bolnavi trebuie să ajutăm organele noastre să nu-şi consume toată  energia vie, să-i dăm mâncare vie ca să  le mai învioreze. Mai este o speranţă  ca organele noastre să  se însănătoşească, doar prin cele vii.

Nu este greu să renunţăm la o alimentaţie moartă dar ni se pare poate chiar imposibil, parcă  nu am avea ce mânca... Nu este deloc  complicat,  este  chiar  mai  uşor  decât  credem.  Ca  medicină cosmică atenţionăm pe toţi bolnavii să dea importanţă alimentaţiei vii. Tot ce este omorât şi fiert este o hrană  nevie, moartă. În cazul unor crize de boli, opriţi imediat orice mâncare de carne ce are o cantitate mare de energii moarte, aparent hrănitoare.

Energiile moarte sunt foarte distructive şi toxice. La fel, evitaţi fierturile. Mâncaţi legumele în stare naturală şi lactatele la fel, nefierte şi nepreparate la temperaturi mari, cum ar fi brânzeturile specializate. Medicina cosmică  merge şi mai departe la grija de a nu omorî nici legumele. S-a descoperit ştiinţific că şi plantele recepţionează agresivitatea omului şi emană  unde energetice negative; unde foarte toxice şi nocive pentru organismul  nostru. Aşa că  nu rupeţi brutal legumele, folosiţi doar frunzele marginale şi dacă  vreţi rădăcinoasele scoteţi planta întreagă şi lăsaţi-o 10 ore să intre sub adormire şi să-şi neutralizeze radiaţiile negative.

Orice aliment are în el informaţii despre viaţă şi moarte. Un aliment omorât prin fierbere are astfel de informaţii de moarte ce vă omoară   şi  organismul  vostru.  Fructele  şi  seminţele  nu  au  nici  o problemă,  ele  fiind  neutre.  După   ce  se  fierb  capătă   informaţii  de moarte.  La  fel,  grâul  încolţit  nu  este  bun  imediat  după   încolţire deoarece s-a trezit la viaţă şi prin mestecare este omorât. De aceea, după încolţire lăsaţi-l la o uşoară reuscare să treacă şi el la adormire şi aşa va fi foarte hrănitor astfel pe cât este de vital pe atât este de nociv prin declanşarea informaţiilor omorâte. Sacro-terapia descoperă  taina viului şi anti-taina morţii.

Toţi bolnavii trebuie să  ţină  cont de aceasta. Încercaţi şi veţi vedea rezultatele; măcar când vă  încolţeşte boala! În suflet, neutrul este  conştiinţa  - eul,  iubirea  transcedentală,  totalitatea  şi  unitatea triadei de suflet, conştiinţa - Eu, duh - fiinţă, spirit - limbaj. Acidul este duhul - memoria - dragostea, mişcarea permanentă din suflet, simţirea transcedentală.

Alcalinul este spiritul limbajului, modurile de existenţă, de conştiinţă,   cuvintele   transcedentale   ale   sufletului,   dăruirea   - regenerarea permanentă a conştiinţei - Eu. În corpul nostru s-a văzut că   neutrul  este  energia  informativă,  acidul  -  yinul  este  energia vibratorie  etherică  şi alcalinul  - yangul este energia  acumulativă  a organelor corporale fizice. Vezi în ce parte eşti dezechilibrat, atât în suflet cât şi în corp.

Marii  înţelepţi  vorbesc  de  partea  conştientă   a  sufletului,  de partea simţitoare, poftitoare ce este duhul sufletului şi de partea cuvântătoare ce este spiritul - limbajul sufletului. În bolile căderii din perfecţiune aceasta se modifică  în partea inconştientă  a sufletului pe care unii o numesc iraţionalul; în partea uitării, poftei, negativizării duhului sufletului şi în partea uitării - necuvântării - negativizării spiritului - limbajului sufletului. În corp la fel se modifică. Energiile informative concretizează ca raţiuni volutive energetice ce devin neputincioase,  fără   voinţă,  influenţând  puterea  (mai  mare  decât voinţa) a conştiinţei suflet.

Sufletul are putere - iubire - conştiinţă directă, pe când energiile  informative  mentale  au  voinţă   -  informaţie  -  raţiune, traducere în energii corp a puterii de conştiinţă  de suflet şi voinţă  - raţiune mintea de energii de corp, de sisteme neutre cum zicem noi. Medicina  cosmică   are  limbajul  său  specific,  datorită   viziunii  sale cosmice specifice. Apoi energiile vibratorii senzitive se modifică  din vibraţii normale trecând în cele anormale, de unde senzitivul nostru corporal exagerat sau slăbit, pătimaş sau pervertit până la extrem. Şi energiile acumulative  se modifică, ori acumulându-se  prea mult ori degradându-se până la slăbire organică.

Sacro-terapia trebuie să ţină cont de tot acest complex atât sufletesc cât şi energetic corporal. Vezi să iei măsuri de urgenţă până nu se învecheşte boala de care suferi! Să  ne re-identificăm propria noastră  realitate. Noi suntem unitate în dublă  deschidere ca suflet şi corp energii.

Medicina cosmică controlează toate aceste energii. Trebuie să le controlaţi  şi  voi.  Chiar  dacă   la  început  poate  nu  le  înţelegeţi provenienţa  şi  calitatea  înţelegeţi  legătura  dintre  energii  şi  suflet, dintre planurile spirituale şi cele energetice corporale, realitatea unei terapii prin energia cosmică  divină  nu pare doar o psihoterapie ci o adevărată terapie de modalitate divină. Aşa, cei bolnavi, nu refuzaţi o astfel de terapie, chiar căutaţi-o şi veţi beneficia de rezultatele dorite. Să nu lăsăm energiile corpului nostru să se depărteze prea mult de viul sufletului nostru.

Necesităţile  - chimismul  nostru  corporal  să  nu ne înstrăineze prea mult de conştiinţa transcedentală  de suflet. Noi ştim că  putem avea raţiuni ce sunt în contradicţie cu adevărata conştiinţă  de suflet. Feriţi-vă de aceste raţiuni ce sunt contrare conştiinţei de suflet, că se fac dereglări funcţionale în energiile corpului vostru. Ca sacro-terapie trebuie să  punem baza pe redescoperirea şi rememorarea conştiinţei viului de suflet, care să revitalizeze energiile corpului nostru.

Biologicul nostru depinde de conştiinţa trează a viului din sufletul nostru.  Noi,  cei  bolnavi,  trebuie  să  pricepem  aceasta  de  vrem  să obţinem  o  alinare  în  vindecarea  bolilor  noastre.  Să  ne  revitalizăm sufletul prin învierea conştiinţei tot mai mult în suflet, ca să beneficiem de revitalizare energetică. Sufletul prin aceasta se conştientizează, îşi rememorează limbajul de suflet şi astfel dă impulsuri de rememorări şi în energiile corpului bolnav.

Boala este o memorie energetică  uitată  sau negativizată. Rememorarea arhetipală  (conştientizarea) va aduce însănătoşirea. Să ne obişnuim să gândim şi în logica trinitară. Ne va ajuta să ne descoperim, să ne redescoperim propriile realităţi şi mai ales originea de bază a sănătăţii noastre, ca rememorare şi reordonare a echilibrului pierdut prin boală. Viaţa este comunicare - vorbire - dialog.

Unitatea   acestui   dialog   este   boală     şi   suferinţă.   Aşa   să redescoperim logica sănătăţii şi anti - logica bolii ca să  ştim cum să revenim la sănătate. Noi nu facem aici simplă  filosofie ci descoperire pentru realitatea vieţii reînviată din întunericul bolii şi morţii. În suflet noi avem moduri de conştiinţă  şi în corp avem calităţi - însuşiri de moduri de conştiinţă sufletească prelungite în energii.

Să   nu  confundăm  calităţile  de  corp  cu  modurile  de  duh  ale sufletului; calităţile sunt energii iar modurile de conştiinţă  sunt limbaj pur spiritual dar tot aşa de real ca şi energiile corpului. Să redevenim conştienţi de dubla noastră realitate, ca suflet real şi ca trup prelungire de suflet. Corpul nu este ceva străin de suflet, este prelungirea în energii ale mişcării reale de suflet.

În măsura în care sufletul nostru este viu mişcător avem un corp energetic viu şi sănătos. Boala aduce despărţirea corpului   de suflet, lipsa de legătură  dintre viul sufletului şi viaţa corpului. Să  nu uităm prea mult de suflet că  se slăbănogeşte cu adevărat şi viaţa corpului. Cu cât suntem mai în legătură cu sufletul cu atât trăim mai intens cu sufletul,  cu  atât  vom  avea  în  corp  mai  multă   vigoare  de  viaţă sănătoasă.

Puterea de viaţă a sufletului este, la rândul ei, în viul divinităţii. Cu cât sufletul nostru este mai aproape de divinitate, cu atât va fi mai viu şi va vitaliza totodată  şi corpul nostru. În medicina cosmică  se pune baza pe viul - universal - total, doar în acesta fiind o adevărată şi trainică  sănătate. Fiecare dintre noi este un FIU al divinităţii. Ştiind astfel, că  noi, ca suflet, suntem FII ai lui Dumnezeu, ştim că  avem perfecţiunea şi sănătatea adevărată  în noi, chiar dacă  unele boli se adaugă  acesteia. Să  nu ne speriem de bolile noastre, căci avem în sufletul nostru puteri divine ca să vindecăm aceste boli. Să ne luăm în serios  viaţa.  Să  conştientizăm  că  suntem  FII  ai  lui  Dumnezeu  cu menirea sacră de a-i ajuta pe alţii.

Divinitatea nu iubeşte doar pe ea însăşi, nu vrea să trăiască doar ea, dăruieşte viaţă  întregii creaţii (manifestări). Esenţa vieţii nu este egoismul  ci  deschiderea  -  iubirea  totală.  Să  ne  repersonalizăm  cu puterea iubirii divinităţii şi să  ne reînviem iubirea faţă  de apropiaţii noştri pe care dorim să-i reînsănătoşim. Repetaţi zilnic şi de mai multe ori pe zi printr-o frază  pe care o construiţi singuri, conştientizarea conştiinţei de suflet, de corp precum şi recunoaşterea realităţii tale divine ca fiind perfect sănătos. Ia acest medicament zilnic şi vei simţi real efectul vindecător.

Aceasta nu este simplă psihoterapie ci este o reală terapie ce este la bază în esenţa fiinţei noastre. Rememorând şi reconştientizând limbajul   fiinţei   noastre,   reordonăm   toate   funcţiile   organice.   Să încercăm  să  introducem  limbajul  sănătos  în organele  noastre;  prin mâncare vie şi neomorâtă, prin reordonarea unor funcţii organice normale nelăsându-le în patimi şi desfrâu. Desfrâul este cea mai negativă răsturnare a limbajului sănătăţii.

Mâncarea moartă  şi alcoolul fac parte din desfrâul energetic ce produce ruperi de limbaj funcţional în organele noastre. Sufletul prin neconştientizarea propriei divinităţi se sinucide la fel ca şi corpul prin desfrâu  care face acelaşi lucru. Noi nu murim  imediat,  sufletul  nu poate muri dar în schimb ne putem îmbolnăvi şi putem suferi chinuri amarnice. Să nu mai socotim corpul nostru străin şi contrar sufletului nostru.

Corpul nostru este un complex energetic ca o prelungire a complexelor mişcări ale sufletului nostru. Materia energetică a corpului nostru este o trienergie în sine pe care unii o văd ca pe trei corpuri unele în altele. De fapt nu sunt trei corpuri ci unul singur cu trei energii deodată  datorită  acestei  energii  fiind  posibil  corpul.  Energiile  s-au văzut,  sunt  emanaţii  din  mişcările  sufletului  ce  miraculos  produc energii care nu se consumă.

Trienergia corpului nostru este: energia mental - informativă, energia vibratorie vitală, energia acumulatoare fizică materială. Aceste trienergii trebuiesc să fie trei deodată, altfel corpul nostru se distruge, se îmbolnăveşte. Energia informativă  produce în corp creierul şi tot sistemul nervos. Energia vitală  produce sângele şi măduva oaselor. Energia acumulativă  produce oasele şi carnea organelor, partea fizică. Şi acestea sunt corespondente  cu triada de suflet: creierul fiind în legătură  cu conştiinţa de suflet, sângele cu duhul, memoria spirituală cu suflet şi carnea organelor fiind în legătură  cu limbajul spiritual de suflet care se traduce în mişcări de simţuri carne - organe.

Orice dereglare de simţuri organice influenţează  şi limbajul adânc de suflet şi orice dereglare de limbaj direct de suflet dezordonează funcţiile organice. Aşa că  fiţi atenţi căci orice păcat făcut cu sufletul răneşte corpul şi orice păcat făcut cu corpul răneşte  răneşte - loveşte - murdăreşte sufletul. Ca sacro-terapie se are în vedere permanenta concomitenţă  suflet - corp ce niciodată  nu sunt străini ci în dialog permanent, dar fiecare în limbajul său specific. Nu vrem să ne repetăm dorim însă specificări uneori prea insistente. Vrem să vă obişnuiţi cu o privire de ansamblu a realităţii, având întotdeauna întregul nu doar părţi disparate şi fără memoria întregului.

Noi suntem un întreg de suflet şi corp şi orice abatere este distrugere de integralitate. Trebuie înţeles că realitatea universală este sufletul şi apoi corpul energetic. După căderea noastră din perfecţiune nu ne mai vedem sufletul şi aşa ne credem în primul rând corp care ar avea, eventual, şi un suflet undeva dar nu care ar avea un suflet principal sau cu adevărat. Medicina cosmică, reconştientizarea şi rememorarea sufletului este baza întregii medicini. Ştiinţa vrea să fac din materie o substanţă  în sine, stabilă  şi în dependentă  de spirit. Chiar dacă este şi spirit, treaba lui, dar materia să fie aparte de spirit şi liberă. Aici este toată drama noastră.

Materia despărţită şi independentă  de spirit se contrariază, se războieşte nebună în sine până la autodistrugere. Materia se dovedeşte incapabilă de a exista prin sine însăşi cu toate eforturile de construire  a unei conştiinţe  de sine de materie,  a unei inteligenţe artificiale. Visul roboţilor care să  înlocuiască  spiritul în sine este doar un vis de înlocuire totală a spiritului cu materia.

Materia  nu  este  o  substanţă   în  sine,  ea  este  o  emanaţie permanentă din mişcările spiritului şi se introduce după o lungă prelungire iarăşi în spirit. Veşnica reîntoarcere a materiei este legea fundamentală   a  ei.  Materia  energie  este  memoria  energetică   de mişcare  de spirit care se pierde  dacă  stă  prea mult  despărţită  de conştiinţa de spirit ce generează memoriile energetice. Aşa este nevoie de o veşnică rememorare a materiei din arhetipurile mişcărilor de spirit dincolo   de   materie.   De   aici   vagile   memorii   filosofice,   materia confundată  cu însăşi creaţia (manifestarea)  trebuie ea însăşi să  se absoarbă  în sufletul - spiritul absolut din care apoi să reiasă  reînoită. De aici aşa zisele sfârşituri ciclice ale lumii, ca regenerări de lume.

Ca realitate în sine este un adevăr, dar nu în semnificaţia căderii din perfecţiune,  a morţii lumii ca să  reînvie. Lumea confundată  cu materia şi corpul nu ar trebui să  moară  în această  reîntoarcere  şi reînoire din spiritul din care a ieşit ci să se odihnească şi să se rememoreze pe sine din arhetipurile spiritului. Noi, în mod normal, avem somnul, care este miniatura reîntoarcerii energiilor în corp în duhul sufletului ca rememorare - reînoire de energii. De aceea fără somn   murim.   Dar   somnul   după    căderea   din   perfecţiune   este inconştient, nemaiavând vederea de suflet. În somn vederea de minte corp se absoarbe în mişcările de duh - suflet care fiind oarbe devenim inconştienţi dar nu murim. Aici să înţelegem fenomenul.

În  starea  perfectă   era  de  asemeni  somn  -  odihnă   dar  nu inconştient, sufletul văzându-se pe sine permanent chiar dacă mintea corpului se absorbea în duhul sufletului şi nu mai era. În somn, în primul  rând,  mintea  - conştiinţa  noastră  integrală  se reîntoarce  în mişcările noastre adânci ale duhului de suflet unde se absoarbe şi îşi rememorează  mişcările de suflet ca să  aibă  în continuare informaţiile de mişcare fără de care energiile corpului nu sunt posibile.

Zilnic  mintea  corpului  trebuie  să  citească  din nou cartea sufletului  altfel  ea  uită   multe  mişcări  normale,  uitare  ce  aduce dezordine - boală  - distrugere. Înţelegeţi dar că  materia corpului nu este o materie adevărată (substanţă adevărată) ci o semisubstanţă ce se emană din mişcările adevăratei substanţe care este doar substanţa spirituală  fiinţială  permanentă  şi nu relativă. Ştiinţa vrea să  facă  din materie o substanţă  în sine dar ea nu este decât o semi-substanţă, prelungire energetică de mişcare adevărată a substanţei spirituale. Ca realitate în sine, nu există materie liberă, ci doar materie în corpuri.

Materia liberă este efectul căderii din perfecţiune când se fărâmiţează  corpurile, de unde nocivitatea materiei libere anorganice. Tot ce este anorganic este toxină - otravă pentru sănătatea voastră şi radiaţie  distrugătoare  pentru  sănătatea  voastră  spirituală.  Aici este temeiul medicinii cosmice, ca terapie de medicamente organice vii şi nu de materii moarte anorganice care par bune dar distrug pe alte zece părţi.

Noi mâncăm mâncăruri moarte şi fierte anorganice şi avem impresia că ne hrănesc dar ne intoxică mereu cu reziduuri pe care organismul nostru nu reuşeşte să le facă din nou organice - vii. Şi ne mai mirăm că suntem bolnavi sau că murim. Asemenea, în boli, când organele slăbite nu se mai pot reface, trebuie evitate mâncărurile anorganice care blochează şi mai mult organele bolnave. Înţelegeţi! Şi doar aşa veţi redeveni sănătoşi! Noi, ca medicină cosmică, ne adâncim în fondul realităţii pe baza conştiinţei de sine pentru alinarea şi rememorarea adevărului.

Aşa şi în boli, când organele, prin reconştientizarea de suflet, se însănătoşesc.  E această  bază; noi facem o privire de ansamblu ca descoperire  a  realităţii  noastre,  ca  revenire  la  sănătatea  în  sine, sănătate maltratată de păcatele noastre şi oribile boli de care mai apoi să ne înfricoşăm.

Ceea ce trebuie să ştim noi în medicina cosmică este faptul real al întrepătrunderii   energiei  cosmice.   Să    zicem  că    noi  suntem  un microscop, avem întreg cosmosul în miniatură în corpul nostru. Şi real, suntem legătura energetică  cu toate energiile cosmice. Noi, concret, zicem că  facem schimburi energetice cosmice prin aşa numita hrană energetică. Real, însă  ne hrănim din lumina cosmică  îngerească, ne hrănim  din  materia  naturii  şi  ne  hrănim  din  energia  mentală omenească. Şi peste acestea trei este hrana spirituală. Toate deranjamentele  din acest complex  de hrănire energetică  universală aduce boli şi afecţiuni anormale.

Trebuie  să  cunoaştem  cât  de  cât  acest  complex  ca  să  putem interveni în cazurile respective, cu reordonarea. De aici se spune de o configuraţie arhetipală  metafizică  cu fiziologia sa tot în semnificaţia metafizică. De exemplu, oasele - scheletul sunt aşezate pe arhetipul energetic divin. Bolile de oase sunt boli de lipsă a energiilor divine. Prin oase  circulă   în  mod  deosebit  energia  harică   divină.  Ea  intră   prin respiraţie: nas - plămân - sânge - oase.

Noi respirăm zisul oxigen dar în fond respiraţia este arta pentru energia harică  divină  fără  de care am muri imediat. Respirăm într- adevăr şi oxigen dar el este atomul de natură prin care se leagă natura cu harul divin (energia cosmică) la rândul ei. Noi facem schimburi - circuite  energetice  întrepătrunse  deodată,  cosmice.  Astfel  energia harică  - cosmică  - divină  o inspirăm prin nas - plămâni - inimă  şi merge până la oase unde se depune.

Oasele  sunt odihna  energetică  harică  în corpul  nostru.  Cei cu păcate grele ce ating direct harul (energia cosmică) fac boli grave de oase. Prin sistemul de oase noi facem legătura cu energiile îngereşti, zise mentalul cosmic. Se spune că  această  energie mentală  cosmică intră  prin vârful capului, coboară  prin coloana vertebrală  până  la toţi nervii corpului unindu-se astfel cu mentalul nostru. Aceasta ar fi respiraţia cosmică. Apoi mai este respiraţia naturii prin pântec, în locul din dreptul buricului.

Ştiinţa descoperă  şi ea că  în zona pântecului se face un schimb energetic de mare importanţă  cu natura, fără de care am muri. Dacă se aşează o placă de plumb pe pântece şi se ţine mult organismul se îmbolnăveşte grav, până la moarte, plumbul oprind energiile naturii să intre în corpul nostru. Trebuie menţionat faptul că toate aceste energii ce se împletesc, se întâlnesc toate într-un loc de unire integrală, în locul inimii. După căderea din perfecţiune cele trei categorii de energii refuză să se mai întâlnească în locul inimii şi fiecare îşi face un propriu centru de acţiune independentă şi chiar duşmănoasă faţă de celelalte. Aşa, în pântece  se face un centru propriu,  un centru exagerat  de mâncare.

Apoi în cap, un centru central - frontal de aşa zisă gândire ocultă, de unde intelectualismul rece, stăpânitor. Apoi un alt centru inferior ca sex, între pântece şi cap, care suge energia pântecului şi totodată suge şi energia nervoasă a capului prin coloana vertebrală. Aşa zisul centru al inimii a rămas gol, când în fond aici ar trebui să se întâlnească toate energiile, ca prin sânge să se trimită la organe şi ele iar prin sânge să revină la inimă şi din inimă să facă legăturile cosmice integrale.

De aici, metoda fundamentală  a medicinii cosmice de a restabili centrul inimii ca centru adevărat al fiinţei noastre uitat după  căderea din perfecţiune. Centrul inimii este centrul adevărat unde se întâlnesc toate energiile de sus până jos. Nu uitaţi şi Reveniţi în centrul inimii şi vă  veţi lumina, vă  veţi lumina şi veţi fi apoi chiar Lumina. Reveniţi inimii,  căci  inima  este  casa  voastră;  reveniţi  la  divinitate  căci divinitatea este casa voastră.

CĂLĂTORIILE ASTRALE - SOUNA YAKASHI INTRODUCERE ÎN CĂLĂTORII ASTRALE

Cei care au ajuns să aibă în mână această broşură nu sunt nişte entităţi oarecare.  Îţi vei da seama de aceste lucruri parcurgând  şi trăind adevărurile pe care această broşură le pune, le repune, mai bine zis, în circulaţie.

Cum nu oricine este un adevărat  metafizician  şi cum nu orice metafizician are în posesie cartea pe care tu o ţii acum în mâini, nu mai este necesară o introducere ca şi pentru cei începători. Tu cunoşti acum cât de cât metafizică şi eşti stăpân pe tine însuţi. Cunoşti foarte bine puterea gândului şi a formei gând, cunoşti la fel de bine puterea imaginaţiei, precum şi puterea meditaţiei şi a rugăciunii.

Astfel, ne va fi uşor să  aruncăm o privire consolidantă  asupra a ceea ce ai conştientizat până acum. Problema aşa - zis capitală pentru orice metafizician este ieşirea în astral sau călătoriile astrale. Aceasta nu este o problemă  propriu zisă, însă  devine o piedică  de netrecut pentru cei care încă nu şi-au eliminat total prejudecăţile, fricile, autocondamnarea de sine însuşi, etc...

Să începem prin a ne reaminti despre puterea formei gând. Ştiţi că totul este spirit, universul este mental. Noi suntem o sferă a Spiritului Infinit, Energia Cosmică  (Dumnezeu) şi avem totalitatea capacităţilor divine. Noi suntem Spirit însă pentru a ne putea manifesta pe deplin în planul fizic ne-am îmbrăcat (încarnat) în ceea ce noi numim corp fizic, corp carnal. Culmea e că  foarte mulţi nu-şi mai amintesc de acest lucru ba chiar nu vor să-şi amintească. Ştim deci că gândul pe care noi îl emitem are o putere extraordinar de mare. Forma   gând, gândul, reprezintă o clipă a spiritului, reprezintă o emisie a mentalului nostru conştient.  Gândul este, deci, o emisie a conştientului,  are culoare, formă  şi inteligenţă  proprie, precum şi o forţă  energetică  imens de mare.

O altă  cheie a metafizicii, este imaginaţia. Ea este temelia creaţiei, a evoluţiei şi a materializării. Imaginaţia este o scenă  sau o viziune pe care o vizualizezi mental. Ea poate fi statică sau dinamică respectiv scena sau imaginea vizualizată mental poate fi statică (lipsită de mişcare) sau poate fi dinamică  (evolutivă) înşiruind două  sau mai multe episoade ale vizualizării mentale.

Importantă în metafizică este şi rugăciunea, nu cea clasică (religioasă) ci rugăciunea metafizică. Aceasta are trei nivele: forma gând, formula mentală şi rugăciunea imaginativă.

Toate sunt importante pentru un metafizician adevărat însă aceste elemente enunţate mai sus sunt de o importanţă  fundamentală. Să vedem acum ce se înţelege de obicei prin călătorie astrală  sau prin ieşire în astral.

Deşi aceste două expresii par asemănătoare, între ieşirea în astral şi călătoria în astral este totuşi o diferenţă  esenţială. De fapt, înşişi termenii  folosiţi  pentru  a  desemna  acest  lucru  sunt  destul  de explicativi. Ieşirea în astral se face, de cele mai multe ori, întâmplător sau accidental, ori în cel mai bun caz, inconştient; pe când călătoria în astral nu se poate face decât conştient, stăpân pe tine însuţi şi total conştient de ceea ce faci şi, de asemenea, conştient de tine însuţi şi de capacităţile tale divine.

ASTRALUL

Foarte mulţi vorbesc de ieşiri sau călătorii în astral fără ca măcar să ştie ce este astralul sau ce se înţelege prin termenul astral. Planul sau starea astrală  este, în acelaşi timp, o stare de conştienţă  şi un nivel evolutiv mental şi spiritual. Astralul este o stare, un strat, un nivel energetic de vibraţie medie situat şi format la întrepătrunderea planului fizic cu cel mental. Aceasta, din punct de vedere macrocosmic.

Din  punct  de  vedere  microcosmic  (intrauman)  prin  astral  se înţelege un corp, corpul astral şi o stare de conştienţă şi de conştiinţă. Corpul nostru astral se află şi s-a format prin întrepătrunderea corpului fizic cu cel mental. Corpul astral este, deci, în acelaşi timp, o stare de conştiinţă  dar şi un înveliş  al corpului mental precum şi substratul corpului fizic cu care este îmbrăcat, încarnat.

La nivel macrocosmic astralul este o stare, un strat vibraţional în care fiinţează o infinitate de entităţi şi în care au acces şi entităţile din stările superioare: mental şi spiritual, precum şi din stările inferioare: planul fizic. Deci şi noi cei din planul fizic avem acces în planul astral.

Pentru accesul în planul astral nu există  nici o restricţie pentru nimeni, oricine poate face acest lucru. Însă pentru acest lucru - pentru a intra în astral -  este nevoie de o mare cheltuială  energetică. Astfel că, deşi fiecare dintre noi poate şi are acces pentru a intra în planul astral nu oricine reuşeşte acest lucru. Avem nevoie de o mare putere energetică pentru a face această minunată călătorie. Nu este vorba de o  formă   de  energie  pământeană   ci  este  vorba  doar  de  energia spirituală şi mentală a fiecărui om în parte.

Ar trebui ca fiecare om să  aibă  o putere infinită  în ce priveşte energiile  mentale  şi  spirituale  căci  în  fiecare  om  divinitatea  este prezentă  în toată  puterea şi splendoarea sa. Potenţial vorbind, orice om are puterea divinităţii, puteri infinite, însă, practic vorbind, această putere divină o au doar cei care sunt conştienţi de acest lucru, cei care sunt  perfecţi  conştienţi  de  ei  înşişi,  că   omul  este  un  Dumnezeu încarnat în planul fizic, toţi cei care sunt convinşi de acest lucru. Şi foarte puţini sunt cei care au atins acest nivel evolutiv.

Căci majoritatea entităţilor îşi risipesc energia prin comportamente greşite,   prin   alimentaţia   denaturată    pe   care   o   folosesc,   prin bulversarea mentală  la care sunt supuşi şi la care se supun singuri, prin cuvintele şi prin formele gând pe care le emit şi le recepţionează fără  să  fie stăpâni pe ele şi fără  să  le controleze în cea mai mică măsură. Iată  deci cum îşi risipeşte omul energia. Cum, însă, foarte multe entităţi nu sunt conştiente sau nu şi-au trezit capacităţile divine infinite pe care le au, nu au nici măcar ce să  risipească  astfel că, neavând ce risipi energetic, ei îşi risipesc corpul fizic, adică şi-l distrug, la propriu.

Problema  propriu  -  zisă  nu  apare  şi  nu  se  referă  la  ceea  ce înţelegem fiecare prin ieşire sau călătorie în astral ci apare la modul CUM să călătorim sau măcar să ieşim în astral.

Înainte de a vă  sugera câteva metode de călătorie în astral este nevoie să cunoaştem câte ceva despre planul astral sau lumea cealaltă aşa cum o numesc unii. Planul sau starea de vibraţie astrală este, aşa cum  am  mai  spus,  formată  şi  situată  la  întrepătrunderea  planului mental cu planul fizic. Vibraţia sa este medie iar ca nivel energetic are două stări: astralul inferior şi astralul superior.

Întregul plan astral este structurat şi organizat, pe lângă  stările superioară   şi  inferioară,  în  mai  multe  substări  energetice.  Astfel, astralul superior este organizat în nouă  stări energetice, vibraţionale,

numite astfel: stratul I, stratul II, stratul III, stratul IV - aceste prime patru straturi mai sunt numite şi straturile primare ale planului astral - stratul V, stratul VI, stratul VII, stratul VIII şi stratul IX - aceste straturi mai sunt numite straturile superioare ale astralului. Astralul inferior are trei straturi vibraţionale de joasă şi foarte joasă frecvenţă.

La întrepătrunderea astralului superior cu astralul inferior există un strat comun numit stratul rătăcirilor, adică  stratul entităţilor care nu sunt nici în astralul superior, nici în astralul inferior, care, prin acumulările  lor  energetice  nu au avut  acces  în straturile  astralului superior  dar  nu  au  căzut  nici  în  straturile  astralului  inferior.  Între aceste straturi nu există  graniţe sau bariere aşa cum ne-am aştepta noi să fie, ci este vorba doar de vibraţie, de schimbare de vibraţie, de schimbare de frecvenţă.

Nici nu este nevoie de pază pentru ca entităţile negre din straturile inferioare  ale  astralului  inferior  să   nu  poată   pătrunde  în  astralul superior căci în straturile planului astral se intră doar prin rezonanţă, doar prin gradul energiei acumulate. Astfel, că după ce moare, fiecare intră  în stratul pentru care a acumulat energia (faptele) necesară. Şi nici  o  entitate  situată   în  straturi  mai  joase  nu  poate  să   intre  în straturile  mai  înalte,  nici  măcar  un  nivel,  cu  un  grad.  În  schimb, entităţile din straturile superioare pot călători în straturile inferioare dar vibraţia joasă a acestora nu le face călătoria prea plăcută.

Fiecare strat este locuit de entităţi corespunzătoare din punct de vedere energetic, nivelului respectiv de vibraţie, de energie. Aşa încât, fiecare strat este o lume, un nivel existenţial.

Dacă aţi înţeles bine cele expuse mai sus puteţi trece la conştientizarea metodelor de călătorie în astral pe care vi le sugerează această  carte. Trebuie să  recunoaşteţi că, deşi aţi citit foarte multe cărţi metafizice, de astrologie, aproape niciunde n-aţi găsit ceea ce vă interesa: moduri şi tehnici de intrare în planul astral. Acum, că aveţi în mâini o asemenea realitate aveţi grijă  ca să nu irosiţi şansa care v-a fost oferită.

Motto-ul: În tot ceea ce faci, raportează-te doar la tine însuţi v-a spus,  probabil,  că  pentru  a reuşi  oriunde  şi oricând,  precum  şi în călătoriile astrale, nu trebuie să te laşi influenţat de ceea ce spun sau fac ceilalţi, nu trebuie să te laşi influenţat de prejudecăţi, de frici, de formele gând care încearcă  să te descurajeze sau să te influenţeze în aşa fel încât să nu realizezi nimic din ceea ce visezi, din ceea ce ţi-ai dori. Aşadar, în tot ceea ce faci, raportează-te doar la tine însuţi.

Să nu credeţi că în astral există ceva static, dimpotrivă, totul este în mişcare, totul este dinamic, nimic nu stă. Acest lucru face călătoria în astral puţin mai dificilă. Poate din acest motiv unora li se pare aproape  imposibil  să  facă  o călătorie  în astral.  Depinde  de fiecare dintre  noi  dacă  vom  reuşi  sau  nu  să  realizăm  ceea  ce  alţii  n-au îndrăznit măcar să viseze, ceea ce la urechea omului nu s-a auzit, ceea ce ochiul omului n-a văzut şi ceea ce la inima omului nu s-a suit.

Înainte de a trece la expunerea  primei metode de călătorie  în astral este necesar să  ne reamintim că  formele gând nu au numai inteligenţă  proprie dar ele sunt nemuritoare şi îşi păstrează  esenţa la infinit. Asupra lor nu poate interveni decât tot omul dar nu pentru a le distruge căci nu este posibil aşa ceva ci pentru a le transmuta în forme gând mai superioare sau mai inferioare, ca vibraţie.

Fiecare formă gând se păstrează în aşa - numita Memorie Cosmică (Documentul Akashic) astfel că, orice gândeşte, doreşte sau îşi imaginează un om, precum tot ceea ce el a făcut şi face, se păstrează, totalmente, în Documentul Akashic. Păstrarea se face atât vizual - sub formă  de imagini - , auditiv - sub formă  de vibraţii sonore - , cât şi esenţial  -  sub  formă   de  formă   gând.  Când  vă   amintiţi  ceva,  o întâmplare, o stare de spirit, un lucru plăcut sau mai puţin plăcut să ştiţi că aţi luat această amintire din Documentul Akashic.

Iar cum acesta îşi are sediul în straturile superioare ale astralului, folosindu-vă de el intraţi automat în astral. Făcând deci apel la amintiri intraţi la modul cel mai simplu în astral. Vedeţi dar şi voi, cât este de simplu! Nu se poate vorbi de o ieşire în astral căci, mult mai corect, se poate spune intrare în astral, căci nu este vorba de ceva spectaculos, cu tunete şi fulgere, ci este vorba despre un lucru deosebit de simplu, de firesc. De altfel, veţi constata şi singuri acest lucru.

Cea mai simplă  metodă  pentru a călători în astral este METODA AMINTIRILOR.

Pentru orice metodă de ieşire în astral sunt necesare următoarele lucruri: o cameră liniştită unde să nu fiţi deranjat de nimeni, un fotoliu în care să staţi cât mai relaxat posibil, camera să fie în semiîntuneric. Eventual puteţi pune o muzică lentă, care nu este neapărat obligatorie. Obligatorii sunt liniştea, relaxarea, semiîntunericul şi, tot obligatoriu, este să aveţi ochii închişi, dar nu forţat, închişi normal, ca şi cum aţi dormi. De asemenea, nu este bine să povestiţi altora că aţi călătorit în astral sau că  vreţi să  călătoriţi, căci prin neîncredere sau invidie, ură sau forme gând emise către voi se poate să fiţi împiedicaţi în ceea ce v-aţi propus.

Să revenim la metoda amintirilor. Este cea mai simplă şi cea mai folosită metodă de călătorie în astral. Relaxaţi-vă conform celor arătate mai sus şi, cu ochii închişi, amintiţi-vă o scenă sau o trăire din viaţă, o întâmplare sau un eveniment trecut. Vizualizaţi-l ca şi cum l-aţi avea în faţa ochilor, la doi metri distanţă pe un ecran foarte mare (de cinci pe cinci metri). Este preferabil să vă amintiţi o scenă mai lungă, care să dureze cel puţin o jumătate  de oră. Trăiţi fiecare senzaţie, fiecare emoţie a celor vizualizate.

Observaţi toate culorile, toate sunetele, persoanele care au fost atunci prezente, vizualizaţi hainele cu care aţi fost atunci îmbrăcaţi,

ceea ce aţi vorbit, gândit şi simţit atunci. Ceea ce vă amintiţi, scenele şi imaginile  respective  le luaţi  din Documentul  Akashic,  din astral, astfel că aveţi acces în astral şi, în acelaşi timp, realizaţi şi o călătorie în trecut.

Eficienţa acestei metode constă  în faptul că  puteţi vizualiza nu doar ceea ce aţi trăit în trecut ci şi ceea ce veţi trăi în viitor. Desigur, la vizualizarea  viitorului  aveţi nevoie de mai multă  experienţă  căci imaginile sunt foarte subtile şi dacă  nu aveţi un înalt grad şi putere energetică    riscaţi  să   nu  le  observaţi.  Vedeţi  deci  că    nu  este extraordinar de greu. Se pot spune multe despre această metodă însă, cel mai bine este să o descoperiţi voi singuri prin experienţă proprie.

METODA FORMEI GÂND.

Folosind o formulă gând, pe care v-o alegeţi singur, concentrându- vă  asupra ei, puteţi intra în astral şi puteţi chiar să  călătoriţi sau să obţineţi orice informaţie doriţi. Este necesară aceeaşi poziţie relaxantă, ochii închişi, o cameră în semiîntuneric. Forma gând prin care aţi intrat şi cu care călătoriţi în astral trebuie să  v-o alegeţi şi s-o construiţi singuri.  Avantajul  acestei  metode  este  că   puteţi  obţine  informaţii asupra  evenimentelor  sau  trăirilor  anterioare  precum  şi  informaţii despre alte entităţi. Ele vă  vor veni în minte sub formă  de gânduri, intuiţii şi chiar imagini.

METODA IMAGINAŢIEI.

Alături de metoda amintirilor,  metoda imaginaţiei  este cea mai folosită  metodă  de  către  cei  care  fac,  obişnuit,  călătorii  în  astral. Necesită aceleaşi condiţii generale de relaxare, o cameră liniştită, ochii închişi şi, dacă simţiţi nevoia, puţină muzică. Iată cum procedaţi: stând relaxaţi, cu ochii închişi, într-un fotoliu, vă stabiliţi mental, în mod clar, locul sau zona unde vreţi să  faceţi călătoria astrală  (planeta, stratul sau zona pământului în care vreţi să călătoriţi).

Imaginaţi-vă apoi cum parcurgeţi drumul până la locul dorit, imaginaţi-vă  că trăiţi intens întâlnirea cu locul sau zona dorită şi apoi lăsaţi imaginaţia liberă  să  vă  arate şi să  vă  redea zona din astral pe care a-ţi dorit să  o vizitaţi. Aveţi grijă  să  nu influenţaţi în nici un fel imaginaţia, după  ce aţi lăsat-o liberă, căci dacă  emiteţi în acest timp cea mai mică influenţă, riscaţi să călătoriţi în propriile forme gând şi în propriile iluzii, nicidecum în astral.

Această metodă este des folosită de cei care au capacitatea de a materializa.  Dacă   vreţi  şi  voi  să   materializaţi  ceva  sau  măcar  să obţineţi  ceva  foarte  uşor  reuşiţi  folosind  imaginaţia.  Drumul  este simplu: imaginaţi-vă şi trăiţi în astral ca şi cum aţi fi realizat întocmai ceea ce v-aţi dorit. Pentru ca în planul fizic să  reuşiţi să  aveţi ceva, trebuie ca mai întâi să  reuşiţi şi să  aveţi acel lucru în astral. Doar în acest fel veţi reuşi tot ceea ce vreţi să  obţineţi în viaţă: sănătate, bogăţie, fericire. Imaginaţi-vă şi trăiţi în astral starea de a fi sănătoşi, fericiţi,  bogaţi...  şi apoi va urma,  în mod  absolut  sigur,  împlinirea acestor stări şi în planul fizic.

Utilizând metoda imaginaţiei vă  va fi foarte uşor să  faceţi şi voi călătorii astrale. Trebuie folosit şi în cadrul acestei metode ca şi în metodele de călătorie astrală, acelaşi ecran mental situat cam la doi metri în faţa ochilor şi având dimensiunile  de cinci pe cinci metri. Pentru  a reuşi total aveţi nevoie  de multă,  multă  încredere  în voi înşivă.

METODA CONCENTRĂRII.

Are aceleaşi cerinţe ca şi celelalte metode cu deosebirea că ea se bazează pe o intensă concentrare mentală asupra a ceea ce dorim să obţinem. Concentrarea se poate face pe o formă  gând, pe o formulă mentală  de intrare în astral sau pe o formulă  de imaginaţie. Fiecare dintre voi v-a hotărî varianta de concentrare pe care o va utiliza pentru a călători în astral. Concentrarea pe o formă  gând durează  până  la zece minute, concentrarea pe o formă  mentală  adecvată  poate dura între trei şi cinci minute, iar concentrarea pe o imagine poate aduce intrarea în astral şi în mod instantaneu.

Concentrarea pe o imagine poate fi făcută în două moduri: concentrarea pe o imagine statică sau concentrarea pe o imagine dinamică. Concentrarea pe o imagine statică  este destul de uşor de realizat  căci  nu  necesită  altceva  decât  atenţia  voastră  concentrată asupra unei imagini fixe, asemeni fotografiilor din zona sau locul unde vreţi să călătoriţi.

Concentrarea pe o formulă  de imaginaţie dinamică  este mai greu de  realizat  însă   este  mai  sigură   în  ce  priveşte  rezultatele.  Ea presupune concentrarea atenţiei asupra unei imagini în mişcare despre starea sau punctul în care vreţi să ajungeţi în astral.

METODA CONTEMPLAŢIEI.

Faţă   de  condiţiile  generale  pentru  a  călători  în  astral  această metodă necesită în mod obligatoriu muzică. Necesită o muzică liniştită care să  rezoneze şi să  se acordeze cu stratul astral în care doriţi să mergeţi.  Ştiţi  ce  înseamnă   contemplaţie,  aşa  că,  pentru  această metodă   este  nevoie,  pentru  a  reuşi  să   călătoriţi  în  astral,  să contemplaţi stratul, zona sau locul în care doriţi să ajungeţi în planul astral.  Pentru  cei  cu  experienţă   în  acest  domeniu  reuşita  este garantată. Pentru cei care sunt mai la începutul experienţelor de acest gen  intrarea  în  astral  prin  această   metodă   durează   cel  puţin  o jumătate  de  oră.  Avantajul  acestei  metode  este  că   consumul  de energie necesar călătoriei în astral este minim faţă de alte metode care necesită şi consumă foarte multă energie.

METODA MEDITAŢIEI.

Are la bază  meditaţia profundă  asupra planului astral şi asupra intrării, călătoriei în acest plan de vibraţii. Staţi relaxaţi în fotoliu, într- o  cameră   liniştită   şi  în  semiîntuneric,  închideţi  ochii  şi  începeţi meditaţia asupra planului astral în care vreţi să călătoriţi sau meditaţi asupra zonei pământului în care vreţi să călătoriţi în corpul dumneavoastră  astral sau meditaţi asupra informaţiei pe care vreţi să o obţineţi  din planul  astral  sau din Documentul  Akashic.  Avantajul acestei metode este că necesită o durată de pregătire destul de scurtă şi pentru cei mai experimentaţi în meditaţie succesul este garantat. La această metodă nu se recomandă muzică.

Aveţi grijă în cadrul acestei metode, căci în timpul meditaţiei, datorită stării de fericire pe care o dă meditaţia profundă s-ar putea să nu mai ajungeţi să călătoriţi în astral ci să rămâneţi doar în stare de meditaţie. Pentru a evita aceasta este necesar să  vă  fixaţi meditaţia asupra unui lucru sau stări din astral, sau eventual asupra unei imagini dinamice din stratul planului astral în care vreţi să călătoriţi. Toţi recomandă  meditaţia însă  nu spun şi la ce este ea utilă. Acum ştiţi care este secretul  meditaţiei  şi de ce este atât de iubită  de către iniţiaţi.

METODA AUTOSUGESTIEI.

Este o metodă  destul de simplă  însă  necesită  un timp ceva mai îndelungat până reuşiţi intrarea propriu - zisă în astral. Necesită cam o oră  sau poate chiar mai mult. Însă  datorită  uşurinţei sale poate fi utilizată  şi  de  către  cei  mai  începători  în  ale  metafizicii  şi  în  ale călătoriilor astrale. Iată  cum veţi proceda: aşezaţi-vă  cât mai relaxat într-un fotoliu în camera cea mai liniştită pe care o aveţi la dispoziţie. Puneţi muzica care vă place cel mai mult, închideţi ochii şi începeţi să vă  repetaţi verbal, mental sau printr-o casetă  înregistrată:  sunt în stratul V sau VIII sau de care doriţi.

Repetaţi-vă  în acelaşi mod locul, stratul sau zona din astral sau fizic  unde  doriţi  să  vă  deplasaţi  în  corp  astral.  După  cum  vedeţi, metoda  este  extrem  de simplă  însă  necesită  din partea  voastră  o răbdare de fier. Dar nu veţi regreta. Satisfacţiile vor fi pe măsura răbdării voastre. De altfel, prin metoda autosugestiei puteţi obţine sau călători oriunde şi oricând şi destui au fost cei care folosind această metodă  mai primitivă  au reuşit să  se teleporteze unde au dorit nu numai în corpul astral ci s-au teleportat în corpul fizic. Nu peste mult timp  veţi  reuşi  şi voi înşivă  acest  lucru  minunat.  Cheia  succesului vostru stă în voi înşivă, în încrederea pe care v-o acordaţi. Amintiţi-vă motto-ul acestei broşuri: ÎN TOT CEEA CE FACI RAPORTEAZĂ-TE DOAR LA TINE ÎNSUŢI. Succesul vă aşteaptă!

METODA SUGESTIEI.

Este o metodă mai rar folosită căci presupune o colaborare de cel puţin două entităţi care acţionează una asupra alteia prin sugestii care încearcă să ajute pe cel căruia i se adresează respectivele sugestii să intre în astral, să reuşească  să călătorească  în astral. Sugestiile pot fi în cadrul acestei metode verbale, mentale, spirituale, sub formă  de rugăciune, sub formă  de sugestie înregistrată  pe o casetă  pe care se aude vocea maestrului celui care doreşte să  călătorească  în astral. Însă, cele mai utilizate sugestii sunt cele mentale. De fapt, aceste sunt şi cele mai puternice şi sunt cele care, într-adevăr, pot ajuta în mod real pe cel care doreşte să intre în astral folosind această metodă.

O altă metodă de acest gen este metoda hipnozei. Cel care doreşte călătorii  în  astral  se  supune  hipnozei  unui  bun  maestru  în  acest domeniu  şi conform  nivelului  hipnotizatorului  şi gradul  de sugestibilitate al celui ce doreşte intrarea în astral poate reuşi. Această metodă se foloseşte mai mult pentru cei profani care nu au prea multă pregătire metafizică şi nici nu au calităţi de medium superior.

METODA AUTOHIPNOZEI.

Este o metodă  nu prea grea însă  necesită  o bună  experienţă  în arta hipnotizării şi autohipnozei astfel nu oricine o poate folosi. În ce priveşte reuşita însă  succesul este mai mult decât garantat. Folosind metodele autohipnozei se induce această stare şi apoi se poate călători în astral sau oriunde în univers.

Cel care foloseşte această  metodă  trebuie să  fie atent la durata pentru care se autoprogramează în vederea călătoriei în astral căci o greşeală  îl poate face să  rămână  cu totul în astral. Acest lucru este valabil şi pentru metoda hipnozei când o greşeală  tehnică  a hipnotizatorului  îl  poate  face  pe  cel  care  călătoreşte  în  astral  să rămână  acolo fără  posibilitatea de a reveni la momentul oportun în corpul fizic. Nu trebuie însă să vă speriaţi de acest lucru căci totul se poate termina foarte bine dacă faceţi simplul efort de a vă programa mental durata pentru care doriţi să călătoriţi în astral. Şi aceasta este bine să o faceţi nu doar în cazul în care utilizaţi metoda hipnozei sau autohipnozei ci pentru toate metodele.

METODA VOINŢEI SAU VOLUNTARISMULUI.

Este  o  metodă  care  presupune  un  efort  mare  al  voinţei.  Este indicată  pentru cei care şi-au călit în mod deosebit voinţa. Necesită aceleaşi condiţii generale şi implică folosirea unei mantre de tipul: sunt în  stratul  VI  sau  sunt  pe  Planeta  Jupiter  sau  o  mantră   care  să corespundă  întocmai cu ceea ce doriţi să realizaţi, cu locul sau stratul în care doriţi să călătoriţi în astral. Avantajul acestei metode este că vă căleşte în mod excepţional voinţa, capacitatea volutivă. Exersând mult această metodă vă va fi foarte uşor să realizaţi ceea ce vă oferă.

METODA IUBIRII.

Este o metodă  pe care o folosesc cei care au un înalt grad de spiritualitate. Constă  în a trimite iubirea voastră  (ca pe o rază  alb - galbenă) asupra stratului sau zonei planului astral în care doriţi să călătoriţi. Trebuie să  aveţi încredere în voi înşivă, trebuie să  credeţi ferm în voi înşivă  căci altfel nu veţi reuşi. Metoda în sine este poate cea mai uşoară  dar necesită  o dăruire mare din partea voastră. În orice loc sau zonă a planului astral sau fizic doriţi să călătoriţi, trebuie mai întâi să trimiteţi acolo raza voastră de iubire pură şi în cinci - opt minute veţi fi deja în astral.

Avantajul  deosebit  al acestei  metode  este  că  vă  curăţă  corpul astral şi pe cel fizic. Raza iubirii este excepţional de puternică şi penetrează  oricât de sus aţi dori să  călătoriţi. Prin această  metodă puteţi chiar avea acces în stratul IX al astralului superior, lucru pe care cu nici o metodă nu veţi reuşi să-l realizaţi. Căci stratul IX este cel mai înalt strat al planului astral superior şi este în imediata apropiere a planului spiritual, în imediata apropiere a Opalului. Poate doar prin metodele ce vor urma veţi reuşi acest lucru. Oricum la fel ca şi în toate celelalte metode şi ca peste tot în viaţă, de altfel, reuşita depinde numai şi numai de voi înşivă. Iubirea este într-adevăr forţa cea mai puternică din întreg universul nostru şi din toate universurile Spiritului.

METODA CONŞTIINŢEI DE SINE.

Este o metodă pe care o pot folosi numai cei care au un înalt grad de spiritualitate, un înalt nivel de evoluţie. Această  metodă  necesită conştientizarea propriei tale persoane, presupune să  fii conştient de tine însuţi şi are ca mantră  de intrare în astral: Eu sunt. Folosind această mantră, împreună cu nivelul ridicat al conştiinţei de sine puteţi lesne călători în orice strat al planului astral. Trebuie să ştiţi, însă, că conştiinţa de sine nu este doar o vorbă, aşa cum aţi fost obişnuiţi până acum, ci este o trăire profundă şi conştientă, este o stare de a fi.

Această  metodă  are două  derivate:  metoda  conştiinţei  cosmice universale  şi  metoda  conştientizării  propriei  divinităţi.  În  ceea  ce priveşte aceste două  derivate nu este necesar să  dăm nici un fel de explicaţii căci cei care au ajuns la acest nivel de a putea folosi metoda conştiinţei de sine vor putea foarte lesne să înţeleagă şi să folosească aceste două derivate.

Pentru cei care nu au ajuns la nivelul acestei metode iarăşi nu este necesar, căci neajungând  la acest nivel le va fi nefolositoare  orice explicaţie întrucât nu o vor putea folosi. Aceste două  derivate pot fi utilizate, aşa cum aţi înţeles, doar de cei care au reuşit să folosească metoda conştiinţei de sine. Nu este greu, însă fiecare trebuie să descopere aceste lucruri minunate. Informaţiile privind aceste metode le puteţi obţine folosind modele anterioare ale călătoriilor astrale.

A călători în astral nu este un lucru excepţional de greu dar devine astfel pentru cei care sunt slabi din punct de vedere fizic şi mai ales mental, pentru cei care nu au încredere în ei înşişi. Cheia succesului în călătoriile astrale este încrederea în tine însuţi şi în capacitatea ta de a reuşi.

Un lucru demn de reţinut este că, după ce aţi reuşit să călătoriţi în astral, este că nu trebuie să rămâneţi acolo mai mult de zece ore din douăzeci şi patru. Chiar riscaţi să vă rupeţi de realitate şi să fiţi consideraţi şi trataţi drept nebuni. Fiţi cumpătaţi şi rezonabili în tot ceea ce faceţi şi totul vă va reuşi. Astfel, puteţi nu numai să vă ajutaţi pe voi înşivă ci şi pe orice entitate doriţi.

De asemeni, este bine de reţinut, că  de obicei, în astral, este o entitate care vă  aşteaptă  să  călătoriţi acolo şi care vă  va ajuta s-o faceţi în cele mai bune condiţii. Nu trebuie să vă fie frică de ea căci nu vă  va face nici un rău. Chiar dacă  o entitate din astral ar vrea să vă facă  rău nu va putea atâta timp cât sunteţi în straturile astralului superior.  Dacă  vreţi  să  călătoriţi  în  straturile  astralului  inferior,  în stratul negru spiritual o faceţi cam pe propria răspundere, cu excepţia celor  care  au  un  prieten  mare  (ca  vibraţie  şi putere)  în  straturile superioare ale astralului superior şi care-i însoţeşte.

Nu vă grăbiţi, căci graba implică greşeli. Aveţi tot timpul de care veţi avea nevoie. Reţineţi bine că  succesul depinde doar de voi înşivă, nimeni nu vă  poate ajuta mai bine decât experienţa proprie, decât efortul propriu. De altfel, se pot spune foarte, foarte multe despre călătoriile astrale însă, cel mai bine este să faci cât mai multe călătorii astrale decât să vorbeşti despre ele. Astfel că vă lăsăm vouă plăcerea uriaşă de a descoperi minunăţiile pe care le puteţi avea, de a descoperi propriile voastre puteri, de a vă descoperi propria voastră divinitate.

Nu vă  lăsaţi influenţaţi  de alţii. Nu ascultaţi  părerile  lipsite de iubire şi încredere  ale celorlalţi.  Ascultă-ţi inima şi ea îţi va vorbi. Ascultă-ţi sufletul şi el îţi va vorbi despre tine, despre divinitatea care eşti tu însuţi. Ascultă-ţi spiritul şi te vei LUMINA.

Şi aminteşte-ţi  mereu: ÎN TOT CEEA CE FACI RAPORTEAZĂ-TE DOAR LA TINE INSUŢI.

PUTEREA SUBCONŞTIENTULUI

Întotdeauna mii şi mii de oameni s-au zbuciumat în căutarea unui sens plauzibil al vieţii, în căutarea unei relaţii între entitatea umană şi Dumnezeu. Au căutat zeci şi zeci de ani, toată  viaţa lor, unii plecând din planul fizic fără să înţeleagă sau fără ca măcar să intuiască sensul real al vieţii, relaţia dintre om şi divinitate. Şi totuşi au avut curajul excepţional de a căuta, de a spera, de a visa un sens superior al vieţii omului. Au căutat şi caută întreaga viaţă aceasta, au căutat şi în vieţile anterioare, vor căuta încă şi în vieţile viitoare. Vor căuta până vor găsi iar când vor găsi căutarea lor va fi sinonimă cu fericirea veşnică, va fi sinonimă cu evoluţia cosmică fără limite.

Mii şi mii de oameni au avut şi au curajul de a căuta însă miliarde neagă şi blasfemiază această căutare, o împiedică prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie, iar dacă nu pot împiedica cel puţin vor acest lucru. Mulţimi imense de oameni nici nu vor să  audă  că  ar exista un asemenea gen de căutare, de cunoaştere. O parte nu ştiu şi nu înţeleg acest lucru, unii nu vor să  ştie şi să  înţeleagă  iar alţii ştiu şi înţeleg însă  nu  vor  să  recunoască  acest  lucru  pentru  a  putea  domina  şi exploata în continuare pe ceilalţi.

Mai mult, sunt în stare să-i distrugă fără milă pe cei care încearcă să-i facă  să  recunoască  şi să  înţeleagă  că  universul, lumea, nu se limitează doar la planul fizic, că omul este manifestarea lui Dumnezeu la gradul planului material. Şi nu se opresc doar aici. S-au grupat în state  organizaţii,  armate,  politici,  naţiuni  şi  instituţii  internaţionale pentru a-şi apăra propriile vederi, pentru a-i elimina pe cei care nu împărtăşesc  aceleaşi principii democratice  ale vieţii limitate doar la planul fizic, ale materialismului - indiferent sub ce denumire ar fi. Sunt gata să fărâme pe cei care refuză să se limiteze doar la planul fizic, pe cei care şi-au conştientizat divinitatea şi, ca atare, se manifestă divin. Sunt gata să-şi distrugă  prietenii, părinţii şi rudele dacă  aceştia nu împărtăşesc aceleaşi deschideri spirituale materialiste.

Cum, însă, cei   are îşi caută propria divinitate nu s-au lăsat înspăimântaţi de această ploaie de organizaţii şi instituţii care mai de care mai materialiste, materialiştii s-au văzut obligaţi, pentru a putea să domine în continuare omul, să creeze o instituţie mult mai subtilă în a limita entitatea umană, în a umili omul, în a-l face să nu mai vadă nimic dincolo de planul fizic. Puteau să-i pună  orice nume însă  l-au ales pe acela de religie, de biserică.

Indiferent de felul religiei (buddhistă, iudaică, creştină...) ele nu au o vechime mai mare de câteva mii de ani, deşi teologii se străduiesc din greu prin mii de volume să contrazică acest lucru. Iniţiatorii acestor religii au fost mari înţelepţi, însă discipolii şi urmaşii lor, dorind să se ridice la nivelul lor înalt de înţelegere a vieţii şi divinităţii au adăugat tot felul de reguli, dogme şi canoane la învăţătura  pură  a acestor înţelepţi,  reuşind  astfel,  să  o  transforme  în  ceva  (religie)  cu  totul invers decât învăţătura primară.

Generaţiile următoare lor nu s-au lăsat mai prejos decât ei, astfel, adăugând şi ei alte sortimente de dogme şi canoane, făcând din religii nişte reguli oficiale obligatorii pline de fals, însă  atât de bine expuse estetic încât sperie şi subjugă marea masă a oamenilor simpli, pe cei ignoranţi şi limitaţi. Însă, oricât de subtil ar fi sistemul de subjugare şi exploatare prin religii, cu oricâte dogme şi canoane, care mai de care mai sfinte, din ce în ce mai mulţi oameni întorc capul cu silă când aud de religie sau de alte învăţături de acest gen.

Mulţi, înţelegând erorile în care religia îi afundă  pe oameni s-au ridicat întru apărarea cuvântului divin, însă au sfârşit prin a fi arşi pe rug sau chinuiţi în diferite moduri în numele Domnului de către sfinţii preoţi ai clerului religios. Călăii au avut însă  grijă  să  sublinieze că aceste crime sunt, de fapt, nişte fapte bune, că  sunt necesare, că toate le fac, de fapt, cu voia şi în numele lui Dumnezeu. Din păcate, ei nu  se  opresc  nici  astăzi.  Căci  odată   cu  trecerea  timpului  şi  cu deschiderea spre spiritualitate a oamenilor ei fac încă  şi mai multe crime. În comparaţie cu a ucide un om sau mai mulţi, este de mii de ori mai grav să faci o crimă spirituală, adică să induci în eroare sute şi mii de ani popoare întregi, miliarde de oameni, care n-au fost şi nu sunt vinovaţi decât de ignoranţă şi slăbiciune, astfel lăsându-se manevraţi de cei prea sfinţi, prea fericiţi...

Cea mai mare greşeală, crimă, însuşi cuvântul crimă exprimând cu mult mai puţin decât faptul de a induce în eroare omul, este aceea de a-l face pe om să-i fie frică  de divinitate. Divinitatea pe care clerul a avut grijă  să  o ţintuiască  undeva în cer aşa încât să  nu mai poată coborî, făcând-o să  pară răzbunătoare şi crudă, avidă  de laude şi tot soiul de slujbe, de jertfe - dacă  nu în vieţi omeneşti atunci acestea compensate în bani, bunuri materiale şi alte sortimente de pomeni. Au făcut din oameni nişte robi umili, care, în umilinţă, adună din greu cele necesare traiului, trăiesc în umilinţă  şi frică  de răzbunare şi mânie dumnezeiască  din cer, merg la biserică  din umilinţă  şi mor tot din umilinţă. Ba chiar mai mulţi îşi doresc aceste lucruri.

Oameni, indiferent de religie şi de zona pământului în care trăiesc nu acceptă  nici cea mai mică  jignire şi umilire de la nimeni, sunt violenţi şi plini de ură, însă  în cele câteva ore pe săptămână  sau pe lună când vin la biserică sunt în stare să se târască în genunchi sau să plece capul în ţărână, nu din respect sau iubire faţă de divinitate ci din frică  în urma inoculărilor făcute de religie. Sunt atât de înfricoşaţi şi subjugaţi de dogme şi de preoţi încât sunt în stare a face şi crime dacă preoţii le-ar cere-o. Să nu uităm că cei mai mari oameni de geniu au sfârşit prin a fi eliminaţi de preoţi. De altfel, creştinii pot învăţa multe din  sfârşitul  lui  Christos  căci  preoţii  au  fost  aceia  care  au  cerut oamenilor să-l răstignească. Frica inoculată de preoţi era atât de mare încât oamenii deşi l-au văzut pe Isus făcând minuni, unii fiind chiar vindecaţi de El, ei totuşi au executat ordinul preoţilor şi L-au răstignit.

Multe poate învăţa omul numai din ceea ce vede şi i se întâmplă, însă el vede parcă ar fi orb, aude de parcă ar fi surd, trăieşte de parcă ar fi mort. Ce să-i arăţi, ce să-i spui, ce să-i explici unui orb, surd sau mort? Chiar dacă nu ar avea nici o carte la dispoziţie şi pe nimeni care să-l înveţe, orice om se poate trezi, din sine, numai datorită faptului de a trăi conform cu propriul lui bun simţ, fără  nici o prejudecată. Iată deci cât este de simplu!

Apar, însă, din ce în ce mai multe cărţi, din ce în ce mai multe religii, secte, organizaţii spirituale, de caritate, de sănătate, de pace şi bunăstare dar sunt din ce în ce mai mulţi oameni întunecaţi şi limitaţi,

din ce în ce mai mulţi oameni politizaţi şi îndoctrinaţi, mai săraci, mai bolnavi, sunt din ce în ce mai multe războaie, din ce în ce mai multe spitale, mai multe cimitire. Deşi toate organizaţiile şi instituţiile (mai ales instituţia Bisericii) vorbesc şi spun prin tone de volume, mii de conferinţe,   mii  de  congrese,   etc...   că    fac  totul   pentru   binele popoarelor, pentru omenire, pentru pace şi bogăţie, pentru sănătatea omenirii, viaţa omului este pur şi simplu întoarsă pe dos. E şi normal, căci dacă  ar face într-adevăr totul de ce le-ar mai rămâne de făcut după aceea?

Culmea e că  multora au început să  le placă  condiţiile actuale de viaţă   şi  se  lasă   cu  plăcere  manevraţi  în  orice  direcţie,  numai  să trăiască cât mai mult la acest nivel al planului fizic. De altfel, vinovate de inducerea în eroare şi limitările conştiinţei omului nu sunt atât de mult religiile  şi celelalte  instituţii  cât mai ales omul însuşi,  căci el singur s-a lăsat păcălit şi manevrat, că  a acceptat dogmele, prejudecăţile  şi  toate  limitările  impuse  de  mai  marii  planului  fizic.

Multora le vine şi acum extrem de greu să  recunoască  că  au greşit crezând în instituţii sau religii şi din acest motiv continuă să rămână în laturile dogmelor, prejudecăţilor şi limitărilor. Nu se ridică, nu se eliberează  decât cei care au curaj sau cei care nu mai pot suporta lanţurile  ignoranţei  şi ignoranţilor.  Se ridică  din întunericul  plin  de lacrimi şi de suferinţe, se eliberează şi intră în lume zâmbind.

Mulţi pământeni au înţeles falsitatea religiilor şi a instituţiilor de orice gen şi încearcă  acum să  le dărâme. Nu este nevoie de acest lucru. Este suficient dacă  entitatea umană  a înţeles Lumina şi nu se mai lasă  păcălită, manevrată  şi are curajul să  fie ea însăşi în orice moment şi în orice situaţie. Este suficient, căci toate aceste instituţii şi, mai ales, religia se vor autoelimina, prin însăşi consecinţele pe care le provoacă, se vor autodistruge prin falsităţile pe care le emană, prin însăşi dorinţa lor de a subjuga şi exploata în continuare omul. Chiar dacă  religia  ar  ajunge  să  comande  întreaga  lume  tot  nu  i-ar  mai rămâne decât un pas până la dispariţie.

Relaţia Dumnezeu - Om este mai simplă cu mult decât au încercat şi încearcă marii învăţaţi ai clerului sau filosofii să arate. Orice om are, cât  de  cât,  clar  în  inimă   următorul  lucru:  acela  că   Dumnezeu, Inteligenţa şi Puterea Cosmică  Infinită, Principiul sau cum îi spunem fiecare (indiferent de religie, rasă, limbă, naţiune, popor) există şi este atotprezent, este prezent peste tot în acelaşi timp şi este atotputernic. Acest lucru se poate lesne subînţelege  în capitolele de Geneză  ale oricărei Biblii din orice religie.

Fiecare religie are în Scripturile sale un prim capitol, Geneza. Orice om, deschis, cât de cât, spiritual înţelege că substratul fundamental al Genezei este atotprezenţa şi atotputernicia divinităţii.

Capitolul I ale Genezei creştine, de exemplu, are titlul Facerea Lumii. Pentru un metafizician nu este prea greu de înţeles semnificaţia acestui  titlu  căci  în  metafizică   prin  lume  se  înţelege  plan  de manifestare  iar  prin  facere  se  subînţelege  creaţia.  Astfel  că   titlul acestui prim capitol se poate traduce Crearea planului de manifestare, crearea planului fizic, sau crearea lumii fizice. Însă, în această broşură nu vom transpune metafizic tot capitolul genezei creştine, căci fiecare entitate are dreptul şi chiar datoria de a înţelege, de a conştientiza, şi crea singur cele necesare trezirii, eliberării şi evoluţiei spirituale. Ne vom  opri  doar  la  două   aspecte  ale  acestui  capitol:  La  început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul... şi a spus Dumnezeu: SĂ FACEM OM DUPĂ CHIPUL ŞI DUPĂ ASEMĂNAREA NOASTRĂ...

TREBUIE SUBLINIAT UN LUCRU EXTREM DE IMPORTANT CE SE REFERĂ LA TRANSCRIEREA ŞI TRADUCEREA ACESTOR TEXTE BIBLICE.

TOATE  TEXTELE  SACRE  AU  FOST  REVELATE  OMULUI  LA  TIMPUL GRAMATICAL PREZENT, NU LA TIMPUL TRECUT SAU VIITOR.

CAUZA PENTRU CARE APARE IN SCRIPTURI TIMPUL TRECUT AL VORBELOR  ESTE  MULTIPLĂ:  INCĂ   DIN  MOMENTUL  TRANSCRIERII

ACESTOR   REVELAŢII   SCRIBII   SAU   DISCIPOLII,   NEINŢELEGÂND ROSTUL TIMPULUI PREZENT FOLOSIT, AU SCRIS, FĂRĂ  SĂ-ŞI DEA

SEAMA CĂ GREŞESC, LA TIMPUL TRECUT, APROAPE TOATE TEXTELE.

ACEASTĂ  GREŞEALĂ  A FOST PRELUATĂ  DE TRADUCĂTORII DIN TOATE  LIMBILE,  CHIAR  DACĂ   ACEŞTIA  AU  MAI  GĂSIT  IN  UNELE TEXTE   VECHI   FOLOSINDU-SE   TIMPUL   PREZENT.   L-AU   TRADUS, TOTUŞI, TRANSFORMÂNDU-L LA TIMPUL TRECUT.

ACEASTA S-A INTAMPLAT DIN GREŞEALA ŞI LIPSA DE SPIRITUALITATE MINIMĂ A CELOR CARE AU TRANSCRIS SAU TRADUS SCRIPTURILE. DE MULTE ORI, INSĂ, TEXTELE AU FOST MODIFICATE INTENŢIONAT DE CĂTRE TRADUCĂTORI CAT MAI ALES DE CLER.

Deci în loc de La început a făcut Dumnezeu cerurile şi pământul, corect este La început Dumnezeu face cerurile şi pământul. În ceea ce priveşte facerea omului textul original arăta astfel: Şi Dumnezeu se face  Om  după  Chipul  şi  Asemănarea  Lui  Însuşi...  Odată  corectate aceste scrieri totul devine mult mai simplu de înţeles. Un lucru este cert însă, pentru ca un om să  înţeleagă  şi să  conştientizeze aceste adevăruri eterne îi trebuie un înalt grad de spiritualitate.

Deci, la început, Dumnezeu face cerurile şi pământul. Dumnezeu este Spirit Infinit omnipotent şi omniprezent. Pentru a fi cât mai clar înţeleasă   această   broşură   este  necesar  să   cunoaştem  comparativ modul de existenţă  al acestui Spirit Infinit omniprezent (Dumnezeu). Fiind deci atotprezentă, divinitatea se află peste tot şi în toate, înconjoară  totul şi se află în tot, în fiecare. Fiindcă  ne-am obişnuit ca tot ce există să aibă o anumită formă, să încercăm simbolic să conştientizăm forma şi modul de existenţă  al Spiritului Infinit. Forma pură, absolută a Spiritului Infinit este SFERA. Deci există o infinitate de sfere atotputernice şi care sunt prezente, în mod absolut, peste tot. Sunt atât de atotprezente încât nu există  loc liber între ele, căci ele sunt peste tot şi în acelaşi timp sunt tot, în tot. Culoarea acestor sfere este galben - alb strălucitor.

Întregul acestor sfere ale Spiritului Infinit hotărăşte să creeze cerurile şi pământul, adică planurile de manifestare. În metafizică cerurile simbolizează  planurile subtile în general şi planul mental în special şi pământul simbolizează planul fizic. Întrepătrunderea acestor planuri formează  planul astral şi psihic. Deci Spiritul Infinit crează  la început planul mental şi apoi planul fizic. Fiind infinit se manifestă prin şi în aceste planuri. Astfel că, după  ce totalitatea sferelor Spiritului creează planul mental, fiecare sferă în parte îşi crează un plan mental propriu, care, de obicei, este numit şi corp mental propriu.

Odată acel plan, corp, creat, manifestarea în toate celelalte planuri este mult uşurată, căci corpul mental are o putere atât de mare  încât construieşte  instantaneu  tot ceea ce Sfera Spiritului Infinit ordonă, cere.  Podul  de  manifestare  al  acestor  sfere  este  vibraţia,  undele energetice cosmice, un fel de frecvenţe oscilatorii, vibratorii, cosmice. Numele de vibraţii este foarte potrivit căci ele sunt în permanentă mişcare şi cu o viteză  de mişcare proporţională  cu nivelul planului, corpului în care se află.

Astfel că la nivelul corpului fizic, planului fizic, mişcarea este atât de lentă încă lasă impresia că este statică. Rapiditatea mişcării creşte odată cu creşterea planului (corpului) de manifestare, urmând: vibraţia corpului planului astral, apoi vibraţia corpului planului astral, apoi vibraţia corpului mental şi în final vibraţia spirituală propriu - zisă, care are  o  mişcare  atât  de  rapidă   încât  pare  că   nimic  nu  se  mişcă. Înţelegând bine cele expuse mai sus va fi foarte uşor să  înţelegi aşa numita facere a omului.

O anumită sferă a Spiritului Infinit se manifestă. Pentru aceasta îşi creează un corp mental apoi unul fizic, pentru a realiza legătura dintre aceste două corpuri îşi crează la nivel de plan astral un corp astral. În fiecare Dumnezeu (Spiritul Infinit) este prezent în întregime, în fiecare entitate umană  este deci prezentă  în întregime divinitatea prin acea sferă a Spiritului Infinit care s-a încarnat şi s-a manifestat.

În  fiecare  sferă   Dumnezeu  (Spiritul  Infinit)  este  prezent  în întregime,  în  toată   Inteligenţa  şi  Puterea  Lui  Infinită,  cu  toate capacităţile  divine.  Mai  mult,  aceste  sfere  stau  la  baza  creării, existenţei şi funcţionării tuturor planurilor de manifestare de orice nivel ar fi ele. Astfel că  şi planul mental (corpul mental) şi planul (corpul) fizic, astral, sunt ieşite, create din Spirit. Inclusiv la nivelul corpului planului fizic se manifestă  acest adevăr divin, astfel că  tot ceea ce vedeţi în planul fizic este plin de sferele divine, de Spiritul Infinit. Întreg planul şi corpul fizic, precum şi toate corpurile şi planurile de manifestare sunt alcătuite din sfere - spirit, sunt SPIRIT.

SUBCONŞTIENTUL ŞI CONŞTIENTUL

Spiritul  Infinit este prezent  în totalitatea  sa în fiecare  om   de plinătatea capacităţilor sale divine, fără limite. Scânteia divină   de care vorbeşte atât Scriptura cât şi alte învăţături sacre nu este alta decât această  sferă  a Spiritului Infinit prezentă  în fiecare entitate umană. Până  a se manifesta în planul fizic   sfera OM îşi construieşte corpul mental,  care  fiind  cel  mai  aproape,  ca  vibraţie,  de  Spirit  are capacitatea de a crea, de a conştientiza, de a acţiona. Fiecare sferă are un corp mental. Însuşi Spiritul Infinit (Dumnezeu) şi-a creat un plan mental,  numai  că  în  acest  plan  mental  al  divinităţii  se  află  totul, implicit omul.

La nivel divin, marele plan mental în care se află totul şi care este omniprezent în mod indispensabil oricărei forme de manifestare sau oricărei  forme  de  existenţă,  acest  plan  mental  cosmic  se  împarte simbolic în: Planul Mental Cosmic Subiectiv (supraconştientul) şi Planul Mental Cosmic Obiectiv (subconştientul cosmic). Se mai poate spune că  planul, corpul mental este alcătuit din: planul mental inferior şi planul mental superior. De altfel, în toate celelalte planuri există  un nivel superior şi unul inferior de manifestare.

Odată ce şi-a fixat corpul mental sfera divină ce va deveni entitate umană îşi crează în cadrul corpului astral un corp astral de nivel mediu ca vibraţie, iar apoi pentru a se putea manifesta în planul fizic şi-a creat corpul fizic. Ceea ce vedem la nivelul pământean (fizic) nu este doar ceea ce pare, adică  ceva rupt, izolat şi muritor, ci este însăşi întreaga divinitate, însăşi Sfera Spirit Infinit care a îmbrăcat corpul fizic pentru  a se putea  manifesta  pe deplin.  Scopul  acestei  încarnări  a Spiritului  Infinit  nu  este  altul  decât  de  a-şi  conştientiza  propria divinitate, aceasta la nivel de plan fizic.

Fiind însăşi divinitatea, pe care o conţine în ea însăşi, în mijlocul căreia trăieşte, entitatea umană se manifestă sau ar trebui să se manifeste în mod divin. Cei care se manifestă  ca ne-oameni o fac din cauză că nu-şi cunosc sau nu vor să-şi recunoască propria divinitate şi astfel o blochează, manifestându-se apoi haotic. E normal că se manifestă haotic căci negându-şi divinitatea entitatea nu mai are pur şi simplu cum să se manifeste, căci în afară de divinitate nu mai există nimic altceva. În momentul în care cineva îşi neagă propria divinitate rămâne cu nimic, întrucât Divinitatea este Singura care Există. În afară de Ea nu mai există nimic, decât haos.

Spiritul  Infinit  (Dumnezeu)  este  prezent,  aşadar  pe  deplin  în fiecare şi rămâne acolo chiar dacă  ani şi ani, încarnare de încarnare, omul o neagă, mai bine spus se neagă. Orice s-ar întâmpla, orice evenimente şi situaţii ar întâlni, omul nu poate fi atins de nimic căci divinitatea din el este atotputernică, nemuritoare, nu poate să fie bolnavă, nici săracă, este permanent zâmbitoare şi veselă, de o inteligenţă şi forţă infinită, eternă. În momentul în care omul conştientizează propria divinitate el îşi însuşeşte în totalitate şi corespunzător cu gradul de conştientizare calităţile Spiritului Infinit, puterea lui.

La nivelul manifestării în planul fizic întrepătrunderea dintre planul fizic şi toate celelalte planuri mai subtile formează  aşa - zisa stare conştientă.  Astfel  că  Corpul  Mental  al omului  posedă  trei  aspecte: Mentalul Subconştient, Conştient şi Supraconştient.

Mentalul  Supraconştient  reprezintă  ceea ce noi numim simbolic Mentalul Cosmic Subiectiv. El este domeniul ideilor perfecte, divine, este arhetipul divin al fiecărei entităţi umane.

Mentalul  conştient  este  mentalul  fizic,  mintea  trupească   sau mintea duală, pământeană. Ea vede viaţa aşa cum pare că este, vede boala, sărăcia, suferinţa, moartea, nefericirea şi dacă este instalată şi blocată  divinitatea din acel om, acest mental conştient crede că  aşa trebuie să fie viaţa la nivel fizic.

Mentalul  Subconştient  al  fiecărei  entităţi  reprezintă   Mentalul Cosmic Obiectiv (subconştientul cosmic al Spiritului Infinit). El conţine divinitatea în toată plinătatea ei însă nu are capacitatea de a acţiona şi a hotărî de unul singur căci nu are voinţă sau alte capacităţi voluntare proprii. Este o cantitate fără limite de forţe divine însă fără capacitatea de a-şi comanda singur. Astfel că el poate fi coordonat şi condus prin comenzi şi cereri ferme date lui de către Mentalul Conştient.

Deci subconştientul poate fi pus în acţiune doar prin conştient. De asemeni,  accesul  la  nivelul  supraconştientului   se  face  tot  prin conştient. Modul de acţiune al conştientului este forma - gând, gândul emis.

Cheia necesară deschiderii atât a supraconştientului cât şi a subconştientului  este  forma  gând  emisă   de  către  conştient.  Dacă privim mai atent această triadă: supraconştient, conştient şi subconştient, observăm o subtilă  identitate cu triada fundamentală  a multor învăţături sacre, în special cu învăţătura lui Isus: Tatăl, Fiul, Spiritul. Dumnezeu este în noi înşine în totalitatea sa şi în modalitate sublimă: Tatăl - supraconştientul,  Spiritul - subconştientul  şi Fiul - conştientul.  Aşadar,  fiecare  este  Fiul  lui  Dumnezeu,  Fiul  Spiritului Infinit, prin conştientul său. Căci noi suntem una cu conştientul nostru. Având clarificat în noi înşine acest adevăr etern putem merge mai departe pentru a putea înţelege modul în care putem face divinitatea din  noi  (subconştientul)  să  acţioneze,  astfel  încât  să  fim  sănătoşi, bogaţi, fericiţi...

Subconştientul înregistrează tot ceea ce trece ca formă gând prin conştient, tot ceea ce omul simte profund, visează sau doreşte intim, simte adânc, gândeşte despre alţii sau despre el însuşi; toate acestea se impregnează  în propriul subconştient, iar acesta, fiind impersonal (neţinând cont de persoana sau timpul la care emisia se face) aduce la îndeplinire în viaţa noastră  tot ceea ce gândim până în cele mai mici detalii şi amănunte.

Prin impregnare, prin impresionare putem pune în activitate subconştientul,  divinitatea din noi. Impregnarea se poate face doar prin forme gând, prin gânduri. Tot ceea ce un om gândeşte şi acceptă, conştient sau inconştient, se imprimă exact în subconştient iar acesta aduce la îndeplinire întocmai ceea ce s-a impregnat. De ce să ne mai mirăm că  unii oameni sunt bolnavi, săraci, nefericiţi, violenţi când ei şi-au  impregnat  subconştientul  cu  acceptarea  morţii,  a  bolilor,  a sărăciei, a suferinţei, a violenţei.

Toate instituţiile, mai ales cele religioase, au forţat omul să  facă acest lucru, l-au forţat să  accepte  boala,  moartea,  sărăcia,  şi alte umilinţe. Au creat cântece, slujbe, ritualuri închinate morţii, bolilor, sărăciei şi umilinţei în care trâmbiţează sus şi tare că e voia Domnului ca omul să fie bolnav, sărac, umil şi să moară.

Însă   religia  nu  s-a  oprit  nicicum  doar  aici.  Ea  a  făcut  din Dumnezeu o persoană, o personalitate care stă undeva sus într-un cer fizic şi care are toată puterea, face ce doreşte şi care se uită din când în când pe Pământ pentru a pedepsi cu triste suferinţe, de boală, de moarte... Ceea ce a făcut şi continuă să susţină religia este mai mult decât o blasfemie cosmică.

Trebuie ca un om să  aibă  un autocontrol excepţional şi un curaj imens pentru a nu se lăsa păcălit şi manevrat de dogmele şi sistemele religioase,  sociale,  politice,  economice,  culturale...  ale  societăţii. Trebuie să  fie foarte atent la tot ceea ce aude, conştient sau nu, tot ceea ce vede, simte, citeşte sau intuieşte, acestea se impregnează în subconştient  iar de acolo urmează  să  fie manifestate în propria sa viaţă. Pare dificil autocontrolul însă e destul de uşor iar satisfacţia este imensă.

Chiar dacă cineva a trăit până acum în cele mai mari erori dar vrea să se trezească, să se elibereze de limitări şi prejudecăţi, o poate face oricând  prin  schimbarea  modului  de  gândire,  căci  începând  să gândească pozitiv, toate gândurile anterioare şi toate limitările cu care şi-a impregnat anterior subconştientul sunt şterse în mod automat şi înlocuite cu formele gând pozitive emise în prezent. Mai mult, printr-o formulă mentală adecvată, omul poate să-şi cureţe, în mod conştient, toate greşelile şi gândurile negative.

Schimbându-şi  concepţiile  şi  modul  de  gândire  el  se  va  naşte practic din nou căci, în continuare, el nu se va mai manifesta ca înainte ci se va manifesta conform noilor concepţii şi forme gând cu care îşi impregnează  subconştientul. Şi cu cât îşi ridică  nivelul gândurilor mai sus cu atât comportamentul, frumuseţea şi bogăţia lui urcă până când el manifestă întrutotul, prin el însuşi, divinitatea care este prezentă şi care îl alcătuieşte. Sigur că pentru cei care au rămas în continuare în lanţurile prejudecăţilor, fricii, bolii, morţii, limitărilor, el va părea şi va fi considerat nebun şi chiar tratat ca atare.

Însă,  odată  ajuns  la  acest  nivel,  el  nu  mai  poate  fi  atins  de gândurile sau formele mentale şi fizice ale celorlalţi. Ba mai mult, el îi înţelege  pe  cei  care  încearcă    să-l  lovească    prin  gândurile  sau comportamentul lor necontrolat, căci şi el a trăit cândva în această mizerie a ignoranţei şi, poate că  şi el, cândva se comporta la fel de urât cu cei care poate încercau să-l scoată    la Lumină  din mlaştinile necunoaşterii şi ale ipocriziei.

Divinitatea  este  în  noi  înşine,  noi  suntem,  aşteaptă  doar  să  îi cerem, să ne hotărâm odată să îi cerem şi ea ne va da, ne va împlini întocmai ceea ce îi cerem. Asemeni învăţăturii date de Isus creştinilor şi nu numai lor: Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide.

Mulţi oameni, din rândul cărora s-au ridicat cele mai înalte entităţi spirituale, au căutat adevărul vieţii, au bătut la porţile cunoaşterii, au cerut Lumina, iluminarea, zeci şi zeci de ani, uneori încarnare după încarnare şi au sfârşit într-adevăr prin a înţelege şi, atunci, lacrimile căutării s-au transformat în lacrimi de bucurie şi fericire. Omul a cerut Lumina şi Drumul şi a înţeles că  el, Omul, este Lumina şi Drumul; a căutat adevărul şi a înţeles că  el, Omul, este Adevărul; a bătut la porţile vieţii şi a înţeles că el, Omul, este Viaţa. Abia după ce a conştientizat acest adevăr şi-a adus aminte şi a înţeles, în toată splendoarea, minunata expresie a Maestrului:

EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA.

Dacă am numi conştientul inteligenţa conştientă iar subconştientul puterea divină infinită am înţelege mai bine relaţia dintre ele.

Subconştientul reprezintă, deci, puterea Spiritului Infinit care este în om, îl alcătuieşte, îl formează  şi se află  în toţi atomii şi în toate celulele sale, în toate organele corpului său. Această  putere divină, fiind  fără  voinţă   proprie,  acţionează   doar  la  impulsurile  şi  cererile conştiente.  Subconştientul  este,  deci,  Puterea,  iar  conştientul  este Inteligenţa Spiritului Infinit (Dumnezeu) în fiecare om.

Normal ar fi ca o singură formă gând, o singură cerere emisă de inteligenţa conştientă  să  fie suficientă  pentru ca subconştientul să  o aducă la împlinire, însă de-a lungul anilor subconştientul este atât de bombardat cu gânduri negative, de sugestii şi autosugestii negative, datorate atâtor negaţii şi blasfemii încât, acum, el este, mai ales la unii, ca şi cum ar fi adormit. De aceea este necesar să  repetăm mai mult timp forma gând sau o anumită formă mentală, căci prin repetiţie profundă îl integrăm în mod real.

Odată  fiind impregnat, în mod cert cu o anume formă  gând, el o va duce la îndeplinire întocmai, mai devreme sau mai târziu. Forma gând are o putere şi o viteză instantanee încât, practic, pentru ea nu există nici timp, nici spaţiu care să se impună între emiţător şi ţintă. Şi acest lucru este valabil pentru toate planurile de manifestare. De multe ori, însă, chiar noi suntem cei care împiedică subconştientul să ducă la îndeplinire  ceea ce am cerut, căci ne îndoim şi folosim, în diferite situaţii, gânduri, cuvinte sau comportamente care contravin şi neagă total ceea ce am cerut şi imprimat iniţial subconştientului, forma gând pe care aşteptăm s-o materializeze.

Subconştientul nu mai manifestă, din acest motiv, ceea ce noi am imprimat iniţial ci realizează ceea ce am gândit, atent sau nu, ulterior ca negaţie. Din acest motiv, pentru cei care vor să se ridice spiritual, este necesar un autocontrol permanent al gândurilor, cuvintelor şi comportamentelor. Forma gând este alcătuită din spirit, este Spirit în formă, astfel că este asemeni şi una cu Spiritul, fiind nemuritoare. Din acest motiv ea nu poate fi distrusă, poate fi doar transmutată, trecută în altă formă gând de o vibraţie mai mare sau mai mică. Fiind nemuritoare şi infinită  ca putere, forma gând, odată  emisă şi scăpată de sub control nu face altceva decât să se manifeste în propria viaţă, mai devreme sau mai târziu, chiar dacă era sau nu adresată unei alte persoane.

A lucra cu puterea subconştientului înseamnă a lucra cu noi înşine. Prin forme mentale adecvate putem impregna subconştientul în aşa fel încât să avem în viaţă tot ce ne dorim. E necesară doar simpla conştientizare a adevărurilor divine eterne şi profunda încredere în noi.

În cele ce vor urma vor fi date câteva metode şi formule mentale de conlucrare cu subconştientul, însă este necesar să subliniem pentru cei care au pornit deja pe drumul spiritual, pe drumul cunoaşterii şi autocunoaşterii că trebuie să vină şi va veni un moment în care Eu-l conştient, prin formele sale gând înalte, perfecte se va unifica cu Eu-l superconştient şi va fi una cu Eu-l subconştient astfel încât, cel care a avut curajul căutării să poată spună conştient: EU SUNT.

Realizată şi conştientizată această unitate a triadei, toate corpurile noastre  de manifestare  (fizic, etheric,  psihic, astral, mental)  vor fi spiritualizate în întregime şi veţi fi, deci sunteţi şi acum dar nu conştientizaţi,  divinul  în  tot  şi  în  toate.  Atunci  veţi  cu  adevărat conştienţi că sunteţi Fiul Unic al lui Dumnezeu Tatăl tuturor.

METODE PRACTICE DE FOLOSIRE A SUBCONŞTIENTULUI

Modul în care mentalul subconştient poate fi impregnat şi impresionat  este  forma  gând,  formula  mentală,  visul,  viziunea, imaginea, prin ceea ce vedem, auzim sau simţim... pe stradă, acasă, la  radio,  la  T.V.,  discuţii,  conferinţe...  prin  ceea  ce  citim,  scriem, gândim... Însă, odată impregnat, subconştientul duce la îndeplinire în viaţa noastră particulară exact ceea ce am gândit, fie că suntem conştienţi de manifestarea acestui lucru fie că nu, fie că credem acest lucru, fie că nu. Aceasta, din cauză că el este o putere divină obiectivă impersonală, nu ţine cont de persoana sau timpul la care am gândit, vorbit, auzit sau citit şi, fiind impersonal, el realizează  exact ceea ce forma gând l-a direcţionat să facă.

Cea mai utilizată  metodă  de impregnare a subconştientului este metoda formei gând. Forma gând reprezintă un gând intensificat la nivel mental. Această  metodă  foloseşte forma gând care trebuie repetată  cât mai des pentru a se impregna în subconştient de unde este adusă  manifestarea  întocmai cum a fost emisă  şi impregnată. Clarificaţi-vă  bine ceea ce doriţi şi, stând relaxaţi,  cu ochii închişi, repetaţi mental forma gând pe care aţi ales-o.

De exemplu: sunt sănătos sau sunt fericit sau sunt bogat sau sunt curajos... Faceţi acest lucru cel puţin cinci minute dimineaţa şi cinci minute seara înainte de a adormi şi aveţi grijă ca în restul timpului să nu negaţi acestea prin discuţii sau gânduri de tipul: tot sărac sunt sau boala se agravează... căci, făcând acest lucru negaţi şi anulaţi forma gând  iniţială   de  sănătate,  fericire  şi  bogăţie,  o  transformaţi,  şi impregnaţi subconştientului temerile şi îndoielile voastre, frica voastră de sărăcie, boală, moarte şi-l obligaţi să manifeste în viaţă şi în corpul vostru aceste suferinţe în loc de a-l lăsa să  manifeste cele bune ale vieţii.

O a doua metodă  ar fi metoda formelor mentale. Ca şi celelalte metode de impregnare are la bază  tot forma gând numai că este alcătuită  dintr-o frază  clară  pe care trebuie s-o repetăm zece - cincisprezece minute seara, înainte de a adormi. Trebuie să conţină cel puţin  un adevăr  prin care să  ne conştientizăm  divinitatea  din noi, putând adăuga apoi ceea ce dorim să cerem subconştientului. De asemeni, trebuie să  avem grijă, ca pe parcurs,  să  nu negăm ce am afirmat  prin  cererea  pe  care  am  făcut-o.  Iată   câteva  exemple: Dumnezeu locuieşte în mine şi eu sunt una cu el.

Eu sunt Spirit şi mă manifest divin, sunt perfect sănătos şi fericit sau Spiritul Infinit eu sunt. Bogăţia şi banii curg înspre mine în valuri mari  şi  divine,  în  ordinea  şi  dreptatea  divină.  Am  întotdeauna  un surplus divin de bogăţie. Mulţumesc! sau Dumnezeu care este în toate este  şi  în  mine  însumi.  Mă   căsătoresc  minunat,  soţul  (soţia)  mă iubeşte, este bogat(ă) şi este fericit cu mine, trăim fericiţi şi formăm un cuplu minunat. Mulţumesc! Însă, fiecare îşi poate alcătui o formă mentală  proprie pe care să  o utilizeze, dar trebuie să  aibă  grijă  ca cererea, gândurile şi cuvintele cu care o alcătuiesc să  aibă  o vibraţie înaltă.

Dacă  aveţi grijă  să  nu anulaţi cererea voastră  prin forme gând negative, gânduri de vibraţie joasă, atunci ceea ce aţi impregnat în mod cert subconştientului vostru se va împlini în mai puţin de câteva luni de la începerea aplicării uneia dintre metodele de folosire a puterii mentale. Au fost şi sunt cazuri în care subconştientul a împlinit ceea ce s-a cerut doar în câtva minute, secunde chiar, trecute de la aplicarea metodei. Normal ar fi, aşa cum am mai spus, ca subconştientul să împlinească   întocmai  şi  instantaneu  ceea  ce  impregnăm,  ceea  ce cerem, însă cererea este atât de plină de gânduri negative, de vorbe joase, încât ne trebuie ceva timp şi efort ca să obţinem ceea ce dorim, curăţând subconştientul de toate negaţiile şi limitările pe care le-am acceptat sau le-am impregnat.

Cea mai rapidă şi mai eficace este metoda imaginaţiei. Imaginaţi- vă mental ceea ce doriţi pentru voi sau pentru altul , fiţi atent să nu negaţi   ceea   ce   v-aţi   imaginat   şi,   într-un   timp   foarte   scurt, subconştientul care este foarte uşor de impresionat şi impregnat prin imagini, va împlini întocmai ceea ce aţi imaginat. Modul este foarte simplu; dacă suferiţi de vreo boală imaginaţi-vă că sunteţi sănătoşi, că faceţi sport sau că alergaţi. Dacă aveţi nevoie de bani imaginaţi-vă că deja îi aveţi şi având foarte mulţi bani îi plasaţi în cele mai avantajoase investiţii şi afaceri, precum   şi faptul că  dăruiţi altora din surplusul vostru financiar.

Dacă vreţi să vă căsătoriţi imaginaţi-vă că deja sunteţi căsătorit cu persoana dorită  [nu forţaţi imaginea căci este posibil ca prin credinţa divină altă persoană să vă fie partener(ă) ideal(ă) şi cu care va trebui să  vă  căsătoriţi] şi că  sunteţi fericiţi împreună, că  aveţi copii, că  vă plimbaţi şi faceţi împreună orice v-aţi dori ca şi cum aţi face atunci. Tot aşa,  dacă  doriţi  să  aveţi  succes  la  serviciu,  politică,  sau  în  orice domeniu doriţi, ca şi la celelalte metode aveţi grijă să nu anulaţi prin forme gând sau imagini negative imaginile iniţiale mentale.

Aceste metode de impregnare a subconştientului pot fi utilizate atât  pentru  voi  înşivă  cât  şi  pentru  alte  persoane,  căci  în  fiecare persoană  există  acelaşi  Spirit  Infinit  şi aceeaşi  Putere  Supremă  ce diferă  doar ca manifestare individuală  şi pentru care timpul şi spaţiul nu  există.  Ceea  ce  imprimaţi  în  propriul  vostru  subconştient  se transmite instantaneu şi persoanei la care vă  gândiţi şi pentru care cereţi mental.

Ca o subliniere, este important să folosiţi, de fiecare dată, metoda pe care aţi ales-o până  când simţiţi mental realizarea şi împlinirea a ceea ce aţi cerut, lucrul cu care aţi impregnat subconştientul. Acesta este semnul că  împlinirea materială, fizică  este aproape. Metode de folosire a puterii mentale sunt destul de multe însă  acestea trei sunt cele mai importante.

Iată şi alte câteva metode.

METODA AUTOSUGESTIEI. Se referă la impregnarea subconştientului  propriu prin formule şi forme gând de genul: sunt sănătos, sunt bogat sau sunt fericit, sunt curajos... pe care le repetaţi în mod obişnuit, verbal, în linişte, să vă auziţi doar voi pe voi înşivă. Metoda este foarte utilă datorită uşurinţei ei şi, din acest motiv, este foarte folosită.

METODA SUGESTIEI. Cuprinde impregnarea propriului subconştient în vederea acţionării pozitive asupra altor persoane. Exemplu: Dumnezeu se manifestă prin el, este sănătos, fericit şi bogat...şi ce-i mai doriţi dumneavoastră. Acestea sunt cele mai subtile forme de sugestie şi autosugestie şi prin gradul lor înalt de conştienţă depăşesc cu mult nivelul atins, cel puţin până acum, de psihologie.

METODA HIPNOZEI  (AUTOHIPNOZEI).  Se referă  şi cuprinde impregnarea prin hipnoză  sau autohipnoză  a propriului subconştient pentru a realiza ceva pentru tine sau pentru altcineva.

METODA TRANSMUTĂRII MENTALE. Are la bază o formulă mentală  prin care ştergem şi anulăm conştient toate formele gând negative,   transformându-le   în   forme   gând   pozitive   pe   care subconştientul le va realiza şi manifesta. De exemplu: Spiritul Infinit este omniprezent, El este prezent în mine însumi şi eu fac una cu el. Spiritul  Infinit  eu  sunt.  Prin  Puterea  Infinită   a  eu-lui  meu  divin transmut toate formele gând negative sau de vibraţii joase în forme gând pozitive sau de vibraţii înalte, divine. Astfel că din această  clipă mă manifest în mod divin, sunt perfect sănătos, bogat şi fericit.

METODA SUBSTITUŢIEI. În cazul în care aveţi sau aţi avut un insucces,  o pierdere,  relaxaţi-vă  şi spuneţi mental: Acesta este un succes pentru mine sau Acesta este un câştig pentru mine... Astfel, substituiţi vibraţiile insuccesului, pierderii cu vibraţiile succesului, câştigului, cu vibraţiile înalte, divine.

Şirul  metodelor  poate  continua  însă   acestea  sunt  cele  mai importante şi folosite metode, cele mai eficiente din punct de vedere practic.

Fie ca fiecare cititor să se elibereze de aceste lucruri, prejudecăţi şi limitări care l-au ţinut în captivitate până acum. Să trăiască, să reînvie, să se nască a doua oară prin reînnoirea minţii lui.

AUTOAPĂRAREA MENTALĂ

Viaţa ne înconjoară pretutindeni. Este prezentă în regiunile polare îngheţate ca şi în deşerturile pârjolite de Soare, de la suprafaţa mării până  în adâncurile ei. Miliarde de microorganisme vieţuiesc în sol şi creaturi minuscule plutesc foarte sus în atmosferă. Planeta cuprinde peste tot viaţă. Întreg universul cuprinde peste tot viaţă. Cum a apărut ea? Cum a început? Care este originea omului? Care este viitorul fiinţei umane?  Sunt  dileme  care  i-au  preocupat  încă   din  antichitate  pe gânditori şi au rămas fără răspuns pentru foarte mulţi până azi.

Desigur sunt oameni pe care nu i-a preocupat această problemă. Pentru ei nu are importanţă  cum au ajuns să existe. Este suficient că pot să  existe 60 sau 80 de ani dar nu-i interesează  nici de ce s-au născut nici de ce trebuie să  moară  şi cu atât mai puţin ce se va întâmpla cu ei după moarte.

Şi totuşi, cea mai evoluată formă de viaţă este omul... În fiecare secundă creierul uman primeşte circa o sută de milioane de biţi (unităţi informaţionale)  transmise prin diferite organe de Simţ. Ştiind că  în mod conştient nu ne putem gândi la două lucruri în acelaşi timp, cum pot fi triate atunci aceste milioane de informaţii - mesaje pe care le primim  în  acelaşi  timp?  Aceasta  este,  însă,  numai  una  dintre uimitoarele capacităţi ale entităţii numită OM.

Putem discuta pe sute de pagini despre capacităţile latente ale fiinţei  umane  şi despre  formidabila  ei  putere,  însă  nu  acesta  este scopul acestei broşuri. După cum spune şi titlul, autorul intenţionează să  arate,  pe scurt,  câteva  metode  şi posibilităţi  practice  şi simple pentru  autoapărarea  mentală   a  fiecăruia  dintre  noi,  metode  şi posibilităţi pentru a neutraliza vrăjile şi celelalte forme gând negative ce sunt trimise asupra noastră.

Una dintre cele mai mari capacităţi şi puteri a omului este posibilitatea de a emite gânduri şi de a recepţiona gânduri. Gândul este o formă condensată a energiei mentale universale (cosmice) creat şi  direcţionat  de  către  o  anumită   entitate.  Pentru  a  completa încercarea de definire a gândului este necesar să spunem că el trebuie şi poate fi controlat de către cel care l-a emis, însă sunt foarte puţini cei care au reuşit şi reuşesc cu adevărat acest lucru minunat.

Universul este mental, Totul este Spirit. La fel spune şi Kybalionul. Nu trebuie să cădem în frecventa greşeală  a celor care au încercat în fel  şi  chip  să   explice  acest  lucru  sau  să   explice  alte  legi  ale Kybalionului. Astfel că  nu veţi găsi în cele ce vor urma decât lucruri simple pe care le puteţi pune în practică, în viaţa de zi cu zi, pentru a fi mai frumoşi, mai buni şi mai fericiţi. Adevărul nu are nevoie niciodată de nici o explicaţie, el este extrem de simplu şi poate fi utilizat de orice om, indiferent de aşa numitul nivel (fals) de studii. Doar   minciuna   este   cea   care   are   nevoie   de   explicaţii   şi argumentări.  Acest  lucru  fiecare  dintre  voi  îl va  înţelege,  dacă  nu conştient  atunci,  sigur,  subconştient.  Cunoscând  bine  acest  adevăr etern putem înţelege şi folosi mult mai bine forţa imensă  a formei gând.

Gândul  este,  deci,  o  formă   mai  condensată   de  manifestare  a spiritului prin mental. Fiind, aşa cum am spus, o imensă  putere a energiei cosmice, el are o anumită  formă, o anumită  culoare cu o viteză   de  deplasare  instantanee.  Gândul  se  transmite  la  distanţe infinite  ca  spaţiu  şi  instantaneu  ca  timp.  Se  subînţelege,  deci,  că pentru forma gând nu există nici spaţiu nici timp.

Există  un cod universal   spiritual de exprimare prin forme gând, comun  atât oamenilor  cât şi planetelor,  animalelor  cât şi ale altor forme de viaţă  cosmică. Cu alte cuvinte, forma gând este percepută atât de om şi de celelalte forme de existenţă, care le interpretează şi decodifică. Mii de exemple se pot da, mii de experienţe s-au făcut, inclusiv de către marii savanţi   care au dovedit acest lucru, această putere infinit de mare a formei gând. De obicei gândurile apar sub formă de imagini, astfel că e uşor să fie direcţionate, controlate şi chiar interceptate de către alţii.

Forma gând fiind deasupra spaţiului şi timpului poate fi utilizată pentru orice activitate, inclusiv pentru aşa numitele călătorii astrale sau în timp, fie în trecut, fie în viitor. Însă doar acei care au atins un înalt nivel de autocontrol mental pot realiza acest lucru, deşi fiecare entitate are această capacitate.

După  ani şi ani de neîncredere şi blamare a puterii gândului de către ştiinţă, marii savanţi recunosc în sfârşit această forţă, deşi sunt destui  acei  care  fac  orice  pentru  ca  aceste  realităţi  universale  să rămână ascunse omului. Însă fiecare om poate, singur, să înţeleagă şi să rămână în această putere, să se folosească de această putere, care este în el însuşi.

Nu-i  trebuie  decât  trei  lucruri:  curaj,  sinceritate  şi  eliminarea tuturor  prejudecăţilor.  Şi  chiar  dacă  mulţi  neagă  însă  existenţa  şi puterea  formei  gând  asta  nu  împiedică   manifestarea  ei.  Fiecare entitate,  conştient  sau  inconştient,  foloseşte  sau  este  folosită   de formele gând ale lui însuşi sau ale celorlalţi. Chiar dacă  neagă  acest lucru, chiar dacă strigă sus şi tare că nu există aşa ceva şi că el face ce vrea. Este suficient să-i trimiţi, să-i transmiţi o formă gând şi vei vedea cum reacţionează şi îţi vei da seama cât de liber este el şi cât de mult face ce vrea.

În planul fizic gândul se manifestă sub formă de unde energetice, de vibraţii, omul putând emite forme gând de diferite intensităţi, dar cele mai folosite sunt:

- unde alfa, cu 8 - 12 cicluri pe secundă, pe care omul le emite în stare de reverie sau relaxare (ochii închişi);

- unde beta, cu 13 - 22 cicluri pe secundă, pe care le emite în activitatea intensă;

- unde delta, cu 1 - 3 cicluri pe secundă, pe care le întâlnim pe tot timpul somnului adânc;

În transmiterea obişnuită a gândurilor (telepatie) rolul important îl au  undele  alfa.  Percepţia  formelor  gând  se  face  mai  întâi  în subconştient care apoi informează  conştientul, care, dacă  este atent, recepţionează. Deci interceptarea formei gând se face întâi la nivel subconştient, unde ea este înţeleasă, decodificată  şi apoi transmisă subconştientului.

Din păcate, prea mulţi oameni cred că viaţa este o luptă negativă şi în jurul acestei concepţii scurta lor existenţă  este transformată  în infern. De multe ori nici nu-şi dau seama că trăiesc şi abia când a venit ceasul fatal şi întrerupe lanţurile în care noi singuri ne-am legat atunci ne dăm seama. Dar este prea târziu căci rămânem în lanţuri până ce plătim tot ce datorăm. Putem spune fără a greşi că viaţa  este un joc subtil în care depinde doar de noi înşine dacă câştigăm sau pierdem. Însuşi Isus spune acest lucru când se adresează  mulţimilor vorbind metaforic, că orice emite un om se va întoarce spre el însuşi, ceea ce dă el va primi.

PUTEREA FORMEI GÂND

Viteza  gândului  întrece  viteza  luminii,  modul  de  deplasare  a gândului  este  instantaneu.  Deplasarea  undei  mentale  învinge  orice spaţiu şi ajunge la orice destinaţie, în una şi aceeaşi clipă în care ea a fost emisă. Gândul este o emisie de aşa natură că poate penetra orice materie întâlnită în cale, fie că e vorba de materie terestră, planetară fie că e vorba de materie cosmică.

Gândul poate ajunge la extremitatea universului (deşi nu există aşa ceva) în aceeaşi clipă în care a fost emis, fără a se deteriora sau pierde ceva din esenţa ta. Esenţa gândului este mult mai fină decât a energiei cosmice. Modul de propagare al gândurilor este foarte asemănător, ca să  facem o comparaţie, cu undele ce se produc pe suprafaţa unei ape datorită  unei pietre ce a fost aruncată  de pe mal: se formează cercuri concentrice de unde, de formă concentrică. Comparaţia este valabilă  şi cu undele luminoase emanate de flacăra unei  lumânări.  Meditaţi  la  aceste  asemănări  şi  mintea  vi  se  va deschide!

În cazul gândurilor mediul de propagare al acestora de la o minte la alta este Substanţa Minţii Cosmice, care umple universul. Gândul, odată   ajuns  în  Mentalul  Cosmic,  penetrează   alte  mentaluri  dând naştere  concomitent  unor  vibraţii  subtile  de  anumite  frecvenţe. Această  frecvenţă  caracteristică  gândului bun e numită  armonie, iar pentru gândurile rele invers. Fiecare dintre noi trăim într-un ocean infinit al gândurilor. În acesta, conform nivelul şi rezonanţei noastre mentale, acceptăm sau respingem gândurile care încearcă să ne întrepătrundă. Orice entitate are posibilitatea de a-şi face un univers particular de gânduri.

Gândul este, deci, o forţă cosmică imensă, o formă superioară de manifestare a Spiritului prin Mental. El este veşnic. După  ce omul îşi încetează  existenţa fizică, gândurile nu dispar niciodată. Deşi are o forţă  imensă, o formă  gând poate fi totuşi modificată, transformată, transmutată, însă numai prin forme gând, dar de altă vibraţie.

La nivelul planului fizic se poate adăuga că  una dintre materiile prime ce influenţează puterea formei gând este alimentaţia. O alimentaţie pură  dă  naştere unor gânduri de-o foarte mare şi înaltă frecvenţă.

Gândurile emise sunt atât eterne cât şi vii. Reprezintă cea mai vie şi subtilă forţă a universului existenţial.

Este clar deci că latura negativă a gândului reprezintă un potenţial pericol la adresa omenirii. Căci există entităţi predispuse la a capta pe acestea,  de  a  le  absorbi  chiar,  acţionând  conform  lor.  Mai  mult, gândul, odată  recepţionat,  dacă  este emis din nou este emis cu o frecvenţă  amplificată  exponenţial. Dacă  este pozitiv gândul este un balsam atotvindecător. Minunile, însănătoşirile bruşte, se explică  prin acţiunea unor gânduri puternice care pun în acţiune şi în funcţiune materia energetică  cosmică  (prana) dându-i calităţi vibratorii neobişnuite, aducând totul la starea de perfecţiune. Formele elaborate ale  gândurilor  stau  la  baza  alcătuirii  lumii  superioare  şi  la  baza realităţilor subtile între entităţile umane.

Înţelegeţi, aşadar, că necesitatea de prim rang este liniştirea gândurilor. Urmează  apoi antrenarea formei gând pe fondul folosirii unei  alimentaţii  naturale,  utilizând  alimente  care  conţin  viaţă,  în special crudităţile. Un rol important în autoinstruirea şi consolidarea mentalului îl are retragerea într-un mediu cât mai natural (măcar temporar). La acest nivel cei care-şi exersează mentalul prin meditaţie pot face încercări din ce în ce mai reuşite de a transmite forme gând (bune) tuturor fiinţelor.

Problemele încep din momentul în care gândurile încep a fi emise. Atunci începe o catastrofală  conlucrare cu multe acţiuni primejdioase încărcări karmice, dar şi cu imediate deznodăminte fatale. Iată  de ce este necesar un puternic autocontrol. Acesta însă  nu este posibil în afara cunoaşterii, a antrenării formei gând ce are ca înainte - mergător educaţia gândului.

Câţi  indivizi  există,  atâtea  moduri  de  gândire  există.  Multe dizarmonii se crează  datorită  acestei situaţii, mai ales între prieteni. Adevăratele prietenii încep să se sudeze în momentul în care vibraţiile mentale  încep  să  se acordeze.  În cazul  celor  ce emit  forme  gând negative vibraţiile acestora produc dezastre asupra celor asemănători mental. Dar ei afectează atât pe cei care nu emit forme gând negative dar mai ales se afectează  pe ei înşişi. Aceeaşi lege acţionează  şi în cazul formelor gând pozitive.

Fiecare entitate culege roadele formelor sale gând emise, conştient sau inconştient.

Mentalul  este  un  Plan,  o  Stare  Vibraţională,  prin  care  circulă energii de grade diferite şi din ce în ce mai subtile, superioare, pentru ca în final să rezulte gândul, produsul lor.

Gândurile au stări inferioare şi superioare; în funcţie de gradul evolutiv al emiţătorului. Starea inferioară aparţine ideii primare, incipiente. Culoarea gândului este proporţională cu gradul de spiritualitate al esenţei sale, dar ea e condiţionată şi de cuvântul sau ideea ce se cere exprimată precum şi de starea afectivă şi emoţională care i-a dat naştere. Astfel, gândurile egoiste au culoarea maro, cele de furie au culoarea roşu închis, gândul spiritual are culoarea alb - galben.  Ideea  incipientă   mai  este  denumită   şi  starea  primară   a gândului iar gândul în sine, forma gând propriu zisă, adică  numele, poartă numele de stare superioară. Şi e normal să fie aşa căci numele (cuvântul) este forma realizată. Culoarea, forma şi numele sunt caracteristici obligatorii ale oricărei forme gând.

Creaţia  în  diversele  ei  forme  se  face  cu  materialul  subtil  al gândului.  Conştiinţa  faptului  că  eşti  bolnav  sau  sănătos,  urât  sau frumos, tânăr sau bătrân, că există o Planetă Pământ, că există religie, morală, elemente materiale, păcatul, moartea, suferinţa, umilinţa, regulamentele, legile de orice natură  planetară  sau interplanetară  şi alte asemenea forme gând sunt legate de elaborarea cuvântului, existenţa lui şi întipărirea lui în memoria noastră. Astfel că  oamenii sunt înrobiţi de gândurile lor sau chiar mai rău căci mulţi sunt înrobiţi de gândurile  altora.  Eliberarea  de sub jugul necruţător  al formelor gând negative conferă entităţii respective puteri divine.

Rolul fundamental în elaborarea formelor gând îl are imaginaţia. Orice îşi imaginează  un om, despre el sau despre alţii, mai devreme sau mai târziu se va exterioriza în propria lui viaţă. În procesul de autocontrol este absolut necesar ca să  ne adunăm imaginaţia şi să  o curăţăm de toate prejudecăţile. Imaginaţia este cheia mentalului căci ea crează mereu, zi de zi, imagini pe care entitatea umană le emite, conştient sau inconştient, astfel că  la un moment dat datorită  puterii cosmice a imaginii mentale omul va întâlni propriile lui forme gând imagini în lumea din jurul lui. Noţiunile de duşman sau prieten, de rău sau bine, de viciu sau virtute, sunt noţiuni ce nu se pot crea şi emite fără ajutorul imaginaţiei. Toate acestea aparţin atitudinii mentale. Ele se edifică în funcţie de prima şi cea mai decisivă predispoziţie a imaginaţiei  noastre încă  de la primul contact cu un anume obiect, substanţă, persoană, fenomen...

Rapiditatea de creaţie a ideilor şi de construcţie a gândurilor este uluitoare. Totul se petrece, în planul mental, cu o viteză teribilă. Este necesar  însă   să   fiţi  atenţi  asupra  pericolului  de  înrobire  pe  care obiectele îl exercită  asupra voastră, prin gândul vostru la ele. Gândul fixat asupra unor obiecte sau persoane un timp îndelungat crează  o stare de apăsare  psihică  egală  cu înlănţuirea  voastră  ca fiinţă.  Vă puteţi elibera doar prin detaşarea şi retragerea gândurilor voastre şi a simţirilor de obiectele, persoanele, fenomenele care prin forma gând determinată vă înlănţuie.

FORMA GÂND NEGATIVĂ, VRĂJITORIA

O consecinţă a telepatiei şi a formei gând negative este vrăjitoria. Prin esenţă, ea este tot o transmisie, transmutare energetică  a unui mesaj telepatic,  a  unei  forme  gând  intense,  în  scopul  atingerii diverselor obiective ale emiţătorului, în speţă obiective malefice.

Se ştie că gândurile, fie bune sau rele, se transmit instantaneu şi sunt   receptate,   înregistrate   şi   apoi   duse   la   manifestare   de subconştient.  Acesta  le decodifică  şi le execută  chiar dacă  sunt în defavoarea  propriului  corp  fizic.  Însă   toate  manifestările subconştientului pot fi controlate şi direcţionate de către conştient.

Mintea (mentalul) omului prezintă trei aspecte: subconştientul, conştientul şi supraconştientul. Subconştientul este numai o cantitate de forţe divine fără  o direcţie proprie. Este tocmai ca apa care stă  şi face tocmai ceea ce este dirijată să facă. El n-are putere de acţiune şi hotărâre proprie. Orice simte omul profund sau îşi imaginează  în mod clar se impregnează  în subconştientului lui şi de acolo este scos afară şi împlinit până în cele mai mici amănunte şi detalii!

Conştientul este aşa numita minte fizică  sau trupească. Aceasta, necontrolată şi nestăpânită, vede viaţa aşa cum aparent pare că este. Vede moartea, boala, dezastrul, suferinţa. limitările de orice fel şi cu acestea impregnează şi impresionează subconştientul, care le aduce la manifestare întocmai în propria viaţă.

Supraconştientul este mintea (mentalul) divin din interiorul fiecărui om şi este împărăţia ideilor perfecte. În el se află  modelul perfect al divinităţii din fiecare entitate, căci există un model divin pentru fiecare entitate. Toate aceste idei perfecte, divine, sunt exact înfăţişate în mintea supraconştientă. De obicei ele tihnesc în conştient ca un ideal realizabil, ceva prea frumos ca să poată fi îndeplinit. În realitate acesta este  adevăratul  destin  al  omului,  străfulgerat  de  către  inteligenţa infinită   divină,  care  este  înlăuntrul  lui  însuşi.  Mulţi  oameni,  din ignoranţă,  nu  au  habar  de  propria  lor  menire  în  viaţă  şi  fac  sau încearcă  să  facă  exact ceea ce le-ar aduce   şi chiar le aduce numai nefericire. Procedând astfel, îşi blochează propriul drum şi fericirea.

Prin vrăjitorie, se sugerează de la distanţă o boală subită a organismului căruia i se adresează şi acesta moare brusc. Acesta este efectul vrăjitoriei practicată de către entităţi cu mari puteri de emitere a formelor gând, de către entităţi cu mari puteri telepatice.

Vrăjitoria constrânge forţele spirituale să facă ceea ce doresc entităţile emiţătoare. Din punct de vedere istoric vrăjitoria a apărut pe planeta noastră odată cu apariţia omului, odată cu apariţia inteligenţei manifestată negativ. Ea se asociază forţelor răului împotriva binelui. În trecut, vrăjitorul sau fermecătorul era un om de mare importanţă  la curţile imperiale. Deşi condamnată  intens de către religie, vrăjitoria continuă încă să existe. În paranteză fie spus, nici religia nu e departe de vrăjitorie, căci prin consecinţele ei religia este tot o vrăjitorie, atâta doar că este foarte subtilă şi acceptată de majoritatea oamenilor. De aceea nici nu este condamnată oficial şi nici neoficial, încă.

Magia  neagră  (sau  vrăjitoria)  va exista  în continuare  şi nu va dispărea decât pentru acele entităţi care posedă  un bun autocontrol mental şi al formelor gând şi care înţeleg şi folosesc metode simple de neutralizare şi apărare faţă  de vrăji şi faţă  de formele gând negative emise conştient sau inconştient de către anumite entităţi.

Pentru a ne putea apăra este necesar să cunoaştem modul lor de creare, funcţionare şi transmitere. De altfel, în orice domeniu, pentru a depăşi o anumită situaţie, stare de lucruri sau pentru a ne putea apăra de  ceva  trebuie  să   cunoaştem  întrutotul  acea  situaţie,  acel  ceva. Astfel, în actul vrăjitoriei distingem două părţi: fascicolul foarte intens de forme gând negative (vraja propriu zisă) şi tehnica sau ritualul aferent.

În cadrul vrăjitoriei (vrăjii) propriu zise se pot folosi se pot şi se folosesc un anumit gen de substraturi sau înlocuitori, ale fiinţei care trebuie vrăjită:

1. fiinţa sau obiectul vrăjit, o parte a sa sau un obiect, o porţiune din părul sau unghiile omului;

2. ceva similar cu fiinţa omului, păpuşi, figurine sau alte obiecte ce simbolizează fiinţa care trebuie vrăjită;

3. un obiect  simbolic,  cămaşa  sau  alte  obiecte  de lenjerie  ale omului care trebuie vrăjit;

4. pentru  vrăjitorii  mai profesionişti  e suficientă  o fotografie  a subiectului de vrăjit;

5. pentru vrăjitorii maeştri este suficientă doar imaginea mentală, numele sau datele astrologice sau nimic din planul fizic, căci ei posedă capacitatea  de  a direcţiona  controlat  fascicolul  pur  de  forme  gând negative (vraja) iar efectul este aproape întotdeauna fatal;

Tehnica  se  poate  face  prin  acţiuni  reale,  adică  se  împlântă  în obiectul de vrăjit un obiect ascuţit. Aceasta este metoda numită identitatea. Însă poate fi şi o acţiune similară acţiunii reale, în care caz se împlântă  un obiect ascuţit în obiectul care simbolizează  persoana care trebuie vrăjită  sau poate fi o acţiune simbolică, spargerea unui obiect care reprezintă capul omului asupra căruia se îndreaptă vraja.

Vraja este interceptată de cele mai multe ori inconştient de omul căruia i se adresează. Subconştientul  înţelege forma gând, înţelege acţiunea  gândului  respectiv  şi  provoacă   în  organism  executarea, îndeplinirea  formei  gând.  Se  ştie  că  subconştientul  este  un  imens potenţial  de  forţe  divine  fără   capacitate  de  decizie  proprie  şi  că răspunde exact ordinelor sau cererilor date de formele gând emise de conştientul entităţii respective iar în lipsa autocontrolului acesteia execută şi formele gând trimise asupra-i de alte entităţi. Deci aceasta se poate produce doar în cazul în care scapă de sub controlul conştientului. Şi foarte mulţi oameni, nu numai că nu pot sau nu vor să-şi controleze subconştientul dar nici măcar nu ştiu de existenţa lui iar dacă află aceasta o neagă imediat. Aceste persoane sunt cele mai uşoare prăzi ale vrăjitoriei sau ale vrăjitorilor.

Reacţia şi influenţa vrăjilor se produce mental, deci nu are importanţă limba, naţionalitatea sau sexul emiţătorului (vrăjitorului).Aşadar, forma gând, spiritul în formă, formă  a spiritului nostru, este interceptat şi decodificat în subconştient.

Dacă  subconştientul  reacţionează  exact  la mesajul  mental,  aşa cum îl primeşte, înseamnă  că  el are un model de reacţie cunoscut anterior, o motivaţie afectivă la acele informaţii mentale, un arhetip - formă de răspuns la respectiva informaţie, cerere mentală. El posedă aceste modele de răspuns la mesajele trimise, din trăirile anterioare ale  acestei  vieţi  sau  chiar  din  vieţile  anterioare  pe  care  le-a înmagazinat şi la care ştie să răspundă. Acest fenomen stă şi la baza vrăjitoriei, astfel explicând cum se poate îmbolnăvi un om, cum poate fi el influenţat în activităţile lui prin forme gând. Se pot produce astfel atât boli organice  cât şi boli psihice.  Putem  spune că, de fapt, în subconştient este programat destinul nostru.

Pentru cei care au ajuns la un înalt grad de autocontrol mental se poate spune că prin subconştient ei îşi construiesc destinul, viaţa, aşa cum doresc. Şi despre cei ce au mentalul şi gândurile împrăştiate se poate spune acelaşi lucru, cu singura specificaţie că o fac inconştient, astfel producând singuri ceea ce nu ar avea nevoie şi nu ar vrea, de fapt, de la viaţă: de la suferinţă şi sărăcie până la boli şi la moarte. Şi ca şi cum nu ar fi suficient acest lucru, nu-şi recunosc vina de a-şi lăsa formele gând să rătăcească şi să fie influenţate de către oricine, dând vina pe alţii pentru tot răul pe care şi-l fac, în realitate, singuri.

Modalitatea  fundamentală   (şi  cea  mai  utilizată)  de  emitere, realizare şi împlinire a vrăjilor şi formelor gând negative este sugestia şi autosugestia. Prin intermediul acestora comunicăm şi impregnăm subconştientului gânduri, idei iar organismul nostru fizic reacţionează în consecinţă. Cheia vrăjii este activitatea şi acţiunea asupra subconştientului, chiar dacă vrăjitorul ştie sau nu acest lucru.

Este cunoscut faptul că  subconştientul poate fi influenţat foarte uşor în starea de conştienţă  crepusculară, în starea de presomn şi somn,  când  corpul  astral  părăseşte  corpul  fizic  şi  eteric,  păstrând legătura cu corpul fizic prin cordonul de argint. Pentru a vă convinge, puteţi obţine rezultate programând subconştientul să lucreze înainte de a adormi, dându-i ceva de realizat el va realiza, rezultatele devenind apoi conştientizate în timpul stării de veghe. Pe timpul nopţii subconştientul îşi continuă  activitatea, astfel că în timpul somnului au loc cele mai deosebite rezolvări ale diferitelor probleme, invenţii, revelaţii.

Savanţii spun că sediul subconştientului se află în structurile nervoase ale trunchiului cerebral, poate la nivelul substanţei reticulare sau poate în hipotalamus. Fiecare entitate ce a ajuns la un anumit grad de deschidere spirituală  şi a conştientizat realitatea şi puterea subconştientului doreşte să  acţioneze altfel asupra lui însuşi încât să aibă doar ceea ce-şi doreşte, însă ceva parcă i se opune. Ce?!

Cel care se opune subconştientului  pentru a putea fi folosit de conştient este corpul psihic, care a fost şi este inhibat tot de către noi cu atâtea forme gând şi sugestii negative încât ne trebuie  ceva efort pentru a curăţi şi a putea controla subconştientul. Totuşi oricine îşi poate da seama şi îşi poate impregna subconştientul propriu sau pe al altuia, printr-un fascicol foarte intens de forme gând, dotate cu cel puţin forţa necesară pentru a străbate corpurile psihice şi etherice. Să nu  uităm  că  în  subconştient  sunt  înmagazinate  toate  cunoştinţele, bune sau rele, atât din viaţa actuală cât şi din vieţile anterioare.

Pe seama subconştientului s-au pus elementele cristalizate ale conştiinţei,    automatismele    psihice    fixate    pe    repetiţie,    prin comportamente şi complexe, precum şi deprinderi de orice natură. El este, deci, o forţă şi o rezervă infinită de informaţii şi operaţii ce pot fi declanşate prin rezonanţa conştientului şi din care se constituie stările de conştiinţă.

Orice  formă  gând  produce  efecte  în  subconştient,  omul  nu  va scăpa de acţiunea  gândurilor  sale, căci Eu-l conştient  înregistrează totul, în cele mai mici amănunte, şi manifestă  în tocmai. În plus, el a mai trăit influenţele acestor gânduri iar acum va reacţiona producând efectul exact al acestora. Acesta este modul de realizare al blestemelor sau al dorinţelor negative.

Metoda fundamentală de a te apăra de vrăji este încrederea în tine însuţi; să nu crezi vreodată  că cineva sau ceva îţi poate face cel mai mic rău căci dacă ai gândi în acest mod greşit îi dai putere asupra ta.

Elimină orice frică fiindcă o fiinţă temătoare este o fiinţă slabă, iar influenţele acestei slăbiciuni nu sunt numai pentru ea ci pentru tot mediul în care trăieşte.

Credinţa atotputernică în forţele proprii este o încredere profundă intens resimţită  în divinitatea prezentă  în tine însuţi. Subconştientul este un servitor fanatic care îţi este absolut subordonat şi nu discută cu tine în contradictoriu. El acceptă, în mod necondiţionat, tot ceea ce mentalul  tău gândeşte.  Mentalul  tău conştient  este cu alte cuvinte calea de acces spre subconştient.

Trebuie, prin urmare, să facem astfel încât el să nu ajungă la idei false, convingeri sau gânduri negative. Tot ceea ce mentalul tău conştient crede ferm va impresiona  profund subconştientul  care va accepta  imediat  şi,  în  el  mai  scurt  timp,  va  da  expresie  şi  viaţă, realizând practic, forma gând emisă  de conştient. Forma gând este sămânţa pe care subconştientul o va hrăni pentru a face să apară mai devreme sau mai târziu împlinirea ei.

Subconştientul controlează şi coordonează, în mod automat, toate funcţiile  vitale  ale corpului  fizic,  el cunoaşte  deja  soluţiile  la toate problemele subconştiente dar nu te va ajuta eficient decât dacă îl vei solicita în acest sens. Din acest infinit omul nu foloseşte decât foarte puţin, restul rămânând în stare latentă. Prin forme gând dinamice, ferme, poţi influenţa subconştientul, devenind foarte puternic când ai o idee fixă dar justă. Vindecările sau îmbolnăvirile transmise mental sunt datorită dinamizării adecvate a subconştientului.

APĂRAREA MENTALĂ

Înainte de a indica câteva metode de apărare şi neutralizare a vrăjilor  este  necesar  să   înţelegem  şi  să   conştientizăm  deosebirea dintre o formă  gând negativă  şi o vrajă  propriu zisă. Forma gând negativă reprezintă un gând negativ, de boală, de sărăcie, de moarte, dezastru...  emis  în  mod  conştient  sau  inconştient  de  o  anumită persoană şi având o direcţie precisă asupra unei anumite persoane sau fiind fără nici o direcţie premeditată.

Vraja, însă, este un fascicol de forme gând infinit mai puternică, mai  intens  -  concentrată   -  condensată   şi  care  loveşte  cu  o  forţă

excepţional de mare. Dacă forma gând poate fi emisă de către oricine fără o pregătire prealabilă, vraja adevărată nu poate fi făcută decât de

către entităţi cu experienţă şi pregătire în acest sens. Căci este nevoie de un anumit grad de pregătire, de curăţire a corpului fizic şi mental,

de o concentrare şi o meditaţie intensă  ce poate dura ore sau chiar zile. Astfel că nu oricine poate fi vrăjitor însă oricine poate emite forme

gând negative. De altfel şi apărarea mentală, în sine, va fi mai uşoară faţă de formele gând negative decât faţă de vrăjile propriu zise.

Comparativ  cu  vraja,  forma  gând  negativă   poate  fi  emisă   de oricine în orice moment, căci nu are nevoie de un timp anume, nici de o poziţie anume a corpului fizic, a astrelor sau alte tehnici.

Astfel  că  ea  are  într-adevăr  o  forţă,  însă  aceasta  depinde  de situaţia celui care a emis-o cât şi de intensitatea acestei emisii dar mai ales de tentaţia celui asupra căruia este îndreptată.

Pe lângă  aceste deosebiri există  una fundamentală. Ea constă  în faptul că  odată  emisă  o formă  gând negativă  (şi nu numai) ea se reîntoarce la emiţător instantaneu sau după un timp, însă se întoarce cu o forţă  mult mărită  decât emisia iniţială  datorită  amplificării ei în trecerea prin eu-l mental al unui număr mare de entităţi. Astfel că cel care emite forma gând negativă, conştient sau inconştient, suportă în mod obişnuit un procent de 65% din forţa şi consecinţele formei gând emise. Procentul poate depăşi 1 000% dacă  forma gând întâlneşte entităţi ce posedă o bună apărare.

Prin urmare, cei ce emit forme gând negative riscă să-şi provoace suferinţe  şi greutăţi  deosebite  în viaţă  şi chiar să-şi facă  viaţa un infern.  Nu  are  importanţă   dacă   emiterea  se  face  conştient  sau inconştient căci efectul este acelaşi, ele se împlinesc întocmai. Iată de ce am subliniat atât de des în această broşură necesitatea ca cei care doresc să aibă o viaţă frumoasă să aibă un puternic autocontrol mental şi al formelor gând.

Dacă cel care emite forme gând negative suportă, în mare parte, el însuşi consecinţele gândurilor sale, neputând atinge decât pe cei slabi din punct de vedere mental, pe cei împrăştiaţi cu gândurile şi cu conştientul haotic şi fără o conştiinţă  solidă, situaţia stă cu totul altfel în cazul vrăjitorilor. Vorbim de vrăjitorii adevăraţi, cu experienţă  de zeci şi zeci de ani în domeniu căci vrăjitorii amatori sunt tot un soi de emiţători de forme gând negative, doar că sunt ceva mai intense decât cele emise de un om normal.

Vrăjitorii veritabili emit fascicole, imense ca forţă, de forme gând negative şi făcând   aşa fel încât să  nu fie ei înşişi atinşi de forţa negativă  pe  care  o  emit.  Intensitatea  vrăjii  depinde  de  nivelul  de vibraţie la care se ridică vrăjitorul. Planurile cheie de vibraţie spre care se pot ridica şi la care se ridică vrăjitorii sunt: planul sugestiei, planul autosugestiei, planul corpurilor psihice, planul corpurilor astrale, planul corpurilor mentale; împreună cu toate subdiviziunile acestor planuri.

Nici un vrăjitor nu a reuşit şi nu va reuşi niciodată  să  se înalţe până la nivelul Planului Spiritual. Spiritul care este manifestarea primă a lui Dumnezeu, a Principiului Absolut şi care este iminent în fiecare entitate umană, este perfecţiunea divină, pozitivă, astfel că  la acest nivel se pot ridica doar cei ce rezonează  cu vibraţia divină, cei cu forme gând bune, divine, corespunzătoare planului spiritual divin. Vrăjitorii care doar au încercat accesul în acest plan spiritual au murit de cele mai multe ori instantaneu în cele mai mari chinuri.

În funcţie de nivelul, planul de vibraţii la care se ridică vrăjitorul se manifestă    şi  se  îndeplineşte   efectul  vrăjilor  sale.  Şi  oricât  de experimentat  ar fi un vrăjitor în a se feri de efectele vrăjilor sale negative asupra lui însuşi, chiar dacă  procentul în care formele gând emise se întorc asupra lui însuşi este de 0%, el nu face decât să amâne şi să  îngroaşe fluxul energetic negativ care, la cea mai mică greşeală  sau neatenţie a sa îl poate zdrobi prin intensitatea extraordinară acumulată. Foarte rari au fost vrăjitori atât de buni încât să nu fie atinşi de propriile forme gând dacă nu în această viaţă atunci în cea următoare. Iar şansa ca un vrăjitor să fie atât de maestru ca să nu fie niciodată atins de efectele propriei sale energii negative este 1 la infinit.

DACĂ   UN  SINGUR  OM  SE  RIDICĂ,  CONŞTIENT,  PRIN  FORME GÂND, IDEI, FAPTE LA NIVELUL PLANULUI SPIRITUAL, EL ESTE MAI PUTERNIC şI MAI PRESUS DECAT TOŢI VRĂJITORII  DIN INTREGUL UNIVERS. Nici un vrăjitor nu are puterea de a se opune sau de a ataca spiritul, divinitatea iminentă în orice entitate, care, însă, trebuie să fie conştientă   de  acest  lucru  (de  Spiritul,  Dumnezeu  care  este  în  el însuşi).

Fiţi, deci, divini şi nimic rău nu vă va putea atinge. Metoda fundamentală  de apărare mentală  este extrem de simplă, cel puţin pentru unii: în prima etapă conştientizaţi existenţa veşnică a divinităţii, Dumnezeu, Forţa Energiei Cosmice, sau cum vreţi să-i spuneţi, în orice limbă sau în limba preferată, în gând, mental. A doua etapă constă în conştientizarea atotprezentei divinităţi. Continuaţi această etapă până când veţi simţi prezenţa divinităţii în tot şi în toate, mai ales în voi înşivă.

A   treia   etapă    rezidă    în   conştientizarea   unificării   totale   cu divinitatea din voi înşivă şi care este atotprezentă. Continuaţi până veţi simţi că sunteţi una cu divinitatea, cu Dumnezeu, până când veţi putea spune că  Dumnezeu  trăieşte în voi înşivă. A patra etapă  se poate realiza după  împlinirea celorlalte trei şi constă  în curăţirea propriului subconştient  de  orice  formă   gând  negativă,  prin  intermediul  unei anumite forme gând mentale. A cincea etapă este înţelegerea şi conştientizarea propriei divinităţi, inclusiv a corpului fizic; continuaţi până când veţi putea spune cu toată convingerea: Eu sunt!

A şasea etapă  constă  în neutralizarea propriu zisă  a vrăjii sau a formei gând negative ce a încercat să  te lovească. Se poate utiliza mental printr-o formulă  mentală. A şaptea etapă  este facultativă, în sensul  că  ne  putem  dispensa  de  ea,  nefiind  absolut  necesară.  Ea constă în retrimiterea la emiţător a vrăjii sau a formei gând negative. Trebuie să  fim atenţi căci acest lucru poate provoca chiar moartea vrăjitorului sau emiţătorului sau în cel mai bun caz îi poate provoca chinuri  groaznice.  Această   etapă   se  realizează   tot  mental  sau  cu ajutorul unei anumite formule mentale.

Aceasta este cea mai subtilă  metodă  de apărare mentală. Înainte de a reda formulele mentale folosite pentru cele şase etape, autorul subliniază  două  lucruri: primul se referă  la etapa a şaptea: e bine să nu folosiţi această metodă decât în cazul în care, deşi aţi neutralizat în mai multe rânduri vrăjile sau formele gând negative trimise asupra identităţii voastre, cei ce le-au emis continuă să le emită în continuare astfel ele tinzând să  vă  lovească  în continuare. Al doilea se referă  la formulele mentale care vor fi date  pentru cele patru etape ale acestei metode de apărare mentală - puteţi voi înşivă să vă construiţi aceste formule ce vă  reprezintă  mai bine, autorul nu face, dându-vă  aceste formule, decât să  folosească  forme gând şi formule mentale de cea mai înaltă vibraţie. Iată deci formulele etapelor acestei metode excepţionale de apărare.:

1. Dumnezeu este Inteligenţa şi Puterea Infinită Cosmică.

2. Dumnezeu este atotprezent, El este iminent oricărei fiinţe şi entităţi. El este şi locuieşte în fiecare om.

3. Puterea şi Inteligenţa Infinită trăiesc în mine, formează una cu mine.

4. Eu sunt Dumnezeu şi Dumnezeu este în mine, noi suntem una, Unul. Subconştientul  meu este curăţat şi acum conţine doar forme gând pozitive şi perfecte. Sunt divin!

5. Eu sunt!

6. Neutralizez, transform şi transmut prin puterea divinităţii care este  în  mine  însumi,  care  Eu  sunt,  toate  vrăjile  şi  formele  gând negative  care  sunt  emise  spre  mine.  Orice  vrajă  sau  formă  gând negativă care este îndreptată asupra mea este fără putere iar eu sunt permanent într-o stare perfectă şi divină.

7.  Prin  puterea  şi  Inteligenţa  Infinită   care  sunt  una  cu  mine retrimit către toţi emiţătorii lor toate vrăjile şi formele gând negative care sunt emise asupra mea. În plus, le încarc cu iubirea mea divină şi cosmică  pe care  o dăruiesc  tuturor.  Conştientizez  perfect  prezenţa divinităţii în el (sau ei). Tatăl divin se manifestă!

Sunt însă mulţi care nu au ajuns la gradul de spiritualitate necesar pentru a se ridica la nivelul înţelegerii metodei de mai sus. Astfel că

vor urma alte câteva metode de apărare mentală, ceva mai simple şi care pot fi utilizate de oricine, oricând.

Metoda imaginaţiei. În momentul în care, dintr-o dată, vă  simţiţi slăbit sau vă vine rău, aveţi ameţeli, simţiţi simptome de dureri, boli şi alte asemenea  manifestări  ce vă  tulbură  şi vă  dereglează  armonia interioară înseamnă că se acţionează asupra voastră prin forme gând negative sau prin vrăji ori înseamnă  că  se reîntorc la voi anumite forme gând negative pe care, chiar voi, le-aţi emis cândva.

Această  metodă  constă  în următoarele: relaxaţi-vă, imaginaţi-vă că  sunteţi sănătoşi, fericiţi, bogaţi; vizualizaţi  mental formele gând negative şi vrăjile ce vă  fac să  vă  simţiţi rău, sub forma unor săgeţi roşii  ce  vor  să  penetreze  înspre  voi;  le  transformaţi  în  săgeţi  de culoare alb - galben strălucitor şi mental le trimiteţi la cel care le-a emis. În ceea ce priveşte propriile voastre forme gând negative, imaginaţi-le tot sub formă de culoare roşie dar având forma de săgeţi care se întorc ieşind din corpul vostru şi transformaţi-le în raze galbene ce iradiază permanent din voi, adică forme gând pozitive, divine.

Metoda transmutării mentale. Constă  în transformarea, transmutarea formelor gând negative în forme gând pozitive, benefice. Se poate face mental sau cu ajutorul unei formule mentale. Exemplu: Transform şi transmut toate vrăjile şi formele gând negative emise şi trimise asupra mea în forme gând pozitive, perfecte. Le retrimit la creatorii lor. Sunt perfect sănătos şi fericit.

Metoda autosugestiei. Este cea mai simplă  şi constă  în utilizarea repetată  a  unei  formule  mentale  (care  poate  fi repetată  şi rostită verbal) însă fără a o retrimite înapoi, la emiţătorul formelor gând. Iată un exemplu: Sunt sănătos şi fericit. Mă simt minunat...

Desigur că  sunt şi alte metode de apărare mentală  dintre care, cele mai folosite sunt: metoda autohipnozei, a hipnozei, sugestiei etc... însă cele date în această broşură sunt mai mult decât suficiente pentru a ne face viaţa fericită, pentru a fi sănătoşi, bogaţi şi pentru a nu  mai fi la dispoziţia unui anumit gen de entităţi, pentru a nu ne mai lăsa folosiţi şi manevraţi de alţii.

Depinde numai de voi, de fiecare însuşi, modul în care îşi construieşte  viaţa,  destinul.  De  formele  gând  pe  care  le  emitem depinde fericirea şi bucuria noastră de a trăi. Divinitatea ESTE ÎN NOI! Conştientizaţi acest lucru, acest adevăr etern şi veţi fi stăpâni pe viaţa voastră!!!.

Asociaţia de Metafizică Geea Life - Tel: 0256 215 961  şi  0722 371 196 http://astrologeea.home.ro - http://geealife.go.ro - geealife@yahoo.com